Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă pe tema privatizării CFR Marfă. Nimeni nu va fi sancţionat

Plenul Camerei Deputaţilor a respins marţi moţiunea simplă iniţiată de deputaţii Partidului Democrat Liberal şi cei ai Partidului Poporului - Dan Diaconescu intitulată 'CFR Marfă - cronica unei alte privatizări eşuate'. Potrivit Agerpres, s-au înregistrat 224 de voturi împotrivă, 50 de voturi pentru şi 19 abţineri.
Filip Stan
29 oct. 2013, 11:58
Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă pe tema privatizării CFR Marfă. Nimeni nu va fi sancţionat

Iniţiatorii au solicitat declanşarea unei anchete de către Corpul de control al primului-ministru privind elaborarea hotărârilor de guvern prin care au fost aprobate strategia de privatizare şi condiţiile contractului de vânzare-cumpărare pentru CFR Marfă.

Totodată, s-a solicitat asumarea unei dezbateri publice autentice asupra noii strategii de privatizare a companiei, inclusiv la nivel parlamentar, realizarea unei evaluări corecte a activelor şi poziţiei pe piaţă a CFR Marfă, astfel încât preţul de pornire pentru un nou proces de privatizare să reflecte valoarea reală.

Deputaţii PDL şi PP-DD au mai cerut transmiterea concluziilor anchetei Corpului de control către Parlament şi Direcţia Naţională Anticorupţie pentru identificarea persoanelor care trebuie sancţionate pentru ‘eşecul de proporţii’ al acestei privatizări.

 

VEZI SI:

Guvernul şi FMI vor reanaliza toate etapele procedurii de privatizare a CFR Marfă

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT