Anunţul Revolut pentru femeile care deţin un card. Diferenţa faţă de bărbaţi este de 2.500 de euro!

Luna martie, cunoscută ca fiind „luna femeilor”, este o bună ocazie pentru a vedea cum se raportează femeile la investițiile prin Revolut, aplicația financiară globală cu 50 de milioane de clienți în toată lumea, din care peste 4 milioane în România. Revolut a adus un nou produs în portofoliul său, de la începutul acestui an, investiția în ETF-uri cu zero comision, de la o investiție de doar 1 euro.
Filip Stan
19 mart. 2025, 17:48
Anunţul Revolut pentru femeile care deţin un card. Diferenţa faţă de bărbaţi este de 2.500 de euro!

Revolut Invest Report a arătat că, deși femeile sunt considerate, în general, mai puțin interesate de investiții ca o modalitate de a-și diversifica plasamentele financiare, se constată o schimbare de atitudine a acestora față de instrumentele investiționale mai complexe.

Ce să faci dacă ți s-a furat telefonul pe care aveai instalată aplicația Revolut

În Europa, femeile au înregistrat, anul trecut, o performanță superioară a portofoliilor în care au investit, randamentul investițiilor realizate de acestea fiind mai mare cu 2,6% față de cel obținut de investitorii bărbați. Această tendință a fost identificată la toate nivelurile grupurilor de vârstă până la 64 de ani inclusiv, cu cele mai bune rezultate înregistrate în rândul categoriei de vârstă 25-34 de ani (cu 3,2%, în medie, peste randamentul portofoliilor deținute de bărbați). In România, investițiile realizate de utilizatoarele Revolut cu aplicația financiară au depășit, în medie, cu 0,4% performanța portofoliului deținut de bărbați.

Româncele recuperează teren în domeniul investițiilor

  • Datele Revolut la nivelul anului 2024 ne arată că femeile din Europa au luat decizii investiționale mai potrivite decât bărbații, randamentul mediu fiind cu 2,6% mai mare decât în cazul investițiilor realizate de aceștia. Numărul conturilor de investiții deschise de utilizatoarele Revolut din România a crescut cu 90% în 2024, depășind rata de creștere înregistrată în rândul bărbaților (82%).
  • Cele mai performante au fost investițiile făcute de femeile investitor din segmentul de vârstă 25-34 de ani (+3,2% randament mediu comparativ cu portofoliul mediu al bărbaților europeni care investesc cu Revolut).
  • Clienții din România pot investi în peste 9.000 de active financiare (titluri tranzacționate pe bursele europene și americane, ETF-uri, obligațiuni corporate și guvernamentale, fonduri de piață monetară), inclusiv obligațiuni guvernamentale ale Guvernului României, direct în aplicație.

În timp ce, pe piața locală, domeniul investițional rămâne unul în care bărbații sunt mai implicați decât femeile, cu un portofoliu mediu de aproape trei ori mai mare (3.800 euro vs. 1.320 euro), femeile arată un interes crescut față de aceste instrumente. Aplicațiile financiare, precum Revolut, contribuie la creșterea popularității investițiilor în rândul doamnelor. Astfel, numărul conturilor de investiții deschise de utilizatoarele Revolut din România a crescut cu 90% în 2024, depășind rata de creștere înregistrată în rândul bărbaților, care a fost de +82%.

Studiul Revolut mai scoate în evidență și alte caracteristici ale preferințelor femeilor în domeniul investițiilor. Anul trecut, în România, cele mai multe femei au investit în acțiuni listate pe piețele europene sau americane (70% din suma medie investită), în timp ce bărbații au alocat în medie 74% din portofoliul investit prin Revolut.

Femeile sunt mai interesate de fondurile monetare de piață (MMF), în care au investit, anul trecut, 19% din portofoliul mediu, în timp ce bărbații au direcționat 14% din portofoliu. Atât femeile, cât și bărbații au arătat un interes moderat față de investițiile în ETF-uri, care au reprezentat 11% din suma totală investită (medie anuală în 2024).

„Este interesant să vedem că investițiile realizate de femei obțin performanțe superioare celor ale bărbaților. În principal reprezentantele Generației Z sunt foarte active în acest domeniu, deoarece sunt mai educate digital și financiar decât alte generații. Datele noastre din ultimii ani indică o creștere a nivelului de incluziune financiară a femeilor. Revolut susține în mod constant această tendință, furnizând conținuturi educative și tehnologii care contribuie la transformarea femeilor în adevărați promotori ai finanțelor viitorului”, a declarat Rolandas Juteika, Head of Wealth and Trading (EEA) Revolut.

Investițiile se bazează pe răbdare, cercetare și disciplină. Chiar dacă un investitor începe cu sume mici, prin educație, consecvență față de planul stabilit și evitând schemele de tipul îmbogățirii peste noapte, își poate construi un portofolio stabil, chiar și în perioade de volatilitate.

Rolandas Juteika împărtășește câteva recomandări pentru cei care își fac curajul să intre în lumea investițiilor:

  1. Începi cu ”de ce?”

Cel mai dificil este să faci primul pas. Mulți dintre cei curioși ajung să renunțe înainte de a începe. Primii pași înseamnă clarificarea obiectivelor: investiți pentru pensie, pentru proprietăți, pentru o vacanță de vis? Nu uitați să vă întrebați ”de ce investiți” și să țineți minte că investiția este ca un maraton, nu ca o cursă de viteză.

  1. Investiți responsabil

Construiți un fond de urgență din ceea ce vă rămâne după plățile curente. Începeți prin a investi sumele pe care vi le permiteți (poate fi și doar un euro) și apoi creșteți suma. Contribuțiile consistente, chiar dacă nu constau în sume mari, ajută ca în timp să vă creșteți portofoliul în mod organic.

 Stăpâniți informațiile de bază

Cunoașterea este o super-putere și curiozitatea ajută la luarea unor decizii tot mai bune, în viitor. Informați-vă din surse credibile și cu o reputație bună, ascultați podcasturi respectabile și evitați să vă bazați doar pe TikTok sau YouTube sau ”guru” din social media. Faceți eforturi ca să înțelegeți cum investițiile voastre chiar pot genera alți bani,

  1. Diversificare și adaptare continuă

Cunoașteți deja celebra zicală „nu ține toate ouăle într-un singur coș”. Riscul poate fi dispersat dacă se invește în mai multe sectoare, clase de active, pe burse din diverse geografii, pentru a proteja portofoliul de fluctuații. Verificați și ajustați portofoliul așa cum vă doriți sau în funcție de obiectivele stabilite.

 Evoluțiile neanticipate ale pieței, la fel ca emoțiile sunt firești

O altă parte grea a investiției – în afară de a începe – este să rămâneți disciplinați și să nu reacționați exagerat la mișcările pe termen scurt ale pieței. Scăderile sau tensiunile bruște pot declanșa temeri. Rezistați impulsului de a intra în panică sau de a vă lăsa duși de val. Respectați-vă planul și aveți încredere în abordarea dvs. diversificată.

 Dacă sună prea bine pentru a fi adevărat…

De obicei este o capcană. Afirmațiile privind randamentele „garantate” nemaipomenite cu mult peste valorile de referință din industrie sunt semne de alertă. Aceste scheme ascund adesea comisioane mari – sau pot fi chiar înșelătorii. Faceți întotdeauna o cercetare amănunțită înainte de a vă plasa banii în astfel de instrumente.

Care este oferta Revolut pentru cei interesați de trading și investiții?

 Revolut le oferă clienților din România posibilitatea de a investi în peste 9.000 de active financiare (titluri tranzacționate pe bursele europene și americane, ETF-uri, obligațiuni corporate și guvernamentale, fonduri de piață monetară – MMF-uri), direct în aplicație. Investițiile în acțiuni și ETF-uri sunt necomisionate, în funcție de tipul de plan Revolut deținut de client.

Avertisment pentru românii care au cont sau card la Revolut. ANAF îţi poate lua banii!

Revolut a adus un nou produs în portofoliul său, de la începutul acestui an, investiția în ETF-uri cu zero comision, de la o investiție de doar 1 euro. De asemenea, clienții Revolut pot investi tot de la doar 1 euro/ 1 dolar și în obligațiuni guvernamentale, inclusiv în cele ale Guvernului României, direct prin aplicație, din secțiunea Bonduri (România 2,75% 01/25, România 5,25% 10/25 și România 6,625% 09/29)[1].

Pentru investitori aflați la început de drum, Revolut oferă serviciul său Consultantul Robo, care este cel mai avantajos pentru clienții cu o experiență limitată sau începători sau care nu au timp să facă cercetări ample și să tranzacționeze în mod activ. O platformă de trading este disponibilă pentru clienți via https://invest.revolut.com/.

Serviciile de investiții pentru clienții din SEE sunt oferite de Revolut Securities Europe UAB (“Revolut”), o companie de investiții autorizată și reglementată de Banca Lituaniei. La fel ca în cazul oricărei investiții, acesta este un capital expus riscului. Performanțele anterioare și randamentul afișat în aplicație sunt exprimate în valori brute și nu reprezintă un indicator al viitoarelor câștiguri. Valoarea investițiilor poate fluctua, poate crește sau scădea, iar clienții ar putea primi mai puțini bani decât valoarea inițială a investiției sau pot pierde în integralitate suma investită. De asemenea, fluctuațiile cursului valutar pot influența câștigurile aduse de investiția inițială. Clienții trebuie să se documenteze în legătură cu riscurile relevante din Informarea privind riscurile, disponibilă pe site-ul Revolut, înainte de a lua orice decizie de investiție, și se pot informa despre riscurile specifice produselor de tranzacționare pe site-ul www.revolut.com (Termeni și condiții, Întrebări frecvente, și Descrierea riscului).

DailyBusiness
Democrații cer demiterea lui Trump invocând pentru prima dată Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea amendament
Spynews
Cosmin Zuleam, criminalul lui Adrian Kreiner, este adus azi în România din Inonezia. A fost condamnat la 30 de ani de închisoare
Fanatik.ro
Faza care nu s-a văzut la TV în Galatasaray – Atletico Madrid 1-1. De ce i-a certat Istvan Kovacs pe jucătorii lui Simeone. Video
Capital.ro
S-a stins un actor legendar. Toată lumea îl plânge. E doliu în lumea filmelor: A fost întotdeauna un adevărat maestru
Playtech.ro
Zona din Bucureşti în care s-au vândut cele mai multe apartamente în 2025. Un sfert din totalul înregistrat la nivelul Capitalei, doar într-un singur sector
Adevarul
O brutărie din Moscova este în pragul falimentului după ce Putin i-a făcut reclamă. Ce il nemulțumește pe patronul afacerii
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fanii Real Madrid și FC Barcelona sunt îndoliați! Celebrul fotbalist s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani: „Unul dintre jucătorii legendari ai clubului”
iamsport.ro
Tranzacție uriașă: un colos cu active de 116 miliarde de euro vrea să cumpere fosta firmă a membrului Generației de Aur!
MediaFlux
De câți bani are nevoie o familie pentru a trăi decent în România. Calculele Ministrului Muncii
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day