ARIEL SHARON, pe ULTIMUL DRUM. „GIGANTUL” acestui pământ a fost înmormântat

Lideri politici şi militari din Israel i-au adus luni, în prezenţa unui număr mic de înalţi responsabili din lumea-ntreagă un ultim omagiu liderului militar şi fostului premier Ariel Sharon, personalitate controversată care a provocat atât admiraţie, cât şi resentimente. Fostul premier israelian a fost condus pe ultimul drum.
Romania TV
13 ian. 2014, 13:44
ARIEL SHARON, pe ULTIMUL DRUM.

Funeraliile lui Ariel Sharon s-a desfăşurat în Deşertul Negev , unde se află o reşedinţă – ferma Shikmim, a familiei, în  Sderot, spre Fâşia Gaza- unde sicriul cu corpul neînsufleţit al fostului premier israelian a fost adus pentru a fi înmormântat alături de cel al soţiei lui, Lilli (cea de-a doua, de origine român, n.r.), decedată în nul 2000.

Mii de persoane i-au adus marelui om de stat ultimul omagiu, încă de duminică, când sicirul cu trupul neînsufleţit se afla expus la Parlamentul israelian, Knesset, din Ierusalim, informează BBC.

De asemenea, lideri politici şi militari din Israel i-au adus luni, în prezenţa unui număr mic de înalţi responsabili internaţionali, un ultim omagiu liderului militar şi fostului premier Ariel Sharon.

Între ei s-au numărat actualul premier israelian, Benjamin Netanyahu, care a declarat că Sharon „a fost unul dintre cei mai mari lideri militari pe care i-a avut poporul evreu„. Netanyahu s-a angajat să ducă mai departe idealurile lui Sharon, scrie BBC în ediţia online.

Preşedintele israelian Shimon Peres împreună cu Netanyahu au adus omagii „luptătorului”, celebru în special pentru rolul său în timpul războiului Yom Kippur (războiul arabo-israelian din octombrie 1973) şi al „războiului împotriva terorismului”. Ariel Sharon „a fost umărul pe care s-a sprijinit securitatea ţării‘, a mai spus Peres.

Un gigant al acestui pământ

La rândul său, vicepreşedintele american Joe Biden a spus că „Arik (aşa cum îi spuneau apropiaţii lui Ariel Sharon, n.e.) a fost o personalitate complexă care a trăit într-o epocă complexă şi într-un mediu complex„. Netanyahu s-a angajat să „apere ferm principiile” predecesorului său privind securitatea Israelului. „Statul Israel va folosi toate căile posibile pentru a împiedica Iranul să se doteze cu arma nucleară”, a reafirmat premierul israelian. „Cât timp există Statele Unite, nu veţi fi singuri„, le-a transmis Biden israelienilor.

 

Supranumit „Buldozerul”, generalul Ariel Sharon „un a gigant al acestui pământ, va ocupa cu onoare un loc în istoria Israelului”, a spus la rândul său fostul premier britanic Tony Blair.

Personalitate controversată

Deşi israelienii l-au considerat a fi un mare om de stat, care şi-a iubit enorm ţara şi a făcut tot ce a crezut că este mai bine pentru poporul său, Ariel Sharon, al 11-lea şef de Guvern al Israelului, nu s-a bucurat însă de simpatie în lumea arabă.

Presa israeliană a vorbit însă şi despre „moştenirea” Sharon. Astfel, Ariel Sharon va rămâne în istorie şi ca artizanul dezastruoasei invadări a Libanului în 1982, în perioada când era ministru al Apărării.

Sharon a decedat sâmbătă la vârsta de 85 de ani, după opt ani de comă. La înmormântare, Sharon beneficiat şi de un ceremonial miliar. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT