Bombă în Liga I. Sven Goran Eriksson ar putea ajunge la Petrolul

Un investitor străin a trimis o scrisoare de intenţie pe adresa clubului Petrolul Ploieşti, în care propune un buget de cel puţin 16,6 milioane de euro pe trei ani şi aducerea la echipă a unui antrenor de talie mondială.
Romania TV
25 mai 2012, 06:20
Bombă în Liga I. Sven Goran Eriksson ar putea ajunge la Petrolul

Petrolul se va întări în această dimineaţă cu mai mulţi jucători de la Universitatea Cluj, iar gruparea este pe cale să fie vândută unui invetitot străin. În cazul în care tranzacţia se va finaliza, iar clubul va fi preluat de banca de investiţii SeaMed (instituţie implicată la nivel global în energie, auto, turism, activităţi recreative, sport şi servicii), echipa va deveni una dintre cele mai puternice din Liga I.

Site-ul ploieştean observatorulph.ro, preluat de Gazeta Sporturilor, publică scrisoarea de intenţie trimisă pe adresa Primăriei Ploieşti, în care se propune Sven Goran Eriksson administrator delegat, angajarea unui antrenor de talie mondială, Johan Eriksson (fiul lui Sven) director executiv, buget pe trei ani de minim 16,6 milioane euro.

Între naţionalele pregătite de Sven Goran Eriksson se numără cele ale Angliei, Mexicului şi Coastei de Fildeş, dar propunerea preluării Petrolului urmează să fie discutată în zilele următoare cu reprezentanţii Sea Med.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT