Blocul Naţional Sindical cere Guvernului creşterea contribuţiilor la fondul de şomaj: „Acei bani s-au dus instant”

Blocul Național Sindical atrage atenţia, după o discuție cu Guvernul, că ajutoarele pe care le primesc firmele nu mai sunt condiționate de păstrarea angajaților pentru o anumită perioadă de timp. În aceste condiţii, unele companii au luat ajutoarele de la Guvern și au dat oameni afară. Șeful BNR Dumitru Costin a precizat că a cerut guvernanților să impună mediului de afaceri o creştere a contribuţiilor la fondul de şomaj. 
Romania TV
09 sept. 2020, 18:22
Blocul Naţional Sindical cere Guvernului creşterea contribuţiilor la fondul de şomaj:

Banii din fondul public de şomaj, inclusiv fondurile care trebuiau colectate până la sfârşitul anului în curs, au fost cheltuiţi de autorităţi într-o lună şi jumătate de pandemie, prin măsura acoperirii şomajului tehnic, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, la finalul întrevederii pe care a avut-o cu membrii Guvernului.

„Doar într-o lună şi jumătate de pandemie s-a cheltuit tot fondul public de şomaj care trebuia colectat până la 31 decembrie, doar din şomajul tehnic. Acei bani s-au dus instant”, a afirmat Dumitru Costin.

În declaraţiile de presă după discuţiile cu membrii Guvernului, liderul BNS a precizat că şi cea de-a doua măsură guvernamentală pentru sprijinirea mediului de afaceri, adică acoperirea de către autorităţi a 41,5% din salariul angajaţilor care revin la muncă după pandemie, a secătuit fondul public pentru şomaj.

„O altă măsură de sprijin pentru mediul de afaceri, cei 41,5%, a fost, de asemenea, decontată în principal de fondul public de şomaj, deci toate excedentele pe care le-am avut acolo s-au spulberat”, a menţionat Dumitru Costin.

Liderul sindical a mai arătat că noua măsură de sprijinire a mediului de afaceri, „munca flexibilă” („kurzarbeit”), prin care o parte a salariului lucrătorului căruia angajatorul îi reduce programul de lucru este subvenţionată de stat, va fi finanţată prin noi împrumuturi angajate de Guvern.

„Acum, ca să plătească în continuare aceste măsuri de sprijin, România a trecut la împrumuturi: SURE este un program în baza căruia România va primi 4 miliarde de euro – am avut certificarea săptămâna trecută direct de la Bruxelles – sub formă de împrumut pentru măsuri active astfel încât să ţină cât mai multe locuri de muncă în viaţă. Deci discutăm de un împrumut, pe care îl ia statul român şi care se duce, înainte de toate, în companii, în firme. Noi am atras atenţia că dacă tot îţi dau bani publici de la bugetul de stat, nu îţi pun în partea cealaltă nici măcar o condiţie în ceea ce priveşte păstrarea lucrătorului? Au fost eliminate măsurile care ţinteau obligativitatea (angajatorului, n.r.) de a-l mai păstra pe lucrător (mai multe luni după primirea sprijinului financiar, n.r.). Am adus exemple concrete de companii care au luat bani de la bugetul public pe şomajul tehnic şi la un moment dat au dat oamenii afară. Deci un non-sens, am risipit banii inutil”, a precizat Dumitru Costin.

Preşedintele BNS a explicat, pentru AGERPRES, că a solicitat Guvernului să ceară mediului de afaceri să-şi majoreze contribuţiile la fondul de şomaj, în cazul în care patronatele doresc aplicarea „muncii flexibile” pe termen nelimitat.

„Acum plătim atât ajutorul de şomaj, dar şi măsura de 41,5%, tot din alţi bani: sunt bani din transferuri de la Bugetul de Stat şi din fonduri europene nerambursabile. Această operaţiune nu e în regulă. În Germania, pentru ‘kurzarbeit’ angajatorul plăteşte procente. Dacă (patronatele din România, n.r.) vor să aibă măsura ‘kurzarbeit’ trecută în lege pe perioadă nedeterminată, nu doar în pandemie ci oricând, le-am zis că trebuie să plătească”, a subliniat Dumitru Costin.

Liderul sindical a mai arătat că, în prezent, mediul de afaceri din România plăteşte cele mai mici contribuţii pentru şomaj din Uniunea Europeană – 2,25%.

„În momentul în care tu din mediul de afaceri revendici bani publici şi spui ‘am nevoie de bani pentru a susţine kurzarbeit’ – vă reamintesc că au susţinut constant, au venit la Palatul Cotroceni şi la Palatul Victoria de mai multe ori şi au spus ‘vrem bani de acolo’. În momentul de faţă, România este, la nivel european, pe primul loc în ceea ce priveşte lejeritatea pe mediul de afaceri în ceea ce priveşte contribuţiile. Mediul de afaceri din România e campion, el plăteşte 2,25% pentru un pachet întreg de servicii. Deci un pachet insignifiant. (…) În ceea ce priveşte contribuţiile, considerăm că dacă mediul de afaceri vrea şi după 1 ianuarie să beneficieze şi să utilizeze acest instrument de ‘kurzarbeit’, ar trebui să aibă o contribuţie suplimentară. Ar trebui să plătească mai mult de 2,25% la fondul (de şomaj, n.r.). Sunt o mulţime de prestaţii concentrate toate în aceşti 2,25%”, a afirmat Dumitru Costin.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical s-a declarat sceptic că Guvernul va impune mediului de afaceri o creştere a contribuţiilor la fondul de şomaj, în contextul apropierii alegerilor.

„În momentul de faţă este doar o măsură propusă (de sindicat către Guvern, n.r.), urmează să facem evaluări. Noi n-am propus o cifră, am propus principiul, ca să vedem, înainte de toate, dacă se acceptă principiul. Este un lucru care va fi luat în evaluare. Personal, noi nu credem că în perioada de campanie electorală cineva îşi va asuma aceste lucruri, pentru că presiunea mediului de afaceri este extrem de mare. Noi am propus acest principiu: dacă vreţi ca şi după 1 ianuarie să existe ‘kurzarabeit’ şi România să plătească din împrumuturi acest mecanism de sprijin pentru companii, atunci ar trebui să contribuie şi ele”, a încheiat Dumitru Costin.

Citeşte şi PIB-ul României a SCĂZUT cu peste 10% în trimestrul al doilea. Care sunt cele mai afectate domenii

DailyBusiness
Adrian Năstase, prezent la parada militară de la Beijing, unde sunt și Vladimir Putin, Xi Jinping și Kim Jong Un
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Tania Budi a făcut furori în costum de baie! Imagini incendiare cu vedeta în vârstă de 57 de ani! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Câte clase are Ianis Hagi, de fapt. La ce vârstă a dat primul său gol din carieră
Capital.ro
„Muntele de otravă” din România de care puțini au auzit. E bine să stai departe de acest loc: Acolo, oamenii mor de tineri
Playtech.ro
Când intră alocațiile copiilor în luna septembrie. Se pot baza părinții pe banii de la stat pentru pregătirile de școală?
Adevarul
Cum arată un apartament de 7,4 metri pătrați închiriat cu 650 de dolari pe lună: „Asta nu e un apartament, e o celulă de închisoare”
wowbiz.ro
Doliu în lumea boxului! A murit Joe Bugner, fostul campion la categoria grea. Și-a dat ultima suflare la 75 de ani, la azil
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
A fost găsită ascunzătoarea lui Emil Gânj. Unde a stat cel mai căutat criminal din România în tot acest timp
Cancan.ro
Se mai face sau nu sezonul 10 de la Insula Iubirii?! Șefii Antena 1 au luat deja decizia și nu mai există cale de întoarcere
iamsport.ro
Fostul jucător al Rapidului și-a spus părerea despre Radu Banciu: ”Am văzut că mulți încearcă să îl copieze!”
MediaFlux
Rate mai mici la creditele de consum. Anunț de ultimă oră de la BNR
stirilekanald.ro
Ascunzătoarea lui Emil Gânj, găsită de polițiști! Ucigașul și-a construit un „adăpost” sub pământ
substantial.ro
Dacă partenerul tău vrea să facă duș cu tine, înseamnă că..