Aproape 600 de şcoli în scenariul ROŞU. Cursurile se ţin în online. Care este situaţia la Bucuresţi

Aproape 600 de şcoli din România vor activa în scenariul roşu şi cursurile se vor desfăşura în online în următoarele două săptămâni, a anunţat Ministerul Educaţiei. La Bucureşti nouă unităţi de învăţământ vor să treacă la scenariul roşu, iar decizia finală va fi luată în Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență. 
Romania TV
30 sept. 2020, 12:35
Aproape 600 de şcoli în scenariul ROŞU. Cursurile se ţin în online. Care este situaţia la Bucuresţi

Ministerul Educației și Cercetării a anunţat că la data de 30 septembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

– 12.540 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

– 4.535 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 581 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. Menționăm că dintre cele 581 de unități aflate în această situație, numai 139 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate. Diferența de 442 de unități de învățământ rezultă ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează și/sau a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Citeşte şi: BILANŢ coronavirus 30 septembrie România. RECORD absolut de infectări cu COVID – 2.158 de cazuri în 24 de ore. 550 de pacienţi, la ATI 

 

ISMB: Nouă unităţi de învăţământ vor să treacă la scenariul roşu. Alte 5 – la scenariul galben

14 unităţi de învăţământ din Bucureşti doresc schimbarea scenariului de desfăşurare a cursurilor, dintre acestea 9 optând pentru scenariul roşu.

„Au fost înaintate către inspectorat 14 dosare venite de la unităţile şcolare care intenţionează să schimbe scenariul. Au întrunit consiliile de administraţie din unitate, au fixat schimbarea scenariului, iar acum au primit de la inspectorat din întâlnirea de astăzi cu DSP-ul avize de la noi şi de la DSP şi urmează să fie înaintate către Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a primi aprobarea finală. Dintre acestea, nouă sunt din cauza îmbolnăvirilor. Cele 9 solicită scenariul roşu din cauza îmbolnăvirilor cu noul coronavirus”, a declarat Roxana Cercel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, pentru Agerpres.

Ea a precizat că celelalte 5 unităţi de învăţământ doresc trecerea din scenariul roşu în cel galben.

„Restul de 5 fac solicitarea de a trece din scenariul roşu în cel galben”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al IŞMB.

Citeşte şi: Elevii din trei mari licee din Bucureşti fac cursuri online de miercuri după ce mai mulţi copii şi profesori au fost depistaţi cu COVID 

 

Vă reamintim că la început de an şcolar, 238 de unități de învățământ din România funcţionau în Scenariul 3 (rosu), care presupune participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. Înaintea alegerilor locale 2020, numărul unităților de învățământ în Scenariul roşu ajunsese la 313.

DailyBusiness
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Ilie Bolojan în relația cu PSD. „Să vedem cine va îndrăzni să pice Guvernul”
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Prezentatoarea celebră care a renunțat la televiziune după 19 ani de carieră. Plecarea sa i-a lăsat „mască” pe toți. „A demisionat dintr-o dată”
Capital.ro
Decizie în România privind cartea electronică de identitate. Au fost tăiate de pe listă 1,5 milioane de persoane
Playtech.ro
Cum se calculează corect întreținerea la bloc și ce poți face dacă suma ți se pare prea mare
Adevarul
Cea mai amplă misiune secretă a Mossad în Iran: „O mică armată” de peste 100 de agenți infiltrați înaintea atacurilor aeriene
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Oraşul din România care e pe harta străinilor, alături de New York şi alte atracţii turistice
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Doi părinți din Iași, condamnati la închisoare cu executare după ce bebelușul lor de 4 luni a murit din cauză că nu și-au dorit scaun special în mașină
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Neluțu Varga, replică necruțătoare: ”Cere bani de la toată lumea și vorbește de alții! Mi-a zis Gigi Becali să mă feresc de el că e nebun, se crede Agentul 007”
MediaFlux
Cum se vor folosi cardurile de energie. Detaliul important de pe facturi, explicat de ministrul Energiei
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor