CCR: Băsescu poate fi acuzat de diminuarea rolului premierului. VEZI DOCUMENTUL

Curtea Constituţională a dat publicităţii vineri avizul consultativ la cererea de supendare a preşedintelui Traian Băsescu, însă în document nu se menţionează negru pe alb dacă este unul favorabil sau unul negativ. Judecătorii răspund doar punct cu punct la capetele de acuzare  formulate de USL. Între cele constatate de Curte, se numără faptul că Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, că asumarea iniţiativei unor măsuri economice poate fi încercare de diminuare a rolului premierului, dar şi că declaraţiile lui Băsescu despre decizii CC nu au adus atingere independenţei judecătorilor ori că nu se poate reţine încălcarea prevederilor referitoare la independenţa justiţiei. Decizia judecătorilor a fost trimisă către Parlament.
Romania TV
06 iul. 2012, 12:07
CCR: Băsescu poate fi acuzat de diminuarea rolului premierului. VEZI DOCUMENTUL

Judecătorii CCR susţin, în avizul consultativ, că „Preşedintele României poate, în virtutea prerogativelor şi a legitimităţii sale, să exprime opinii şi opţiuni politice, să formuleze observaţii şi critici cu privire la funcţionarea autorităţilor publice şi a exponenţilor acestora, să propună reforme sau măsuri pe care le apreciază dezirabile interesului naţional”.

Opiniile, observaţiile, preferinţele sau cererile Preşedintelui nu au însă un caracter decizional şi nu produc efecte juridice, autorităţile publice rămânând exclusiv responsabile pentru însuşirea acestora ca şi pentru ignorarea lor”, mai spune CCR.

CITEŞTE ŞI Şapte MOTIVE pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Vezi documentul USL

1.  La primul cap de acuzare din cererea de suspendare, anume cel că preşedintele ar fi uzurpat din atribuţiile Guvernului, Curtea Constituţională apreciază că faptul că preşedintele, prin comportamentul său politic, şi-a asumat public iniţiativa luării unor măsuri economico-sociale, înainte să fie adoptate de Guvern, poate fi reţinut ca o încercare de a diminua rolul premierului. „Faptul că preşedintele României, prin comportamentul său politic, şi-a asumat public iniţiativa unor măsuri economico-sociale, înainte ca acestea să fie adoptate de către Guvern, prin asumarea răspunderii, poate fi reţinut ca o încercare de a diminua rolul şi atribuţiile primului ministru”, se arată în avizul Curţii.

2. Curtea a respins a doua acuză adusă lui Băsescu, referitoare la faptul că ar fi încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, îndeosebi prin implicarea sa în decizii menite să reducă salariile bugetarilor şi pensiile, dar şi prin afirmaţii discriminatorii privind romii.

„CCR a reţinut că motivele invocate de autorii cererii de suspendare a preşedintelui privind încălcarea de şeful statului a unor drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la muncă şi dreptul la pensie, nu se pot constitui în elemente ce conduc la atingerea substanţei acestor drepturi fundamentale. În acest sens, Curtea Constituţională constată că măsurile legislative referitoare la diminuarea salariilor şi a pensiilor au fost adoptate de către Guvern, prin asumarea răspunderii, notează Curtea în avizul său privind suspendarea din funcţie a preşedintelui”, se arată în avizul trimis Parlamentului.

În ceea ce priveşte declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la comunitatea romă şi sancţionarea acestuia de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, rămâne ca Parlamentul să decidă, pe baza datelor şi a informaţiilor care-i vor fi prezentate cu ocazia dezbaterilor, asupra existenţei şi gravităţii acestor fapte.

3. Judecătorii Curţii apreciază că preşedintelui nici al treilea cap de acuzare nu poate fi imputat preşedintelui, cel referitor la faptul că ar fi încălcat independenţa justiţiei. „Nu se poate reţine încălcarea de către preşedinte a prevederilor constituţionale referitoare la independenţa justiţiei, declaraţiile critice formulate de acesta nefiind de natură să determine magistraţii să nu-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale. În legătură cu acuzaţiile din cererea de suspendarea privind încălcarea în mod repetat de către preşedinte a principiului separaţiei puterilor în stat şi a independenţei justiţiei, Curtea Constituţională reţine că declaraţiile în acest sens invocate în document „nu au produs efecte juridice, neavând un caracter decizional„.

Pe de altă parte, CCR atrage atenţia asupra manierei în care sunt făcut declaraţiile critice la adresa magistraţilor. „Curtea îşi afirmă dezaprobarea cu privire la formularea de acuzaţii, etichetări jignitoare şi insulte la adresa exponenţilor autorităţilor publice în legătură cu activitatea desfăşurată de ei„, se arată în aviz.

4. Curtea Constituţională a decis că procedura de iniţiere a revizuirii Constituţiei nu s-a făcut cu încălcarea prevederilor acesteia, aşa cum i se imputa preşedintelui. „Proiectul de lege pentru revizuirea Constituţiei a fost iniţiat cu respectarea prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia revizuirea poate fi initiată de Preşedintele României, la propunerea Guvernului. Faptul că unele prevederi din proiectul de lege pentru revizuirea
Constituţiei au fost constatate ca fiind neconstituţionale, deoarece aveau ca efect suprimarea unor drepturi fundamentale, nu poate conduce la concluzia că Preşedintele României ar fi încălcat prevederile Legii fundamentale”, explică CCR.

5. Al cincilea motiv esenţial pentru suspendare invocat de USL este instigarea de către preşedintele României la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale şi presiunile directe la adresa acestora. „Referitor la aceste susţineri, Curtea constată că aceste declaraţii ale Preşedintelui României nu au fost de natură a aduce atingere independenţei judecătorilor constituţionali”, au răspuns judecătorii de la Curte.

6. Un alt cap de acuzare este că Traian Băsescu şi-ar fi abandonat rolul de mediatzor în societate şi nu s-a dovedit imparţial în exercitarea mandatului de preşedine. CCR apreciază că eficienţa cu care preşedintele şi-a exercitat rolul de mediere a lăsat de dorit. „Referitor la rolul Preşedintelui României, prevăzut de art.80 din Constituţie, Curtea constată că domnul Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, se arată în aviz, cu adăugirea că declaraţiile imputate în cererea de suspendare pot fi interpretate ca opinii politice pentru care preşedintele este responsabil politic şi moral în faţa electoratului şi societăţii civile.

7. Ultimul cap de acuzare la adresa preşedintelui este declaraţia potrivită căreia nu va nominaliza un premier al USL, chiar dacă această formaţiune politică va câştiga alegerile. „Cu privire la aceste susţineri, Curtea constată că sunt nerelevante, în situaţia în care Primul ministru al României este preşedintele Uniunii Social Democrate (sic!), desemnat de Preşedintele României”, apreciază Curtea Constituţională.

Începând cu ora 17, plenul reunit al Parlamentului va dezbate şi vota cererea de suspendare a preşedintelui. La şedinţă şi-a anunţat participarea şi preşedintele Traian Băsescu. Birourile Permanente ale Parlamentului au decis ca procedura de suspendare să continue chiar dacă avizul Curţii nu a sosit până la ora fixată, ora 12.

Pentru suspendarea preşedintelui, USL trebuie să adune 217 de voturi.

Preşedintele poate fi demis mai uşor. Guvernul a modificat, joi, prin ordonanţă de urgenţă, Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor participanţi. La circa două ore de la decizia luată în şedinţa specială convocată la Palatul Victoria, ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial.

După suspendare urmează referendumul prin care românii vor decide dacă Traian Băsescu rămâne sau nu preşedinte. Dacă populaţia decide demiterea preşedintelui, în maximum trei luni vom avea alegeri prezidenţiale. Potrivit Constituţiei, în perioada în care preşedintele este suspendat, interimatul este asigurat de preşedintele Senatului, Crin Antonescu. VEZI CE POATE FACE PREŞEDINTELE INTERIMAR

Cererea USL de suspendare a şefului statului a fost citită joi în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu.

Parlamentul României a adoptat o hotărâre prin care cere Curţii Constituţionale să dea avizul consultativ pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în 24 de ore. Astfel, Parlamentul aşteaptă poziţia judecătorilor de la Curtea Constituţională până vineri, la ora 12. Hotărârea a fost adoptată cu 221 de voturi pentru şi opt abţineri.A existat şi o propunere a PDL, făcută prin vocea lui Ioan Oltean, prin care termenul dat Curţii era de două săptămâni. Propunerea lui Oltean nu a mai fost supusă la vot deoarece a fost adoptată înainte aceea susţinută de majoritatea parlamentară.

Guvernul a aprobat modificarea Legii de organizare şi funcţionare a CCR printr-o ordonanţă de urgenţă astfel încât Curtea Constituţională nu se va mai putea pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului. Astfel, o eventuală hotărâre de suspendare a preşedintelui nu va mai putea fi supusă controlului de constituţionalitate.

DailyBusiness
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 23 iunie. Scorpionul are probleme la muncă
Capital.ro
Regulă pentru toți cei care au gard la curte. Proprietarii trebuie să anunțe vecinii. Ai nevoie de autorizație
Playtech.ro
Noaptea în care se pune busuioc sub pernă. Ce semnifică visele din ajunul Sânzienelor
DailyBusiness
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
Adevarul
Vaccinul anti-COVID, cal troian devenit scut. Verdictul final despre serul care a speriat lumea
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Vacanțele în România devin un lux. Cât va costa un pachet de cinci nopți
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
kanald.ro
Cel puțin opt persoane au murit după prăbușirea unui balon cu aer cald în Brazilia: „Suntem cu toții șocați”
Cancan.ro
Un artist internațional a anulat concertul în România din cauza războiului dintre Iran și Israel 😲
Playsport.ro
Un bărbat s-a îndrăgostit de ChatGPT și i-a cerut să se căsătorească cu el. Iubita reală încă încearcă să...
Capital.ro
Marea actriță a plecat dintre noi. A murit o legendă: Ne va fi dor de tine!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
stirilekanald.ro
"Ori va fi pace, ori va fi o tragedie" - Statele Unite au atacat Iranul. Primele declarații ale lui Trump: "Felicitări marilor noștri războinici americani" - Iranienii ripostează: "Acum e rândul nostru"
Ilie Bolojan este noul prim-ministru al României. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
MediaFlux
Se dau mai puțini bani la pensie! Vizați sunt mai ales românii născuți între anii 1967 și 1980
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Accident mortal la pescuit. Internaționalul Florentin Petre a scăpat dintr-o situație similară