Carmen Dan: Am votat pentru familie. MAI a gestionat foarte bine tot ce ţine de referendum

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat duminică, după ce a votat la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie, că şi-a exprimat opţiunea în spiritul religiei în care a fost crescută.
Romania TV
07 oct. 2018, 12:42
Carmen Dan: Am votat pentru familie. MAI a gestionat foarte bine tot ce ţine de referendum

„Am venit azi să îmi exprim dreptul constituţional la vot. Bineînţeles că am votat pentru familie, am votat pentru normalitate, am votat în spiritul religiei în care am fost crescută”, a precizat Carmen Dan la ieşirea de la secţia de votare de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu”.

Ministrul şi-a exprimat speranţa că până la sfârşitul zilei un număr cât mai mare de cetăţeni să îşi exprime opţiunea, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis.

„Cred că acea sintagmă ‘Votul este expresia democraţiei’ nu ar trebui să fie goală de conţinut. Îmi exprim speranţa că până la sfârşitul zilei şi preşedintele României să îşi exprime opţiunea în ceea ce priveşte propunerea de modificare prin referendum. Este o iniţiativă cetăţenească, din câte ştiu eu, prima de acest gen. Până la urmă, eu, cel puţin, îmi doresc ca acest exerciţiu prin care românii îşi exprimă opţiunea în faţa urnei să capete valenţe autentice în conştiinţa socială şi cred că în sensul acesta putem să contribuim şi noi, cei care ocupăm funcţii publice, prin exemplul pe care îl dăm, atunci când suntem chemaţi la urne”, a spus ea.

În ce priveşte faptul că prim-ministrul Viorica Dăncilă a votat în 2015, când era europarlamentar, un raport care încuraja statele membre să reflecteze la recunoaşterea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, Carmen Dan a replicat că premierul a dat sâmbătă exemplul concret pe care ar trebui să îl dea orice om politic, votând conform propriei conştiinţe.

„Premierul Viorica Dăncilă eu spun că a dat ieri exemplul concret pe care cred eu că ar trebui să îl dea orice om politic şi orice persoană care ocupă o funcţie de demnitate publică. A fost şi şi-a exprimat dreptul la vot conform propriei conştiinţe”, a mai precizat ministrul Afacerilor Interne.

Carmen Dan: MAI a gestionat foarte bine tot ce ţine de referendum

Ministerul Afacerilor Interne a gestionat foarte bine tot ceea ce ţine de referendum, a declarat, duminică, ministrul de Interne, Carmen Dan.

„Noi şi ieri şi astăzi suntem la minister şi, dacă ar fi să fac o apreciere, aş spune că, până acum, tot ceea ce intră în responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne a fost gestionat foarte bine. Făceam dimineaţă o analiză comparativă şi dau un exemplu – la procesul electoral din 2016 au fost sesizate în ziua votării peste 100 de fapte care intră în sfera infracţională. De această dată, cel puţin aseară, după ce sau închis urnele de vot, am avut doar nouă infracţiuni sesizate”, a precizat Carmen Dan.

Potrivit acesteia, toate aspectele sesizate sunt în atenţia poliţiştilor „şi sunt rezolvate cu celeritate”.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
La 33 de ani, Simona Halep a dat vestea cea mare: ”Atât s-a schimbat”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care au garaj în curte. Au nevoie de acest act de la primărie. Legea îi obligă
Playtech.ro
Extindere casă fără autorizație. Când ai voie să construiești ceva pe propriul teren
Adevarul
Un caz care zguduie America. Ce l-a împins pe Tyler Robinson să-l ucidă pe Charlie Kirk? Povestea studentului „rătăcit ideologic” crescut într-o familie MAGA
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Bursele tăiate ar putea fi reintroduse în sistem. Anunțul făcut de ministrul Educației
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Dani Coman a sărit să bată un președinte de club: ”Am zis să văd dacă e greu biroul și dacă stă bine pe el”
MediaFlux
Soluția pentru ca românii să nu iasă la pensie la 70 de ani!
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor