Cât ar mai sta Sorin Oprescu în închisoare dacă va fi extrădat din Grecia

Sorin Oprescu a fost reținut sâmbătă în parcarea aeroportului din orașul Salonic, iar apoi a fost pus sub control judiciar, printr-o decizie luată de magistrații din Grecia. În 13 mai 2019, Sorin Oprescu fusese condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Imediat după condamnare, el a fugit din țară. A fost prins în Grecia, însă a fost eliberat. De atunci, fostul primar al Capitalei trăiește în Grecia.
Filip Stan
07 oct. 2025, 09:44
Cât ar mai sta Sorin Oprescu în închisoare dacă va fi extrădat din Grecia

Sorin Oprescu a fost condamnat, în 2022, la 10 ani şi 8 luni închisoare, fostul primar general al Capitalei fiind trimis în judecată în 2015 pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. Condamnarea a venit în 13 mai 2022, când Sorin Oprescu avea 73 de ani. Legea din România prevede înjumătăţirea pedepsei dacă persoana condamnată are peste 65 de ani. Astfel, şi lui Sorin Oprescu i s-ar fi redus pedeapsa până la jumătate şi ar mai fi avut de ispăşit 5 ani şi 4 luni de închisoare, potrivit Mediafax.ro.

Citește și: Sorin Oprescu, primele declarații după ce s-a cerut, din nou, extrădarea lui din Grecia. ”Nici eu nu ştiu ce se întâmplă”

Din această pedeapsă, s-ar putea deduce perioada în care el s-a aflat în Grecia sub supraveghere (respectiv perioada de la 18.05.2022 – când a fost reţinut iniţial, iar instanţa elenă i-a stabilit o măsură de constrângere a libertăţilor – şi până la zi).

Dacă din 5 ani şi 4 luni s-ar scădea 3 ani şi 5 luni ar rezulta că Oprescu ar mai avea de ispăşit în România 1 an şi 11 luni de închisoare de executat în România.

Autoritățile române au cerut extrădarea fostului primar, după ce acesta a fost reținut sâmbătă în parcarea aeroportului din orașul Salonic. Sorin Oprescu a fost dus, luni, la audieri, prilej cu care a făcut primele declarații după punerea sub control judiciar. Fostul edil-șef al Capitalei reclamă faptul că dosarul său a avut bază politică și susține, pe de altă parte, că nu voia nicidecum să plece din Grecia, scopul prezenței sale pe aeroportul din Salonic fiind cu totul altul.

Citește și: Iubita lui Sorin Oprescu încearcă să oprească vânzarea vilei din Primăverii care i-a fost confiscată în dosarul de corupție al fostului primar

„Nici eu nu ştiu ce se întâmplă, că e o hotărâre şi o judecată. Unde să plec din Grecia, că n-am plecat 4 ani de zile? M-am dus să aştept un prieten”, le-a spus fostul edil jurnaliștilor.

Şi în cazul Alinei Bica, situaţia este oarecum similară în ceea ce priveşte felul executării pedepsei. În cazul fostei şefe a DIICOT, „instanţa italiană a recunoscut sentinţa pronunţată în România şi a dispus executarea pedepsei în Italia, potrivit legislaţiei italiene”. În realitate, însă, Alina Bica nu a făcut nicio zi de închisoare, întrucât pedeapsa fost suspendată pentru clarificări juridice privind infracţiunea pentru care a fost condamnată, conform dreptului italian.

Fosta şefă DIICOT a fost condamnată definitiv în 2019 la patru ani de închisoare pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, retragerea mandatului european de executare a pedepsei cu închisoarea şi mandatul european de arestare emise pe numele Alinei Bica, considerând că pedeapsa de 4 ani de închisoare a fostei şefe a DIICOT a fost executată integral, fără ca Bica să fi executat vreo zi de închisoare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Ruptură Petrila – Pancu?! Marius Bilașco are detalii de ultimă oră: „Ar putea lipsi două săptămâni”. Exclusiv
Capital.ro
Un paradis exotic devine mai accesibil românilor. Primul charter direct pleacă din București. Cât costă biletele
Playtech.ro
ANM anunță o răcire puternică în România. Cât durează furtunile și când revin temperaturile de aproape 40 de grade
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 57 de ani și-a pierdut viața pe centura Timișoarei, după ce a intrat cu mașina sub un TIR parcat
iamsport.ro
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”
MediaFlux
Șefa CCR, Simina Tănăsescu, a explicat de ce s-a întâlnit de fapt cu Ilie Bolojan: Am adresat o întrebare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat