Bursele sociale aferente anului şcolar 2019-2020 se vor acorda şi pe perioada stării de urgenţă

Bursele sociale aferente anului şcolar 2019-2020 vor continua să fie acordate pe toată durata stării de urgenţă, chiar dacă, în această perioadă, elevii nu vor merge la şcoală. Decizia a fost adusă la cunoştinţa directorilor instituţiilor preuniversitare printr-o adresă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Ilfov. 
Romania TV
01 apr. 2020, 13:58
Bursele sociale aferente anului şcolar 2019-2020 se vor acorda şi pe perioada stării de urgenţă

BURSE ŞCOLARE. În adresă se menţionează faptul că elevii cu cerinţe educaţionale speciale vor beneficia de dreptul de a primi bursă socială pe toată durata stării de urgenţă impuse de epidemia de coronavirus. Potrivit portalinvatamant.ro, acestea beneficii se vor acorda în pofida faptului că, în mod normal, sunt condiţionate de frecventarea fără întrerupere a cursurilor.

BURSE ELEVI 2020. Veste bună, cât va fi cunatumul minim al burselor şcolare

O altă prevedere este cea referitoare la alocaţia zilnică pentru hrană de care beneficiază copiii cu nevoi educaţionale speciale. Aceasta se va acorda pe toată perioada valabilităţii certificatului de orientare şcolară, fără a fi condiţionată de numărul de zile de şcolarizare sau de prezenţa la cursuri.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov le reaminteşte, pe această cale, directorilor de şcoli importanţa evitării operaţiunilor cu numerar, recomandându-le să efectueze plata acestor drepturi prin virament bancar. 

În momentul de faţă, cuantumul bursei pentru elevii orfani sau pentru cei care au o situaţie materială dificilă este 300 de lei pe lună. Valoarea bursei sociale pentru elevii din mediul rural, care merg la şcoală în altă localitate decât cea de domiciliu este 100 de lei lunar. Bursa socială pentru elevii al căror venit net lunar pe membru de familie nu este mai mare de 50% din salariul minim net pe economie este de 300 de lei. Bursa de ajutor social ocazional este, de asemenea, în valoare de 300 de lei. 

Cuntumul minim al burselor şcolare va fi de 150 de lei pe lună, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Educaţiei. Primăriile vor plăti aceste sume din bugetele locale, se arată în documentul citat. Reamintim că anul trecut fostul Guvern a aprobat o măsură prin care cuantumul minim al burselor pentru elevi era menţinut la valoarea aflată în plată în 2018, neimpunând de fapt o sumă minimă. 
 

BURSE mai mari pentru elevi, cel puţin 30% din salariul minim brut

  • În anul școlar 2020-2021, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de
    studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de
    stat, cu frecvenţă, este de 150 lei.
  • Bursele se alocă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care
    aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, din sume defalcate din unele
    venituri ale bugetului de stat.
  • Autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale pot stabili un cuantum mai
    mare al burselor, în funcţie de posibilităţile financiare ale unităţilor/subdiviziunilor
    administrativ-teritoriale.

Burse elevi 2019 – 2020. Câţi bani iau şcolarii pentru BURSA SOCIALĂ, BURSA DE PERFORMANŢĂ şi BURSA DE MERIT

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Medalia de la ultimul titlu al lui Dinamo se vinde pe internet! Cât costă
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România