Boc a fost amendat cu 20.000 de lei pentru tergiversarea restituirii unor proprietăţi

Comisia judeţeană de fond funciar a Prefecturii Cluj a dispus amendarea primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, cu suma de 20.000 de lei, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar, pentru "tergiversarea" punerii în posesie a câtorva sute de foşti proprietari ai unei livezi.
Romania TV
12 apr. 2013, 17:23
Boc a fost amendat cu 20.000 de lei pentru tergiversarea restituirii unor proprietăţi

Prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan a declarat, vineri, corespondentului Mediafax că a avut mai multe întâlniri cu Emil Boc pe tema punerii în posesie a foştilor proprietari ai livezii Palocsay, dar că acesta tergiversează aplicarea legii.

„Comisia judeţeană de fond funciar a Prefecturii Cluj, al cărei preşedinte sunt, a dispus aplicarea unei amenzi în valoare de 20.000 de lei primarului Emil Boc, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar pentru tergiversarea punerii în posesie a peste 400 de foşti proprietari care au revendicat terenul livezii Palocsay. Agenţia Domeniului Statului (ADS) a predat terenul din 2003 comisiei locale de fond funciar de la Primăria Cluj-Napoca şi au fost puşi în posesie vreo 80 de foşti proprietari, dar acţiunea nu s-a finalizat pentru toate cele peste 500 de persoane implicate. Au fost date avertismente celor din Primărie, am discutat cu dl. Boc de mai multe ori, care a promis că lucrurile vor intra în normalitate, dar nu s-a întâmplat nimic. Aplicarea legii nu este facultativă”, a spus Vuşcan.

Primarul Emil Boc a declarat, la rândul său, că nu a primit niciun document legat de amenda aplicată de Comisia judeţeană de fond funciar.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Cluj, Ana Maria Danciu, a declarat că, în cursul zilei de vineri, mai mulţi reprezentanţi ai Comisiei judeţene de fond funciar s-au prezentat la Primăria Cluj-Napoca pentru a-i înmâna primarului Emil Boc procesul verbal de amendă, dar acesta ar fi refuzat să îi primească.

„Membrii comisiei au relatat că au fost ţinuţi să aştepte două ore la cabinetul primarului, după care au fost trimişi la secretarul municipiului, Aurora Ţărmure. Aceasta a intrat la primar şi a ieşit spunând că procesul-verbal nu este semnat. Putea primarul să treacă observaţii dacă vroia pe acest proces-verbal. În urma acestei situaţii, va fi întocmit, luni, un proces-verbal de amendă în lipsă, care va fi apoi trimis primarului”, a afirmat Danciu.

Terenul de peste 1.000 de hectare al livezii Palocsay, din Cluj-Napoca, aparţinând Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Cluj, a fost revendicat în instanţă după 1990 de foştii proprietari, dar numai o parte au fost puşi în posesie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Unicul nepot al Ancăi Pandrea, interviu emoționant înainte de înmormântare! Ce discuții au purtat cei doi până ca actrița să se stingă
Fanatik.ro
Dezvăluire incredibilă a unui arbitru legendar! Inventa „jocuri” în timpul meciurilor: „Nu am fluierat 25 de minute și nu am ieșit 15 minute din cercul de la mijloc”
Capital.ro
Haite de lupi au ajuns pe străzile unui oraș din România. Localnicii se tem să mai iasă din case
Playtech.ro
Oraşul din România unde oamenii se tem să iasă din case din cauza lupilor. Animalele umblă în haită pe străzi
Adevarul
De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II lea
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Copil de 9 ani, grav accidentat în timp ce mergea cu trotineta electrică în Bistrița-Nădăud. A fost acroșat din plin de un autocamion
iamsport.ro
E convins că FCSB va oferta alt fotbalist de la CFR Cluj: ”Asta se face în culise! Vă spun sigur”
MediaFlux
Pensia poate fi tăiată cu 85%. Proiectul de lege a trecut deja de Senat
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor