Bryan Adams e DE NERECUNOSCUT. Cum arată rockerul la 55 de ani FOTO

Cântăreţul Bryan Adams era pe vremuri unul dintre cei mai sexy bărbați, dar acum artistul a îmbătrânit vizibil şi ridurile au început să i se vadă pe chip.  
Alina Costache
22 iun. 2015, 08:30
Bryan Adams e DE NERECUNOSCUT. Cum arată rockerul la 55 de ani FOTO

Bryan Adams va împlini anul acesta 56 de ani, iar vârsta a început să se vadă.

Bryan Adams este foarte activ pe rețelele de socializare și are un cont de Instagram, unde postează fotografii realizate de el. În câteva imagini îi apare și propriul chip, brăzdat de riduri.

Celebrul solist vocal și instrumental Bryan Adams s-a născut la 5 noiembrie 1959, în Kingston, Ontario, din părinți englezi, dar are rădăcini malteze din partea bunicii sale. Când avea 12 ani, părinții săi au divorțat, iar el a crescut cu mama sa, în Vancouver.

A învățat să cânte singur la chitară și a decis să urmeze o carieră muzicală.

Primul album al său, care îi poartă numele, a fost lansat în februarie 1980 fiind urmat un an mai târziu de ”You Want It You Got It”, potrivit Agerpres.

Albumele sale următoare au fost premiate cu platina, așa cum este și exemplul lui ”Into the Fire”, din 1987. ”Everything I Do, I do It for You”, piesă care s-a clasat pe primul loc timp de 16 săptămâni consecutive în UK Single Charts a rămas până astăzi un record. 

În 1990, a obținut titlul de Ofițer al Ordinului Canadei, titlu obținut cu acordul Reginei Elisabeta.

Din 1996 și până în 1999, Adams a lansat câte un album în fiecare an. Cel mai de succes a fost ”18 Till I Die” care conținea și piesa ”Have You Really Loved a Woman?”, devenită ulterior coloana sonoră a peliculei ”Don Juan de Marco” cu Johnny Depp și Marlon Brando.

În 2003, Bryan Adams a înregistrat hitul ”All for Love”, împreună cu Rod Stewart și Sting. Acesta a intrat pe coloana sonoră a filmului ”Cei trei muschetari”.

El a colaborat, de-a lungul anilor, cu și alte nume celebre din muzică, precum Luciano Pavarotti.

Bryan Adams a vizitat România în 2000 și 2008, când a susținut concerte în București.

DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Fanatik.ro
Orașul subteran în care populația s-a ascuns din cauza temperaturilor ridicate. Casele se află în mine vechi
Capital.ro
Călin Georgescu va conduce România?! Vine cutremurul după alegeri: Într-o lună, BNR nu mai...
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă circuli cu permisul expirat sau o copie xerox a carnetului de șoferi. Scrie clar in Codul Rutier
DailyBusiness
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
Adevarul
Măcelul cumplit care a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial în Europa. Răzbunarea cruntă care a cutremurat Balcanii
wowbiz.ro
Alex Bodi, PRIMELE DECLARAȚII exclusive pentru WOWbiz despre așa zisul amantlâc cu soția lui Dan Alexa
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Cea mai simplă rețetă de burger făcut acasă. Gust perfect, fără efort
Ego.ro
Cătălin Bordea, reacție total neașteptată! Ce a spus după ce Livia și Spike s-au despărțit
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Tatăl lui Zeljko Kopic a murit! Dinamo rămâne fără antrenor pentru meciul cu U Cluj
Cancan.ro
Dezvăluiri PICANTE despre amantlâcul anului. Ce manevră ar fi folosit Andrada ca să-l înșele pe Alexa 🫢⤵️
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un mare actor. A fost un simbol al scenei românești. Toți românii l-au prețuit...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
Oana a fost găsită fără suflare în baie, la doar 30 de ani. Mama tinerei susține că fiica sa a murit din cauza condițiilor și a stresului de la serviciu: "A muncit non-stop și și-au bătut joc de ea"
Sondaj NOU realizat de AtlasIntel si CURS pentru turul 2: la o prezenta mai mare. S-a schimbat semnificativ diferenta dintre George Simion si Nicusor Dan.
MediaFlux
Bani în plus la pensie, după Mica Recalculare. Ce pensionari se încadrează
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Surpriza anului 2025. Țara europeană care cucerește turiștii cu prețuri mici și peisaje spectaculoase