Bill Gates a recunoscut că a avut o relaţie extraconjugală. Miliardarul şi-a înşelat soţia cu o angajată Microsoft

Bill Gates a recunoscut prin intermediul unui purtător de cuvânt că a avut o relație extraconjugală cu o angajată Microsoft, fiind vorba despre persoana care a determinat Consiliul de Administrație să investigheze această „legătură intimă”, iar ulterior, concluziile interne au dus la demisia miliardarului de la conducerea companiei.
Daniel Spătaru
18 mai 2021, 14:31
Bill Gates a recunoscut că a avut o relaţie extraconjugală. Miliardarul şi-a înşelat soţia cu o angajată Microsoft

Purtătorul de cuvânt al lui Bill Gates a făcut o declarație oficială prin care miliardarul recunoaște public că i-a fost infidel soției sale, însă a subliniat că această relaţie nu are legătură, așa cum susține presa, cu demisia acestuia din consiliul de administrație Microsoft. „A existat o aventură în urmă cu aproape 20 de ani care s-a încheiat pe cale amiabilă”, a comunicat purtătorul de cuvânt al lui Gates, Bridgitt Arnold, într-o declarație transmisă prin e-mail, preluată de The Washington Post.

„A fost o aventură în urmă cu aproape 20 de ani, care s-a încheiat pe cale amiabilă. Decizia lui Bill de a demisiona din Consiliul de Administrație nu este sub nicio formă relaţionată cu această problemă. De fapt, el și-a exprimat public interesul în a petrece mai mult timp concentrându-se pe acțiunile caritabile pe care le începuse cu mulți ani înainte”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al lui Gates. „Microsoft a fost înştiinţată în a doua jumătate a anului 2019 că Bill Gates a încercat să inițieze o relație intimă cu un angajat al companiei, în anul 2000. Un comitet al Consiliului de Administrație a examinat îngrijorarea, ajutat de o firmă de avocatură externă pentru a efectua o investigație aprofundată. Pe parcursul anchetei, Microsoft a oferit sprijin extins angajatei care îşi exprimase îngrijorarea”, se mai arată în comunicat.

Citeşte şi Presupusa amantă a lui Bill Gates a rupt tăcerea. Cum arată şi ce spune de relația cu miliardarul FOTO

Gates a demisionat din Consiliul de administrație al Microsoft în martie 2020, dar Arnold a dezminţit că plecarea sa a fost legată de ancheta aferentă. Mai mult, Gates ar fi părăsit Consiliul înainte de finalizarea anchetei, potrivit unei surse care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Duminică, Wall Street Journal a dezvăluit că Bill Gates a avut o relație sexuală „inadecvată” cu un membru al personalului feminin în anul 2000 și ulterior a demisionat de la conducerea companiei, în timp ce o anchetă privitoare la această relație a fost investigată de Consiliul de Administrație. Materialul din Wall Street Journal a apărut în aceeași zi cu un articol al The New York Times, potrivit căruia Gates ar fi urmărit angajații de sex feminin la Microsoft și la Fundația pe care o patronează împreună cu soţia sa. Raportul mai relevă că Gates a fost „respingător” față de soția sa, Melinda French Gates, în timpul ședințelor de la Microsoft.

Citeşte şi Bill Gates a angajat un avocat în vârstă de 97 de ani pentru partajul de la divorţ. Este mâna dreaptă a unui alt miliardar, Warren Buffett

DailyBusiness
Autostrăzile A7 și A8, scoase din PNRR. Guvernul caută urgent finanțare alternativă
Spynews
Soțul Cristinei Spătar, declarație de iubire pentru vedetă! Cât de îndrăgostit este Vicențiu Mocanu: „Cât timp ne ținem de mână...”
Bzi.ro
Inna, mai mult goală la „Beach, Please”! Cât a costat ținuta cu care a înnebunit internetul! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Clasament devastator! O companie low-cost preferată de români, în topul celor mai slabe linii aeriene
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Șoferii care NU mai au drept de condus. Permisul se reînnoiește obligatoriu. Se taxează cu amendă de 1.600 lei
Playtech.ro
Actul fără de care nu poţi face succesiunea, în 2025. Tot ce trebuie să ştii pentru a primi moştenirea
DailyBusiness
Ce salariu are Dan Turturică, şeful TVR. În 2024, instituţia a cerut 32,2 milioane de euro la rectificarea bugetară
Adevarul
Cum sfidează nepotul lui Fidel Castro regimul de la Havana: „Eliberați diavolul”
wowbiz.ro
Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”
Spynews
Alex Marcu, mesaj tulburător după moartea Teodorei Marcu: ”Eu sunt tatăl...” | FOTO
Spynews
Cu ce se ocupă Ioana Ignat, după despărțirea de Sebastian Dobrincu. Cum își petrece timpul îndrăgita cântăreață: „Ești mai responsabil”
Evz.ro
Fitch anunță prăpădul financiar. Prețurile vor continua să crească
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Gabriela Ruse a renunțat la inhibiții şi a postat imagini cu ea în costum de baie din vacanță
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul criminalului din Mureș. O femeie a fost reținută după o glumă pe TikTok
Cancan.ro
S-a aflat abia acum motivul pentru care Emil Gânj ar fi ucis-o, de fapt, pe Anda: 'El n-a suportat asta'
Playsport.ro
Cine este omul din umbra lui Selly, co-organizator la “Beach, Please”, cu care a făcut 10 milioane de euro. George...
Capital.ro
Sportul românesc e în doliu. S-a stins un adevărat simbol. Boala a răpus-o prea tânără
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prințesa Kate Middleton a purtat, la câțiva metri de Simona Halep, o bijuterie primită cadou de la Prințul William acum 11 ani
stirilekanald.ro
VIDEO „Ne dă în cap și pleacă!” Emil Gânj a amenințat familia Andei. Criminalul din Mureș a băgat frica în localnici: „A spus că mai are încă două persoane de achitat”
Horoscop 14 iulie 2025: Norocul a dat peste Scorpioni! Au primit o veste care le va schimba complet viața
MediaFlux
Pensionarii pierd între 50 şi 800 de lei. Casa de Pensii tipărește taloanele pentru pensiile din august 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine stinge lumina de la NASA? Despre cum dispar schimbările climatice din fața ochilor publici