Atenţie, şoferi! Sunt lucrări pe Autostrada A1 Sibiu-Deva

26 10. 2017, 07:27

Lucrările vor avea loc pe tronsonul kilometric 276+100 – 276+210, pe prima bandă a sensului de mers către Deva, până la ora 15:00, precum şi între kilometrii 242 şi 243, pe prima bandă a sensului de mers către Sibiu, până la ora 17:00.

De asemenea, se vor desfăşura lucrări de asfaltare şi frezare pe acest sens de mers, pe banda a doua, pe tronsonul kilometric 276+350 – 276+410, până mâine la ora 15:00.

Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să reducă viteza în zona lucrărilor, să circule cu prudenţă sporită şi să respecte cu stricteţe indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei.

Nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.