Carmen Brumă îl dă de gol pe Mircea Badea. Deși prezentatorul tv este într-o formă fizică excelentă, partenera sa de viață spune că acesta nu este adeptul mâncării sănătoase. În schimb, a reușit să-l convingă pe Vlad, fiul lor, să fie de partea ei în ceea ce privește mâncare.
”Stilul de viață este o chestie intimă dacă vrei, este contractul tău cu tine, e treaba ta cu corpul tău, nu băgăm nicio altă persoană, că e partener, că e copil, că e mama, că e tata, nu există, e stilul tău de viață, e responsabilitatea ta față de corpul tău. Ce treabă are partenerul cu asta?
M-am gândit că, atunci când gătesc, eu gătesc și pentru mine, și pentru partener și el la fel pentru mine.
Da, pot să apară interferențe de genul ăsta, dar mentalitatea corectă care te ajută să ai grijă de tine și de corpul tău pe termen lung și de sănătatea ta e asta pe care ți-am spus-o eu. Sigur, poți să gătești pentru el, dar te setezi corect”, a spus vedeta potrivit Viva.
Aceasta a dezvăluit și cum a reușit să-l convingă pe Vlad să mănânce sănătos.
”Eu am încercat de când a fost Vlad mic să fixez un număr de reguli foarte puține, foarte clare, pe care să le respectăm pe termen lung. Și avem, nu știu, cred că maximum 5 reguli pe care le respectăm de când era el foarte mic și cumva i-au intrat în rutină, în obicei. El, și dacă nu sunt eu acasă, la fel face, și dacă nu îl vede nimeni și dacă îi dai voie, îi spui, da, uite, astăzi încălcăm regulile, el tot la reguli se întoarce, pentru că așa a fost obișnuit.
Cred că asta e o variantă, să fixezi un număr de reguli pe care le găsiți inclusiv în ghidul ăsta despre care ți-am spus, Părinți și copii vs. kilograme, care se găsește pe site-ul meu, pe carmen-brumă.ro. Inclusiv în ghidul ăsta am astfel de seturi de reguli care să-i ajute pe părinții aflați în această situație cu copii cu kilograme în plus și, pe lângă asta, am și toate prevederile și toate regulile din ghidurile internaționale, ca să știe exact de unde să încep și să fie totul clar, iar toate aceste reguli și recomandări sunt puse într-un limbaj accesibil ca să fie ușor de înțeles pentru toată lumea”, a mai spus vedeta.
”Cred că cel mai important sfat este să aibă un plan foarte bine structurat și adaptat și potrivit pentru scopurile lui. Și apoi, să țină cont de faptul că principalul instrument atunci când vrei să dai jos niște kilograme este deficitul caloric, deci ai grijă la alimentație! Nu te avânta cu mult prea mult entuziasm la sală sau în a face sport exagerat, pentru că nu acesta este principalul instrument atunci când vorbim de slăbire. E un instrument foarte bun pentru a-ți păstra sănătatea, pentru a avea o energie optimă, pentru a te menține pe termen lung, pentru a menține aceste rezultate. Dar, în primul rând, atunci când vrei să slăbești, umbli la farfurie și te gândești că trebuie să reduci un pic din ceea ce mănânci.
Trebuie să fii foarte sincer cu tine, e ca o oglindă. Ideal ar fi să-ți faci un jurnal alimentar. Ăsta este un instrument cu care lucrează de obicei nutriționiștii, jurnalul alimentar. Îți scrii sincer 3-4 zile tot ce mănânci, dar fără să te gândești că arăți cuiva jurnalul ăla, pur și simplu, mănânci efectiv ce mănânci tu în mod normal, de ai ajungi la kilogramele acelea în plus. Și după aia, după ce ai văzut exact jurnalul alimentar, tai un sfert și gata! Nu e mare filozofie. Sigur că există o împărțire a nutrienților ideală, 20-25% proteine, să ai și puține grăsimi, cam sub un gram de grăsime per kilogram corp, vreo 2-3 grame de carbohidrati per kilogram corp, dar sstea sunt deja detalii. Dacă vrei ceva simplu, îți scrii 3-4 zile un jurnal alimentar și tai un sfert din el și-i imposibil să nu slăbești”, a mai spus vedeta.