Care este starea lui Alexandru Arşinel: „Încă nu e clară situația mea aici”

Care este starea lui Alexandru Arşinel. Artistul se află încă internat în spital, după ce s-a infectat cu COVID-19. Cu toate acestea, a făcut un anunţ care îi va bucura pe fani, o să urce zilele viitoare pe scenă, să joace într-un spectacol organizat chiar de el.
Alina Costache
07 mai 2021, 20:12
Care este starea lui Alexandru Arşinel:
Care este starea lui Alexandru Arşinel

Care este starea lui Alexandru Arşinel. Marele actor este nerăbdător să joace pe scenă, însă mai are de stat cel puțin câteva zile sub supravegherea medicilor. Potrivit declarațiilor sale, situația sa nu este, deocamdată, clară.

Citeşte şi: Adrian Marinescu, noi detalii despre starea de sănătate a actorului Alexandru Arşinel: Este dovada că dacă ne vaccinăm, facem o formă uşoară

Care este starea lui Alexandru Arşinel

Artistul susține că abia așteaptă să urce din nou pe scenă, mai ales că deja s-a anunțat primul spectacol la Teatrul de Revistă Constantin Tănase’, unde este și director. Sâmbătă, pe data de 15 mai, va avea loc prima reprezentație, iar Alexandru Arșinel își dorește să urce pe scenă.

Sunt încă în spital, cu consult medical chiar acum. Mai stau vreo câteva zile. O să joc săptămâna ailaltă, într-un spectacol montat de mine. Încă nu e clară situația mea aici și săptămâna viitoare o să vă informez cu mai multe detalii”, a declarat Alexandru Arșinel pentru Fanatik.ro.

A fost internat cu formă uşoară

Actorul și soția lui s-au infectat cu coronavirus și au fost internați la spital, în ciuda faptului că sunt vaccinați anti-Covid. Alexandru Arșinel și soția lui și-au făcut și și rapelul anti-Covid în urmă cu două luni, au respectat toate măsurile de protecție și, totuși, s-au infectat cu coronavirus, dar au ajuns amândoi să fie internați.

Actorul a mărturisit atunci că se simte bine. „Da, este adevărat! Nu ne simțim bine, în general, mai ales că am făcut și vaccinul. Asta este! Sunt în spital acum, nu vreau să apară comentarii! Dumneavostră și vreo trei vreți să fiu bine, dar sunt mulți care sunt jigodii ordinare. Nu mai contează nimeni în țara asta! Și soția mea este internată în spital!”, a declarat Alexandru Arșinel.

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Video. Recital șocant la Beach, Please! Albert NBN, piesă scandaloasă și limbaj obscen la adresa României în fața a mii de minori
Capital.ro
Tragedie națională. Am pierdut actrița inimilor noastre. Au găsit-o moartă în casă: „Fie ca acum să ai pace”
Playtech.ro
Furtuni violente în România. Grindina a devastat gospodăriile, iar temperaturile au scăzut drastic în doar câteva minute
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Respiri, te îmbolnăvești, mori. Bacteria ucigașă care pândește în aer, amenințarea ignorată a verii. Ce este boala legionarului
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Cum să mănânci un burger fără să te murdărești. Trucul marilor bucătari
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
kanald.ro
Un bărbat a fost găsit în stare avansată de mumificare, într-un apartament din Brașov! Executorul judecătoresc a făcut descoperirea macabră
Cancan.ro
Nicolas a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please! 😲
Playsport.ro
Cum a ajuns un brașovean să fie găsit mumificat în propria casă. Timp de 6 ani, nimeni nu l-a căutat
Capital.ro
EXCLUSIV. Adevărul secret despre Traian Băsescu. A durat ani să se afle: Băsescu știa că l-am depistat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Apariție electrizantă a Andreei Bălan. Imagini cu iubita lui Victor Cornea, în costum de baie
stirilekanald.ro
Ce a spus presupusul criminal al Andei unor oameni, pe stradă. Declarații înfiorătoare: "A spus că are treabă cu..." Unde a fost văzut la cinci zile de la crimă
Camelia Patrascanu, horoscop pana pe 18 iulie 2025. Patru zodii sunt favorizate de astre, se deschid noi drumuri
MediaFlux
Se schimbă hartă lumii! A fost declarată stat în cadrul unui acord „istoric”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ei au venit din cer pentru aur și ne-au creat ca sclavi: enigma Anunnaki