Bilanţul MAI după viscol: Doi morţi, 72 de gravide la spital, 948 persoane salvate din situaţii critice

În ultimele 24 de ore, au acționat în teren peste 16.700 de forțe de intervenție - polițiști, pompieri, jandarmi și militari ai Ministerului Apărării Naționale, aceste forțe intervenind pentru deblocarea a peste 600 de autovehicule care rămăseseră înzăpezite și în care se aflau 1.194 de persoane, relevă un bilanț al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), făcut public marți, după ce, în ultimele două zile, Moldova și zona de sud a României au fost "grav afectate" de fenomene meteorologice periculoase sub formă de ninsori abundente și viscol.
Filip Stan
30 dec. 2014, 11:22
Bilanţul MAI după viscol: Doi morţi, 72 de gravide la spital, 948 persoane salvate din situaţii critice

Totodată, de la emiterea codurilor și până în prezent, au fost salvate alte 948 de persoane aflate în situații critice și 94 care reprezentau urgențe medicale grave, majoritatea bătrâni bolnavi, femei gravide sau copii în stare gravă (…) Din păcate, în cursul zilei de ieri două femei cu probleme medicale grave au decedat în ciuda eforturilor echipajelor de pe ambulanță de a le salva viața.

În primul caz, în județul Vaslui, pacienta a fost preluată în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare dar, din nefericire, fără rezultat. În cel de-al doilea caz, în județul Tulcea, femeia nu anunțase că este însărcinată, nefiind, deci, luată în evidențele medicului de familie. În timpul transportului cu ambulanța, starea acesteia s-a agravat. Echipajul medical a depus toate eforturile pentru a-i salva viața, dar din păcate femeia a decedat„, a declarat marți Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

Citeşte şi OPERAŢIUNI DRAMATICE de salvare după viscol. Raed Arafat face BILANŢUL intervenţiilor VIDEO

În cifre, bilanţul MAI a fost prezentat în termeni pozitivi: „peste 340 de pacienţi care necesitau dializă şi 72 de gravide au fost transportate în locaţii care le-au asigurat condiţii de siguranţă„, s-au deblocat „peste 600 de autovehicule care rămăseseră înzăpezite şi în care se aflau 1.194 de persoane”, „au fost salvate alte 948 de persoane aflate în situaţii critice şi 94 care reprezentau urgenţe medicale grave, majoritatea bătrâni bolnavi, femei gravide sau copii în stare gravă„.

Potrivit acesteia, în cele 3 județe care s-au aflat sub cod roșu, în cursul zilei de luni, s-a acționat cu peste 900 de forțe și 180 de mijloace de intervenție din partea Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, însemnând autocamioane, TAB-uri, șenilate.

Conform precizărilor MAI de marți, mai sunt probleme în județul Brăila în ceea ce privește alimentarea cu apă în 59 de localități, iar în alte 43 de localități este întreruptă furnizarea energiei electrice. De asemenea, nu au curent electric alte 22 de localități din Buzău, Dâmbovița, Galați, Neamț și Tulcea. Conform datelor primite de la Electrica, în acest moment se lucrează pentru remedierea defecțiunilor.

Citeşte şi VISCOLUL a făcut prăpăd. Sute de oameni au rămas BLOCAŢI în troiene VIDEO

Marți dimineață, s-a redeschis circulația pe toate tronsoanele autostrăzii A2, precum și pe DN25 Galați — Tecuci și DN67C Novaci — Rânca.

Pe DN2B Buzău — Brăila și DN21 Brăila-Bărăganul se menține restricția pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Rămân închise 14 tronsoane de drumuri naționale pe care se acționează pentru deszăpezire. Marți dimineață, toate porturile de la Marea Neagră au fost deschise traficului maritim.

Tot marți dimineață, mai multe misiuni cu elicopterele MAI au fost aprobate de către vicepremierul Gabriel Oprea.

Potrivit sursei citate, o aeronavă MI 8 a transportat de la Iași la Bacău o femeie cu o sarcină atipică și complicații, precum și alți doi pacienți cu probleme medicale grave. De asemenea, un alt elicopter de capacitate mare urmează să efectueze o misiune în insula mare a Brăilei pentru a transporta două persoane care au nevoie urgentă de asistență medicală.

Totodată, un elicopter SMURD de tip EC 135 efectuează în prezent o misiune aero-medicală pentru transportul unei femei însărcinate din comuna Fântânele către spitalul din Iași.

Toate acțiunile de intervenție sunt coordonate prin Centrul Național de Coordonare Integrată a Intervențiilor care este activat 24 de ore din 24, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

La acest moment nu mai este în vigoare nicio avertizare meteorologică, ultimele expirând în această dimineață la ora 6.00. Totuși, meteorologii ne avertizează că valorile termice vor continua să scadă. Vremea va fi deosebit de rece, geroasă în special dimineața și noaptea, temperaturile putând coborî în depresiuni, până la minus 25 de grade. În aceste condiții, autoritățile locale rămân mobilizate pentru a putea interveni operativ în situațiile de urgență cauzate de vremea deosebit de rece„, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, în declarația de presă de marți.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu a intrat în direct după meciul de pe Arena Națională: „Dinamo s-a înțeles cu el, dar în ultima zi a mers la Craiova”
Capital.ro
ITP 2026. Obligatoriu pentru românii care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinii anul acesta
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Ilie Bolojan se gândește la demisie. De ce e nemulțumit premierul
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj