CALENDAR ORTODOX DECEMBRIE 2019. Atenţie la Zilele Bubatului şi la Crăciunul copiilor. Multe sărbători cu cruce roşie

CALENDAR ORTODOX DECEMBRIE 2019.  RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase din ultima lună a anului.

29 nov. 2019, 09:57
CALENDAR ORTODOX DECEMBRIE 2019. Atenţie la Zilele Bubatului şi la Crăciunul copiilor. Multe sărbători cu cruce roşie

Luna Decembrie poarta in traditie populara numele ocrotitorului Romaniei si este numita astfel Undrea sau Andrea. Este luna in care ziua are 9 ore si noaptea 15 ore. Luna Decembrie este una dintre cele mai fericite luni in traditia crestin ortodoxa pentru ca incepe cui sfatul Nicolae pe 6 decembrie, iar calendarul ortodoxiei marcheaza pe data de 25 decembrie Nasterea domnului. A doua zi de Craciun se serbeaza Soborul Maicii Domnului iar a Treia Zi de Craciun, Sf Ap. Intaiul Mc. Si Arhid. Stefa; Sf. Cuv Teodor Marturisitorul.

Denumirea populară a lunii Decembrie mai este Luna lui CojocNingăusau Luna lui Andrei; sunt şi ziceri populare despre luna Decembrie: „În Undrea, iarna-i grea” sau „Undrea geros aduce an manos” şi se spune că această lună fiind geroasă, gerul înţeapă de parcă-ţi baga ace, undrele, andrele în piele. În categoria prevestirilor de timp, vecine cu superstiţia, se mai spune că „De va fi Crăciun ploios, va fi Paşte friguros” sau “cum va fi vremea la începutul lui Decembrie, tot aşa va fi timp de zece săptămâni”.

Zilele Bubatului

Luna Decembrie începe cu ciclul de sărbători trinitare, între 4-6 Decembrie, consacrate vărsatului, una dintre bolile cele mai temute în mediul rural. Sfânta Varvara îi apară pe copii, pe mamele lor, pe tinerele fete, dar şi pe mineri; se ţine în ziua de 4 Decembrie, pentru a nu se îmbolnăvi. Superstiţia cere ca în dimineaţa acelei zile, toţi ai casei să-şi facă semnul crucii pe faţă cu miere de stup, pentru a se feri de bubat. Tot în această zi se dau de pomană turte sau azimi calde şi unse cu miere, pentru ca şi vărsatul să fie cald, moale şi dulce. Nu e bine să laşi copiii să mănânce porumb copt, fasole sau seminţe de dovleac, pentru ca erupţia să nu fie mare şi deasă ca seminţele respective. Superstiţia cere ca în această zi să nu se poarte straie negre, nici să nu se fiarbă în vase negre, ca să nu se facă tăciune în grâne.
Mai este o superstiţie: în această zi se pun în apă crengi de măr sau de vişin în apă, care se lasă până la Florii. Dacă aceste rămurele înfloresc până atunci, e semn că anul va fi mănos, iar dacă nu, va fi secetos. Cea de a doua zi a acestei sărbători a bubatului, 5 Decembrie, este ziua Sfântului său Sfintei Sava, o personalitate enigmatică în virtutea ambivalenţei numelui; elementul central al sărbătoririi îl constituie pomană rituală. Ziua de Sf. Sava este bună pentru magie: se iau trei lumânări şi se pun la icoana sfântului; când cineva aiurează, înnebuneşte sau strigă a lingoare, se aprind lumânările pe rând, se picura câte trei picături de ceară din fiecare. Ceară picata se strânge cu grijă şi se pune sub pernă bolnavului.

Crăciunul copiilor

Închizând cele trei zile consacrate vărsatului, ziua de Sf. Nicolae este pe 6 Decembrie. Sf. Nicolae însumează numeroase atribuţii: protector al copiilor, dar şi al tâlharilor, al corăbierilor şi al oştenilor. El este primul Moş darnic sau justiţiar, care le face cadouri copiilor odată cu venirea iernii; de aici şi altă denumire a zilei de 6 Decembrie – Crăciunul Copiilor. O vorbă populară spune „când îşi scutură Sf. Neculai barba lui cea albă, ninge negreşit”. Sf. Nicolae se serbează pentru ajutor la boli şi mai ales la lovituri, dar şi pentru vite. Şi în această zi se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, cu care ocazie se aprecia şi rodul livezilor. Sf. Nicolae bucurându-se de un statut deosebit în panteonul popular, era firesc că sărbătoarea lui să fie una complexă a cărei sacralitate se prelungeşte până pe 7 Decembrie, când se serbează Ciuda lui Sf. Neculai, zi în care nu se lucrează, se fac praznice pentru cei morţi de moarte năpraznică, înecaţii, mâncaţii de lupi, precum şi pentru cei pierduţi fără urmă prin lume. În aceeaşi zi este Sf. Filofteia, care se ţine de către fete pentru a fi ajutate în căsătorie şi în lehuzie, dar şi de către gospodari pentru binele vitelor din bătătură.

Ajunul Crăciunului – Moş Ajun

Înainte de Ajun, pe 20 Decembrie este ziua Ignatului (puteţi citi mai pe larg despre superstiţiile si obiceiurile de Ignat aici). Urmează sărbătoarea Ajunului, pe 24 Decembrie, patronata de Moş Ajun, stăpânul Timpului, care prefigurează anul care pleacă, dar şi deţinătorul puterii anului ce vine. Superstiţia spune că la miezul nopţii dinspre Crăciun apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc. La fel, în Ajun se dă copiilor să mănânce bostan pentru a fi graşi peste an; e bine să mănânci peşte în Ajun, ca să nu te scuture frigurile peste an. În Ajun fetele posteau, pentru a-şi putea vedea ursitul; altele fete se feresc să bea apă toată ziua, iar seară îşi fac o turtită jumătate sare, jumătate faină şi o mănâncă; se crede că este cu putinţă ca viitorii lor miri să li se arate în vis spre a le da să bea apă. Magie: femeile prind lilieci pe care îi îngroapă într-un furnicar, pentru că după ce vor putrezi, să le ia oasele şi să descânte cu ele de urât, de dragoste şi de altele. Cu împrumut nu se dă nimic în această zi; superstiţia spune că cei ce cer vor să aibă noroc la furtişaguri, afară de aceasta, se crede că cel ce dă îşi dă norocul din casă. În această zi se fac pregătirile pentru Crăciun, ziua Naşterii Mântuitorului.

Postul Craciunului

Postul Craciunului este al doilea ca importanta dupa postul Pastilor si este de asprime mijlocie, fiind un post al bucuriei. Postul Naşterii Domnului in calendarul ortodox dureaza 40 de zile si se incheie in 24 decembrie.

Numit si Postul Sfantului Martin ori Postul Ignatului, sau Advent, este o perioada precedenta Craciunului si variaza de la patru la sase saptamani aproximativ, in functie de rit si loc.

6 decembrie – Mos Nicolae

Sfantul Nicolae – sarbatorit in ziua de 6 decembrie – este unul dintre cei mai populari sfinti din calendar. De-a lungul secolelor au aparut povesti si legende despre viata si binefacerile lui.

Sarbatoarea Sfantului Nicolae este asociata cu darurile pe care le oferim copiilor, rudelor si prietenilor. In noaptea dintre 5 spre 6 decembrie, copiii obisnuiesc sa isi lase ghetele in fata usii asteptand in speranta ca vor primi cadouri de la Mos Nicolae, constand in dulciuri si fructe.

25 decembrie – Craciun

Craciunul sau Nasterea Domnului este o sarbatoare crestina celebrata anual la 25 decembrie (in calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (in calendarul iulian). Pe teritoriul romanesc, Craciunul este una dintre cele mai importante sarbatori religioase, care este sarbatorita si in randul necrestinilor, fiind o perioada perfecta pentru reuniuni de familie, bucurie si daruire. Colindele, obiceiul impodobirii bradului si impartirea cadourilor sunt traditii legate de aceasta sarbatoare. 

31 decembrie – Revelion

Revelionul sau Ajunul Anului Nou este ultima zi a anului din calendarul gregorian. De obicei este sarbatorit in adunari sociale, in timpul carora participantii danseaza, mananca, consuma bauturi alcoolice si urmaresc focuri de artificii care marcheaza inceputul noului an.

Calendar ortodox DECEMBRIE 2019

  • 1 decembrie – Sfântul Proroc Naum; Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv;
    ✝) Duminica a 16-a după Rusalii (Pilda talanţilor); (Tedeum) Ap. II Corinteni 6, 1-10; Ev. Matei 25, 14-30; glas 7, voscr. 2
  • 2 decembrie – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Stareţa’ (Gherontissa); Sfântul Chiril Fileotul; Sfântul Proroc Avacum; Sfânta Muceniță Miropi; Sfântul Ierarh Solomon, Arhiepiscopul Efesului; Sfântul Porfirie Kafsokalivitul; Ap. II Tesaloniceni 1, 1-10; Ev. Luca 12, 13-15; 22-31
  • 3 decembrie – ✝) Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica; Sfântul Sfințit Mucenic Teodor, Arhiepiscopul Alexandriei; Sfântul Proroc Sofonie; Ap. II Tesaloniceni 1, 10-12; 2, 1-2; Ev. Luca 12, 42-48
  • 4 decembrie – ✝ Sfânta Mare Muceniță Varvara; Sfântul Cuvios Ioan Damaschin; Ap. II Tesaloniceni 2, 1-12; Ev. Luca 12, 48-59
  • 5 decembrie – ✝) Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit; Sfântul Mucenic Anastasie; Sfântul Cuvios Nectarie; Sfântul Cuvios Mucenic Cosma Athonitul; Ap. II Tesaloniceni 2, 13-17; 3, 1-5; Ev. Luca 13, 1-9
  • 6 decembrie – ✝) Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei; Ap. II Tesaloniceni 3, 6-18; Ev. Luca 13, 31-35
  • 7 decembrie – ✝) Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș; Sfântul Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir-Seligersk; Ap. Galateni 1, 3-10; Ev. Luca 9, 37-43
  • 8 decembrie – Sfântul Ierarh Sofronie, Episcopul Ciprului; Sfântul Apostol Cezar; Sfântul Apostol Tihic; Sfântul Apostol Onisifor; Sfântul Cuvios Patapie; Înainte-prăznuirea Sfintei Ana;
    ✝) Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove); Ap. Efeseni 6, 10-17; Ev. Luca 13, 10-17; glas 8, voscr. 3
  • 9 decembrie – Sfânta Prorociță Ana, mama Prorocului Samuel; Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Bucurie neașteptată’; Ap. I Timotei 1, 1-7; Ev. Luca 14, 1, 12-15
  • 10 decembrie – Sfântul Mucenic Evgraf; Sfântul Mucenic Mina; Sfântul Mucenic Ermoghen; Ap. I Timotei 1, 8-14; Ev. Luca 14, 25-35
  • 11 decembrie – Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul; Sfântul Cuvios Luca cel Nou; Ap. I Timotei 1, 18-20; 2, 8-15; Ev. Luca 15, 1-10
  • 12 decembrie – Sfântul Ierarh Alexandru, Arhiepiscopul Ierusalimului; ✝) Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei; Sfântul Mucenic Sinet; Ap. I Timotei 3, 1-13; Ev. Luca 16, 1-9
  • 13 decembrie – ✝) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei; ✝ Sfântul Mare Mucenic Eustratie; ✝ Sfântul Mare Mucenic Auxentie; ✝ Sfântul Mare Mucenic Evghenie; ✝ Sfântul Mare Mucenic Mardarie; ✝ Sfântul Mare Mucenic Orest; Sfânta Muceniță Lucia, fecioara; Sfântul Cuvios Gherman de Alaska; Ap. I Timotei 4, 4-8; 16; Ev. Luca 16, 15-18; 17, 1-4
  • 14 decembrie – Sfântul Mucenic Calinic; Sfântul Mucenic Filimon; Sfântul Mucenic Apolonie; Sfântul Mucenic Tirs; Sfântul Mucenic Evhie; Sfântul Mucenic Arian; Sfântul Mucenic Levchie; Ap. Galateni 3, 8-12; Ev. Luca 9, 57-62
  • 15 decembrie – Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei; Sfânta Muceniță Antia; Sfânta Muceniță Suzana; Sfântul Cuvios Pavel;
    ✝) Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinților Strămoși – Pilda celor poftiți la cină); Ap. Coloseni 3, 4-11; Ev. Luca 14, 16-24; glas 1, voscr. 4
  • 16 decembrie – Sfântul Proroc Agheu; Sfântul Mucenic Marin; Sfânta Teofana, împărăteasa; Ap. I Timotei 5, 1-10; Ev. Luca 17, 20-25
  • 17 decembrie – Sfântul Proroc Daniel și Sfinții trei tineri Anania, Azaria și Misail; Sfântul Dionisie din Zakynthos; Cuvioșii Atanasie, Nicolae și Antonie – ctitorii Mănăstirii Vatoped; Sfântul Mucenic Avacum, diaconul; Ap. I Timotei 5, 11-21; Ev. Luca 17, 26-37
  • 18 decembrie – ✝) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul; Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului; Sfântul Mucenic Sebastian; Sfânta Muceniţă Zoe; Ap. I Timotei 5, 22-25; 6, 1-11; Ev. Luca 18, 15-17; 26-30
  • 19 decembrie – Sfântul Ierarh Grichentie, Episcopul Etiopiei; Sfântul Mucenic Bonifatie; Sfântul Mucenic Trifon; Sfânta Cuvioasă Aglaia; Ap. I Timotei 6, 17-21; Ev. Luca 18, 31-34
  • 20 decembrie – Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei; Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului; Sfântul Ioan de Kronstadt; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Novgorod; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec’; Ap. II Timotei 1, 1-2; 8-18; Ev. Luca 19, 12-28
  • 21 decembrie – Sfânta Muceniță Iuliana din Nicomidia; Sfântul Mucenic Temistocle; Sfântul Ierarh Petru, Mitropolitul Moscovei; Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului; Ap. Galateni 5, 22-26; 6, 1-2; Ev. Luca 10, 19-21
  • 22 decembrie – ✝) Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului; Sfântul Mucenic Hrisogon; Sfânta Muceniță Teodota Romana; Sfânta Mare Muceniță Anastasia; Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului;
    ✝) Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului); Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40; Ev. Matei 1, 1-25 (Genealogia Mântuitorului); glas 2, voscr. 5
  • 23 decembrie – Sfântul Ierarh Pavel, Arhiepiscopul Neocezareei; Sfântul Cuvios Naum; Sfântul Nifon, Episcop de Constantiana; Sfinții 10 Mucenici din Creta; Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului; Ap. II Timotei 2, 20-26; Ev. Luca 19, 37-44
  • 24 decembrie – Sfânta Muceniță Eugenia; Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului; (Ajunul Crăciunului) Ap. II Timotei 3, 16-17; 4, 1-4; Ev. Luca 19, 45-48
  • 25 decembrie – (✝) Nașterea Domnului (Crăciunul); (Crăciunul. Harți) Ap. Galateni 4, 4-7; Ev. Matei 2, 1-12
  • 26 decembrie – ✝) Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana; ✝) Soborul Maicii Domnului; Sfântul Mucenic Eftimie, Episcopul Sardelor; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Milostiva’; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Trei Bucurii’; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele…’; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Ostrobramsk – Vilnius’; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Betleemita; Ap. Evrei 2, 11-18; Ev. Matei 2, 13-23
  • 27 decembrie – ✝ Sfântul Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan; Sfântul Cuvios Teodor Mărturisitorul; (Harți) Ap. Tit 1, 15-16; 2, 1-10; Ev. Luca 20, 19-26
  • 28 decembrie – Sfinții 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia; Sfântul Sfinţit Mucenic Glicherie preotul; Sfântul şi Dreptul Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare Maria; Sfântul Simon Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonos Petras; Ap. Efeseni 1, 16-23; Ev. Luca 12, 32-40
  • 29 decembrie – Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod; Sfântul Cuvios Marcel; Sfântul Cuvios Tadeu;
    ✝) Duminica după Nașterea Domnului (a Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, ruda Domnului. Fuga în Egipt); Ap. Galateni 1, 11-19; Ev. Matei 2, 13-23; glas 3, voscr. 6
  • 30 decembrie – Sfânta Muceniță Anisia fecioara; Sfânta Cuvioasă Teodora din Cezareea; Sfântul Cuvios Leon, arhimandritul; Ap. Evrei 3, 5-11; 17-19; Ev. Luca 20, 27-44
  • 31 decembrie – Sfânta Cuvioasă Melania Romana; Sfântul Mucenic Hermes; Sfântul Cuvios Zotic; Odovania praznicului Naşterii Domnului; (Slujba în noaptea trecerii dintre ani) Ap. Evrei 4, 1-13; Ev. Luca 21, 12-19
  • Sărbătorile religioase însemnate cu cruce neagră din Calendarul ortodox 2019, luna decembrie

    În afară de principalele sărbători din calendarul creștin ortodox al lunii decembrie 2019, mai sunt și alte sărbători de cruce neagră, de care trebuie să ținem cont.

    Sărbătorile de cruce neagră sunt sunt sărbători care se țin cu rugăciune către sfinţii pomeniţi în acea zi, dar putem lucra obişnuit, spre deosebire de sărbătorile de cruce roșie în care sunt prezente mai multe restricții.

    Aceste sărbători sunt:

    • 3 decembrie – †Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica Dezlegare la peste
    • 4 decembrie – †Sfanta Mucenita Varvara
    • 5 decembrie – †Sfantul Sava cel Sfintit; Sfantul Mucenic Anastasie; Sfantul Cuvios Nectarie
    • 7 decembrie – †Sfanta Mucenita Filofteia
    • 12 decembrie – †Sfantul Spiridon al TrimitundeiDezlegare la peste
    • 13 decembrie – †Sfantul Ierarh Dosoftei
    • 15 decembrie – †Sfantul Mucenic Elefterie; Sfintele Mucenite Antia si Suzana
    • 18 decembrie – †Cuviosul Daniil Sihastru
    • 22 decembrie – †Sfantul Ierarh Petru Movila