Surpriză? CCR amână decizia privind schimbarea lui Geoană de la Senat

Judecătorii Curții Constituționale au hotărât amânarea pronunțării asupra sesizării de neconstituționalitate depusă de Mircea Geoană în legătură cu modul în care a fost schimbat de la șefia Senatului, informează Mediafax.
Romania TV
07 dec. 2011, 12:48
Surpriză? CCR amână decizia privind schimbarea lui Geoană de la Senat

Curtea Constituţională a amânat, pentru 20 decembrie, luarea unei decizii în cazul revocării de la conducerea Senatului a fostului preşedinte al PSD Mircea Geoană, termen până la care judecătorii constituţionali vor discuta şi contestaţia de numire a lui Vasile Blaga în locul lui Mircea Geoană.

Geoană a atacat decizia Senatului la Curte Constituţională la data de 24 noiembrie.

Senatorul şi-a motivat demersul prin faptul că votul prin care s-a aprobat hotărârea de încetare a mandatului său de preşedinte al Senatului este unul politic, pe care îl respectă, dar a susţinut că motivele invocate de grupul PSD nu sunt regulamentare şi constituţionale.

„Preşedintele Senatului este ales pe un mandat de patru ani. Este neutru din punct de vedere politic. Singura modalitate ca preşedintele Senatului să fie revocat este în situaţia în care ar încălca în mod grav şi repetat prevederi constituţionale sau prevederi legale, fapte juridice care sunt pasibile cu sancţiune politică sau juridică. Această situaţie nu există în motivarea grupului PSD, acolo se invocă exlcusiv o decizie politică„, a declarat Geoană.

Potrivit Deciziei 601 din 14 noiembrie 2005 a Curţii Constituţionale, votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau, în cazul unei revocări ca sancţiune, când acest grup sau o altă componentă a Camerei solicită înlocuirea din funcţie a preşedintelui pentru săvârşirea unor fapte care atrag răspunderea sa juridică.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Câți bani economisește Gigi Becali după ce dă afară 6 jucători de la FCSB. Toți au salarii mari!
Capital.ro
Reguli pentru românii care locuiesc la bloc. Când poate fi oprită apa din cauza vecinilor cu datorii
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT