Avertisment ECDC: Varianta Omicron ar putea deveni dominantă în UE în lunile următoare

Până acum au fost confirmate circa 70 de cazuri în 13 țări membre UE. ECDC precizează că există în continuare numeroase incertitudini în privința noii tulpini.
Filip Stan
02 dec. 2021, 17:49
Avertisment ECDC: Varianta Omicron ar putea deveni dominantă în UE în lunile următoare

Numărul ţărilor care înregistează infectări cu noua tulpină Omicron este în creştere, anunţă Centrul European de Prevenire şi Controlul Bolilor. La nivel global sunt 352 de cazuri în 27 de ţări. ECDC avertizează că Omicron ar putea deveni varianta dominantă în UE în următoarele luni.

Varianta Omicron aduce restricţii şi pentru vaccinaţi. Ţara care reintroduce carantina pentru turişti, indiferent dacă sunt sau nu imunizaţi
„Datele preliminare sugerează un avantaj substanţial” al noii variante Omicron asupra variantei Delta, în prezent dominantă, iar modelele matematice arată că „Omicron ar putea provoca mai mult de jumătate din infecţiile cauzate de coronavirusul SARS-CoV-2 în UE în lunile următoare”, arată ECDC într-un comunicat.

Până acum au fost confirmate circa 70 de cazuri în 13 țări membre UE. ECDC precizează că există în continuare numeroase incertitudini în privința noii tulpini și că viteza cu care Omicron ar putea deveni dominantă depinde de avantajul noii variante asupra celor precedente, precum şi de amploarea infectărilo cu COVID-19, potrivit comunicatului citat de Agerpres.

Tot joi, înaintea acestui anunţ al ECDC, consilierul ştiinţific principal al guvernului francez, Jean-Francois Delfraissy, a estimat că Omicron ar putea lua locul Delta ca variantă dominantă încă din luna ianuarie.

Varianta sud-africană Omicron ar putea fi, de fapt, britanică. Un medic reputat s-a infectat la Londra, înainte de detectarea tulpinii la Cape Town

Noua variantă, semnalată de Africa de Sud pe 24 noiembrie şi confirmată deja într-un număr tot mai mare de ţări, provoacă îngrijorare pentru că are mai multe mutaţii, în special în proteina spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Încă nu este elucidat impactul acestor mutaţii – contagiozitate, simptomatologie, severitatea bolii, rezistenţa la vaccin, etc – comparativ cu variantele deja descoperite, în special Delta. Datele preliminare sugerează însă că varianta Omicron se transmite mai uşor decât Delta, cunoscută deja ca fiind foarte contagioasă.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că probabilitatea este mare ca persoanele care s-au infectat în Africa de Sud să aibă noua tulpină Omicron, el precizând că acest lucru se va afla după finalizarea analizelor.

El a precizat că decizia este de izolare şi monitorizare a pacienţilor infectaţi, care, din fericire, sunt asimptomatici şi nu prezintă o modificare a stării de sănătate.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că, în urma primelor teste făcute pe probele recoltate de la persoanele confirmate cu coronavirus după repatrierea din Africa de Sud, la două dintre cele 3 persoane testate există o suspiciune înaltă pentru varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2.

Varianta Omicron creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală (date preliminare ale OMS)

Riscul de reinfectare în cazul persoanelor care deja s-au infectat cu alte variante ale coronavirusului SARS-CoV-2 este sporit de varianta Omicron, au avertizat joi autorităţile sanitare din Africa de Sud şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează agenţia EFE.

Cercetătorii din Africa de Sud, ţara care a semnalat prima săptămâna trecută această nouă variantă detectată între timp în toate părţile lumii, îşi intensifică investigaţiile pentru a înţelege transmisibilitatea, gravitatea şi impactul acestei noi variante pentru vaccinarea, diagnosticarea şi tratamentul COVID-19, menţionează OMS într-un comunicat.

Deşi încă nu se cunosc cu certitudine caracteristicile variantei Omicron, datele preliminare sugerează ”un risc crescut de reinfectare”, subliniază OMS.

În acest sens, o specialistă sud-africană în microbiologie, Anne von Gottberg, a confirmat că în ţara sa a fost observată o creştere a reinfectărilor la persoane care s-au vindecat după infectarea cu varianta Delta. ”În populaţia noastră, care are o seroprevalenţă înaltă a virusului, adică multe persoane au avut o infectare anterioară, aceasta nu le protejează de o nouă infectare cu (varianta) Omicron”, a explicat ea.

Autorităţile sanitare sud-africane au cerut însă răbdare în a trage concluzii definitive înainte de a fi cunoscute caracteristicile noii variante a coronavirusului, pentru aceasta fiind nevoie în principal de rapoarte sistematice din partea spitalelor. Un medic sud-african care a tratat pacienţi infectaţi cu varianta Omicron a susţinut că aceştia aveau simptome uşoare, dar majoritatea erau tineri, aşadar mai puţin predispuşi la forme grave ale bolii.

Această nouă variantă provoacă îngrijorare întrucât prezintă peste 30 de mutaţii, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Datele preliminare sugerează că varianta Omicron are o rezistenţă sporită la vaccinurile anti-COVID-19 existente şi se transmite mai uşor decât Delta, cunoscută deja ca fiind foarte contagioasă.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Arbitrul de fotbal care și-a cerut iubitul în căsătorie a fost victima unei agresiuni. Trei bărbați l-au lovit, în fața casei
Capital.ro
Retrageri de numerar cu limită zilnică. Informație pentru cei care merg la ATM. Ce sumă poți scoate de la bancomat
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în autobuzele şi tramvaiele STB. Mulţi bucureşteni beau apă şi consumă alimente, dar este interzis
Adevarul
Fost șef MI6: Pierderile Rusiei în Ucraina sunt „uluitoare”, 30.000 de soldați uciși într-o lună
wowbiz.ro
Rezultatul autopsiei lui Sorin, afaceristul mort împreună cu soția și copilul în accidentul din Iași! Cauza reală a decesului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Diana, tânăra gravidă care s-a stins în urma accidentului din Iași, va fi condusă pe ultimul drum cu onoruri militare
iamsport.ro
BREAKING | Adi Mutu, noul antrenor de la Universitatea Craiova?! Mihai Rotaru a rupt tăcerea
MediaFlux
Statul român preia gigantul Rusiei! SUA a impus restricții, România a găsit o soluție
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj