Băsescu, despre Comisia Călăraşi: Poate învaţă şi politicienii să ia credite, nu să fure terenuri de la ADS

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că este foarte bine că luni îşi începe activitatea comisia parlamentară privind terenul achiziţionat de Ioana Băsescu, pentru că este un prilej ca politicienii să înveţe să fie cinstiţi şi să nu fure terenuri agricole de la ADS, transmite Agerpres.
Filip Stan
07 dec. 2013, 16:34
Băsescu, despre Comisia Călăraşi: Poate învaţă şi politicienii să ia credite, nu să fure terenuri de la ADS

Aflat la cumpărături într-un supermarket din Bucureşti şi rugat să comenteze referitor la începerea activităţii comisiei „Călăraşi”.

„Nu-i rău deloc. Poate învaţă şi politicienii să fie cinstiţi, să ia credite, nu să fure terenuri agricole la ADS (Agenţia Domeniile Statului). Cel mai bine e să nu furi statul, să cumperi de la privaţi, cu credit”, a precizat Traian Băsescu.

Întrebat de faptul că iubitul fiicei sale Ioana Băsescu ar urma să primească 10 milioane de euro de la stat pentru un teren, preşedintele a replicat: „Aşa ştii tu? Hai, mă”.

„Măcar să primească cineva o groază de bani. Da’, din câte ştiu, iar aţi avut o campanie de intoxicare”, a mai spus Traian Băsescu, la insistenţele reporterului.

Întrebat cum rămâne cu bugetul, Traian Băsescu a replicat laconic: „Conform legii”.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în urma unei discuţii în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor cu liderii grupurilor PSD, că deputatul Eugen Nicolicea va fi „probabil” preşedintele Comisiei de anchetă în cazul Călăraşi.

Întrebat când urmează să-şi înceapă activitatea comisia, Ponta a răspuns: „Nu mai vreau să vorbesc eu despre comisie, se formează comisia luni, o să vorbească membrii comisiei şi reprezentanţii Parlamentului, nu e treaba Guvernului. Eu vă asigur că tot ceea ce are şi Corpul de control al primului ministru şi orice instituţie din subordinea Guvernului se va pune la dispoziţia comisiei pentru aflarea întregului adevăr. Nu mai vorbesc eu în numele comisiei, e treaba Parlamentului”.

La rândul său, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a susţinut că este posibil să fie propusă pentru şefia comisiei de anchetă şi Gabriela Firea, urmând ca decizia să fie luată luni, în BPN al PSD.
De asemenea, Neacşu a menţionat că alocarea membrilor în comisia de anchetă, pe altgoritmul politic, determină şase locuri pentru PSD, patru pentru PNL, doi din partea PDL şi câte un reprezentant din partea UDMR, PC şi PPDD.

El a mai menţionat că înfiinţarea comisiei ar urma să fie decisă marţi în plenul celor două Camere ale Parlamentului.

Conducerea Parlamentului a discutat, miercuri, despre înfiinţarea Comisiei de anchetă Călăraşi şi a convenit ca aceasta să fie formată din 15 membri, Birourile permanente reunite urmând să aprobe luni hotărârea de înfiinţare a acesteia, care trebuie supusă apoi votului plenului comun.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, miercuri, că înfiinţarea Comisiei de anchetă Călăraşi nu are nicio relevanţă şi nu are nicio logică această anchetă, arătând că democrat-liberalii nu îşi vor desemna reprezentanţi.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, în 25 noiembrie, după şedinţa conducerii partidului, că liberalii sunt „favorabili” constituirii comisiei de anchetă Călăraşi, fiind discutate şi numele parlamentarilor care să facă parte din aceasta, respectiv Ioan Cupşa, Traian Dobrinescu, Dorin-Mircea Dobra.

VEZI SI:

Ponta: Băsescu avea terenul din Călăraşi, dar a vrut să-l „albească” şi l-a trecut pe numele familiei

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT