Atentatele din Tunisia, revendicate de teroriştii de la Statul Islamic

Gruparea extremistă sunnită Statul Islamic (SI) a revendicat, într-un comunicat dat publicității pe conturi jihadiste de Twitter, atentatul sângeros comis, vineri, într-un hotel din apropiere de Sousse, în Tunisia.
Iulian Tudor
27 iun. 2015, 07:41
Atentatele din Tunisia, revendicate de teroriştii de la Statul Islamic

„Soldatul califatului (…), Abu Yahya al-Qayrawani (…) a reușit să își îndeplinească scopul în hotelul Imperial”, omorând aproape 40 de persoane, „în mare majoritate cetățeni ai statelor alianței cruciate care luptă împotriva (…) califatului„, afirmă documentul, potrivit Agerpres.

Textul menționează că atacul a vizat „cuiburi (…) ale desfrânării, viciului și apostaziei din orașul Sousse” și aceasta „în pofida măsurilor de securitate întărite în jurul acestor cuiburi vizate pe plaja Kantaoui”.

Atacul comis de un individ înarmat contra hotelului Riu Imperial Marhaba la Port el Kantaoui, la 140 de kilometri sud de Tunis și la periferia orașului Sousse, a făcut 38 de morți, potrivit unui bilanț încă provizoriu.

Atentatul, cel mai grav din istoria recentă a unei țări, a lovit o țară care se confruntă cu creșterea amenințării jihadiste după revoluția din 2011. El a avut loc la trei luni după atacul sângeros contra muzeului Bardo din Tunis (22 de morți, dintre care 21 de turiști), revendicat de SI.

Potrivit autorităților, teroristul se numește Seifeddine Rezgui, un tânăr tunisian originar din Gaafour (nord-vest), student la Kairouan (centru). El nu avea antecedente penale.

CITEŞTE ŞI: Atentatele islamiste: Europa denunţă BARBARIA şi se uneşte împotriva terorismului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT