Braşov: Leş – Suntem decişi să menţinem 2% din PIB pentru Apărare, cel puţin în următorii 10 ani

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a reiterat miercuri, la Cincu, unde a participat la exercițiul multinațional NOBLE JUMP 2017, că România este decisă să mențină procentul de 2% din PIB alocat Apărării, cel puțin în următorii 10 ani.
Romania TV
14 iun. 2017, 17:13
Braşov: Leş - Suntem decişi să menţinem 2% din PIB pentru Apărare, cel puţin în următorii 10 ani

„Anul 2017 este primul an când alocarea bugetară ajunge la 2% din PIB, cu un nivel de peste 40% pentru înzestrare. Suntem deciși să menținem acest procent cel puțin în următorii 10 ani”, a afirmat ministrul Apărării în fața reprezentanților NATO prezenți la exercițiul desfășurat în Poligonul Cincu.

Leș a apreciat desfășurarea NOBEL JUMP 2017 drept „un moment istoric”, fiind primul mare exercițiu NATO desfășurat în partea de sud-est a Europei și i-a felicitat pe militari și pe comandanții acestora pentru munca deosebită depusă pentru reușita exercițiului.

„Subofițeri, gradați, soldați, aș putea spune că azi asistăm la un moment istoric, primul mare exercițiu NATO desfășurat în sud-estul Europei. Prezența forțelor NATO aici demonstrează unitatea, solidaritatea și determinarea membrilor Alianței de a lua măsuri oportune și necesare pentru descurajarea oricărei provocări și, bineînțeles, apărarea spațiului tuturor țărilor aliate. Aș vrea să mulțumesc în primul rând pentru efort și dedicare celor peste 5.000 de militari care s-au instruit aici, la Cincu. Ați arătat că forțele NATO sunt capabile să fie dislocate într-o potențială zonă de criză în cel mai scurt timp de la notificare. NOBEL JUMP 2017 este primul exercițiu de amploare din acest an din seria robustă de activități de instruire multinaționale planificate în regiunea Mării Negre la care vor participa în total peste 40.000 de militari. Este cea mai solidă dovadă pentru cetățenii noștri că suntem uniți și pregătiți în fața oricărei provocări de securitate. Facem parte din cea mai importantă și mai puternică alianță și suntem determinați ca oricând să acționăm împotriva oricărei amenințări”, a spus ministrul.

El a evidențiat modul exemplar de coordonare între Comandamentul Aliat de Reacție Rapidă, Brigada 20 blindată a Marii Britanii, Divizia multinațională Sud-Est de la București și unitatea de integrare a forțelor NATO din România și Bulgaria. România, ca principală națiune-gazdă pentru exercițiul NOBEL JUMP 2017, a sprijinit procesul de dislocare și redislocare a forțelor, demonstrând necesitatea și viabilitatea structurilor aliate de pe teritoriul național, a menționat Leș.

„Exercițiile din acest an vin în completarea măsurilor luate deja aici, în regiunea noastră, după declanșarea crizei din sud-estul Ucrainei, operaționalizarea și asigurarea funcționării optime a structurilor aliate de comandă și control constituite pe teritoriul statului român, creșterea prezenței NATO la Marea Neagră și contribuția aliată la asigurarea misiunilor de poliție aeriană. Acțiunea comună a aliaților pentru o prezență înaintată, adaptată pe segmentul sudic al flancului estic pe bază rotațională de dimensiunile terestră, aeriană și maritimă, arată că suntem hotărâți să implementăm deciziile de la Summitul de la Varșovia de anul trecut. Susținem de asemenea, dezvoltarea unei relații puternice ca o condiție esențială la securitatea și stabilitatea din spațiul euroatlantic, spațiu pe care îl privim într-o abordare cuprinzătoare. De asemenea, după cum mulți dintre dumneavoastră cunoașteți, noi participăm la realizarea prezenței consolidate pe segmentul nordic al flancului estic cu o baterie antiaeriană dislocată în Polonia, suntem al patrulea contributor cu trupe în Afganistan și găzduim sistemul NATO de apărare antirachetă de la Deveselu”, a punctat Gabriel Leș.

Amiralul Michelle Howard, comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite de la Napoli, care asigură comanda Forței de Reacție Rapidă NATO în 2017, a declarat că NOBLE JUMP 2017 este un exercițiu important al NATO, care permite demonstrarea interoperabilității în cadrul Alianței.

„Apreciez susținerea autorităților țărilor-gazdă Grecia, Bulgaria și România și strânsa lor cooperare pentru ca NOBLE JUMP 2017 să demonstreze că aptitudinile, cunoștințele și experiența noastră se situează la cel mai înalt nivel. Exercițiul demonstrează punerea în practică a propunerilor făcute de șefii din alianță la Summitul din Țara Galilor din 2014. Implementarea planului de acțiune a demonstrat angajamentul ferm al apărării colective și asigurarea securității tuturor membrilor NATO”, a afimat amiralul Michelle Howard.

Peste 4.000 de militari din România, Spania, Albania, Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Polonia și SUA, cu 500 de mijloace tehnice, au participat la exercițiul multinațional NOBLE JUMP 2017 care s-a desfășurat miercuri în Poligonul de la Cincu. Exercițiul a testat capacitățile operaționale ale elementelor Forței Întrunite cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat (VJTF) și nivelul de implementare a Planului de Acțiune pentru Creșterea Capacității de Reacție a Alianței (Readiness Action Plan-RAP), în Bulgaria și România. Exercițiul NOBLE JUMP 2017 s-a desfășurat în perioada 26 mai-16 iunie, pe teritoriul Greciei, Bulgariei și României.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Juri Cisotti, portret de fotbalist: „Ai mei știu că sunt puțin nebun”. Interviu exclusiv
Capital.ro
Amendă de 6.000 de lei pentru români de Crăciun și Revelion. Interzis pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Mega-proiectul abandonat din timpul lui Ceaușescu revine oficial la viață. Tarnița, hidrocentrala de 1.000 MW care va costa peste 1 miliard de euro
Adevarul
Rusia vrea să construiască o centrală nucleară pe Lună în următorii zece ani. Rosatom și Institutul Kurchatov, implicate în proiect
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
Dan Șucu, acuzat direct că ar fi cumpărat Genoa cu ”bani furați”! Ce afaceri ”de milioane de euro” cu statul ar avea: ”Folosește o firmă dintr-un sat din județul Galați”
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, Ajunul Crăciunului și de ce este considerat o noapte magică
stirilekanald.ro
Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend