Așa arată restaurantul din Zărnești aflat în topul celor mai frumoase localuri din lume

Un restaurant din Zărnești, amenajat de un designer brașovean, se află în topul celor mai frumoase restaurante din lume.
Filip Stan
27 aug. 2021, 12:48
Așa arată restaurantul din Zărnești aflat în topul celor mai frumoase localuri din lume
Așa arată restaurantul din Zărnești aflat în topul celor mai frumoase localuri din lume

Plaforma TripAdvisor și-a desemnat câștigătorii pentru anul 2021, iar restaurantul Dor se regăsește pe locul 3 la categoria Picture Perfect Restaurant.

Utilizatorii platformei au decis că e una dintre locațiile ideale unde poți să faci câteva poze. D.O.R din Tohanul Nou, Zărnești, se poate lăuda cu un design deosebit, cu un copac de mărime naturală situat chiar în mijlocul său care atrage toate privirile și îi face pe cei care-i trec pragul să-și scoată telefoanele sau aparatele foto.

Astfel, D.O.R ocupă locul 3, din 20. Pe primul loc se află Koral, din Indonezia, iar pe 2 e Le Grill din Cehia.

„DOR a fost gândit încă de la început ca `altceva`, atât din punct de vedere culinar, cât și arhitectural. Și, având în vedere vestea primită de la TripAdvisor, se pare că ne-a și ieșit. Ne onorează și ne bucură foarte tare această recunoaștere și le mulțumim tuturor oaspeților noștri pentru susținere și apreciere!”, a declarat Dorin Oltean, managerul DOR.

George Orzan, designerul de interior al restaurantului, e cel care a reușit să îmbine, într-un mod armonios și elegant, stilul modern cu elementele de natură.

„Trebuia să găsesc un element care ne leagă de mâncare și de natură în același timp, iar acesta a fost copacul. Semnificația lui vine din trecut, când în zona Branului se făcea multă agricultură, iar țăranii se așezau să mănânce la umbra unui copac“, povestește designerul. Trunchiul și crengile copacului sunt naturale, doar frunzele fiind artificiale.

Localul are niște ferestre uriașe pentru a da mai mult senzația de comunicare dintre interior și exterior. Un alt element atractiv este șeminelul ce poate fi observat din orice colț al restaurantului.

TripAdvisor e una dintre cele mai cunoscute platforme online de călătorii din lume, având milioane de utilizatori și sute de mii de locuri înscrise pentru recenzii și recomandări.

Restaurantele aflate în topul TripAdvisors

1. Koral Restaurant – Nusa Dua, Indonezia
2. Le Grill Restaurant – Praga, Cehia
3. DOR – Tohanu Nou, România
4. I due Roccoli – Iseo, Italia
5. Tin Lung Heen – Hong Kong, China
6. The Grand Getaway by Grand Hyatt Kuala Lumpur – Malaysia
7. Sabayan – Kuala Lumpur, Malaysia
8. OPSO Dubai – Emiratele Arabe Unite
9. Ristorante Pizza Incontro – Limone sul Garda, Italia
10. Mistico Restaurant – Brazilia
11. Samsha – Valencia, Spania
12. Entre Dos Fuegos – Toledo, Spania
13. Peach Blossoms – Singapore
14. Sunset Monalisa – Cabo San Lucas, Mexic
15. Stag – San Carlos de Bariloche, Argentina
16. El Mirador Restaurant – Todos Santos, Mexic
17. La Colline Restaurant – Fira, Grecia
18. Haoma – Bangkok, Thailanda
19. Craft – Birmingham, Marea Britanie
20. Nemo Restaurant & Lounge – Kadriye, Turcia

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT