Care ar putea fi adevărata miză a războiului din Ucraina ordonat de Vladimir Putin. De la ce a pornit atacul ruşilor

Războiul dintre Rusia şi Ucraina a fost prefaţat în ultimele luni de declaraţii şi ameninţări, Rusia insistând la NATO cu o serie de cereri „inacceptabile”, precum retragerea bazelor din fostul bloc comunist, între care şi România. În ciuda asigurărilor că nu va fi război, Kremlinul şi-a încălcat însă cuvântul şi a trecut graniţa, nu numai cea fizică cu Ucraina, dar şi graniţa roşie în relaţiile cu Occidentul.

Proximitatea României în zona de conflict ne face cu atât mai vulnerabili, cu cât pe teritoriul nostru se află şi scutul anti-balistic de la Deveselu, iar frontiera cu Ucraina este cea mai mare pe care ţara noastră le are cu vreun stat. În total vorbim de 649,4 km, dintre care 273,8 km este frontieră terestră, 343,9 km frontieră fluvială și 31,7 km frontieră maritimă.

În legătură cu această invazie a Rusiei s-a speculat mult în legătură cu o eventuală implozie din interior care ar putea avea loc în ţara vecină, în condiţiile în care doar 40% din populaţie este reprezentată de ucraineni autentici, 40% fiind etnici de origine rusă şi 20% minorităţi, între care şi români, prezenţi mai ales în Transcarpatie. Nu este exclus ca după câteva zile de conflict mare parte a populaţiei să treacă de partea ruşilor, estimează analiştii. Asta mai ales în estul Ucrainei, unde tendinţele rusofile au rădăcini istorice.

Citeşte şi Franţa anunţă că Rusia invadează Ucraina: „Este posibil rapid”. Pentagon: „Rusia şi-a întărit şi mai mult dispozitivul militar la frontieră”

Alte articole

Noapte pe foc în Ucraina. Potop de drone şi rachete asupra Kievului. Zelenski a replicat cu un atac supriză la Rostov

Rusia, bombardamente masive în Ucraina, în cel mai apropiat oraş de graniţa României. Bombele au căzut la nici 200 de km de ţara noastră

Pe 12 februarie s-au împlinit 104 ani de la proclamarea la Harkov (actualul teritoriu al Ucrainei) a unei țări care este puțin cunoscută în România: Donețk-Krivoi Rog. Aniversarea nu este rotundă și poate că nu ar fi demnă de menționat dacă nu ar fi actualele împrejurări. Declarația privind înființarea și funcționarea acestei republici explică multe din ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în politica Ucrainei independente după 1991 și în Donbas după 2014.

După revoluția bolșevică din 1917, Consiliul Central ucrainean a proclamat independența Republicii Populare Ucrainene, considerată ilegală de o parte din teritorii, lipsa sa de legitimitate fiind cauzată de faptul  că a fost proclamată de un consiliu neales. Răspunsul la aceasta a fost proclamarea în sud-estul actualei Ucraine a Republicii Sovietice Donețk-Krivoy Rog (RDK).

În afară de Harkov, RDK a inclus Lugansk, Ekaterinoslaw (acum Dniepr), Aleksandrovsk (Zaporojie), Krivoi Rog (orașul natal al actualului președinte Volodimir Zelenski), Herson, Yuzovka (Donețk), , precum și orașele aflate astăzi pe teritoriul Federației Ruse, Rostov pe Don și Taganrog, orașul natal al lui Anton Cehov. Republica a fost înființată deoarece Consiliul Central ucrainean a recunoscut teritoriile care făceau parte din ea ca teritorii ucrainene, în timp ce se considera parte a Republicii Ruse. Prin urmare, RDK nu a vrut sub nicio formă să se supună Kievului.

Anterior, în ianuarie 1918, la Odesa, Republica Sovietică Odesa a fost înființată ca răspuns la proclamarea Republicii Populare Ucrainene. Acesta a inclus și Nikolaev. În același timp și din aceleași motive, în Crimeea a fost proclamată Republica Sovietică Socialistă Tauris.

Indiferent de faptul că aceste structuri statale erau controlate de bolșevici, toate aceste republici și-au declarat caracterul neucrainean, rus și intenția de a deveni parte a Rusiei, nu a Ucrainei.

Citeşte şi Rusia anunţă că e gata să invadeze Ucraina: „Dacă ei încep să ucidă cu neruşinare cetăţeni ruşi oriunde, în Donbas sau în altă parte”

Toate acestea au supraviețuit pentru o perioadă foarte scurtă de timp, doar câteva luni, și au căzut sub atacul, nu al armatelor ucrainene, ci al armatelor germane și austro-ungare, care, ca urmare a încheierii păcii de la Brest cu bolșevicii, a preluat controlul asupra Ucrainei și Belarusului. Germanii și austriecii au recunoscut aceste pământuri ca teritorii ucrainene și, prin urmare, și-au început ocuparea în primăvara anului 1918.

Dacă ne uităm la hărțile rezultatelor alegerilor din Ucraina și analizăm ce regiuni votează pentru partidele pro-ruse, aşa cum votau pentru comuniști în anii 1990 și pentru Partidul Regiunilor al lui Viktor Ianukovici, în 2000 -2010, vom vedea că acestea coincid practic cu granițele RDK şi republicilor Odessa și Tauris.

Republica Doneţk-Krvoi Rog, profund rusofonă, cu roşu:

Republica Donețk-Krivoi Rog a existat pentru o perioadă foarte scurtă, doar două luni. Când germanii și austriecii și-au lansat ofensiva către aceasta, ea nu a renunțat și a arătat o rezistență acerbă față de forțele inamice copleșitoare. În primul rând, trupele RDK, după bătălii sângeroase, s-au retras la Lugansk, care a devenit a doua capitală a republicii (azi este capitala Republicii Populare Lugansk), iar apoi la Ţariţino (în anii 1920 redenumit Stalingrad, actualul Volgograd).

În 1919, din ordinul lui Vladimir Lenin, RDK a fost lichidată de Stalin și încorporată în Ucraina sovietică. Liderul comunist dorea ca masele țărănești ucrainene, pe care le considera mici-burgheze și nu prea loiale revoluției bolșevice, să fie amestecate cu proletariatul bolșevic din bazinele Donețk și Krivoi Rog.

Istoria RDK și a activiștilor pro-ruși de azi din Republica Donețk, care se consideră ideologişti și moștenitori politici ai Republicii Donețk-Krivoi Rog, demonstrează că Donbasul a fost o regiune cu afinităţi istorice față de Rusia, indiferent că stăpânul teritoriului este Ucraina sau Polonia, ca acum 300 de ani.