Cât rău şi cât bine fac pedepsele în educaţia copiilor

Sunt importante pedepsele în educaţia copiilor? Care este rolul lor? E bine sau nu să pedepseşti un copil? Acestea sunt numai câteva întrebări care trec prin mintea fiecărui părinte.
Romania TV
19 sept. 2012, 05:57
Cât rău şi cât bine fac pedepsele în educaţia copiilor

Încă de când te bate gândul să devii părinte, începi să-ţi faci în minte strategii şi reguli de educaţie a copilului tău. Apoi, pe măsură ce copilul creşte, începi să primeşti sfaturi din stânga şi din dreapta, de la rude, prieteni, vecini etc. În dorinţa de a aplica cele mai bune reguli de educaţie pentru copilul tău, citeşti cărţi, te informezi.

Trebuie însă să ţii cont de faptul că nu toate regulile de educaţie sunt universal valabile şi că dacă ceva funcţionează la unul, nu este obligatoriu să dea rezultate şi la alt copil. Iar tu, ca părinte, trebuie să îţi cunoşti copilul atât de bine încât să ştii de fiecare dată ce „butoane” să apeşi astfel încât să reuşeşti să transformi un copil într-un adult responsabil.

„Pentru ca o pedeapsă să funcţioneze în educaţia copiilor, aceasta trebuie să fie «dureroasă»”, spunea regretatul James Lehman, terapeut comportamental cu o experienţă de peste 30 de ani în lucrul cu copiii, în special adolescenţi „rebeli”. Potrivit acestuia, părinţii au rămas „blocaţi” în chestiunea pedepselor. Şi cu cât copiii fac trăznăi mai des şi mai mari, cu atât mai mari sunt şi pedepsele. În final, părinţii sunt atât de frustraţi pentru că îşi dau seama că indiferent de pedeapsă, rezultatele au rămas aceleaşi.

Citeşte continuarea pe Sfatulparintilor.ro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT