Cererea de ridicare a imunităţii lui Dan Nica, anunţată în plen la Parlamentul European

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a anunţat, luni, în plen, că a primit de la autorităţile române cererea de ridicare a imunităţii europarlamentarului social-democrat Dan Nica, aceasta urmând să fie trimisă Comisiei pentru Afaceri Juridice, transmite Mediafax.
Romania TV
24 nov. 2014, 18:59
Cererea de ridicare a imunităţii lui Dan Nica, anunţată în plen la Parlamentul European

Preşedintele PE, Martin Schulz, a anunţat, în sesiunea de la Strasbourg, că a primit de la DNA cererea de ridicare a imunităţii lui Dan Nica şi a precizat că o va trimite Comisiei pentru Afaceri Juridice (JURI).

Potrivit procedurilor, după ce se face un anunţ în plen privind cererea de ridicare a imunităţii pentru un eurodeputat, preşedintele PE trimite documentul la Comisia pentru Afaceri Juridice, care va numi un raportor. Acesta trebuie să fie din alt grup politic şi să aibă o altă naţionalitate decât europarlamentarul pentru care se cere ridicarea imunităţii.

Procedura de ridicare a imunităţii are loc cu uşile închise, iar persoana vizată are posibilitatea de a-şi spune punctul de vedere.

În conformitate cu articolul 9 al Protocolului nr. 7 privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene, dacă presupusele infracţiuni au avut loc pe teritoriul unei ţări din UE se aplică legea acelei ţări.

Acelaşi articol stipulează că, pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acesteia beneficiază pe teritoriul naţional de imunităţile recunoscute membrilor Parlamentului propriei ţări, iar pe teritoriul oricărui alt stat membru de exceptare privind orice măsură de detenţie sau urmărire penală.

Totodată, imunitatea este valabilă inclusiv pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului European, cât şi la întoarcere. Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nici nu poate constitui o piedică pentru Parlamentul European de a ridica imunitatea unuia dintre membri.

Potrivit regulilor de procedură, Comisia pentru Afaceri Juridice „nu se va pronunţa, sub nicio circumstanţă, asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei europarlamentarului şi nici asupra opiniilor sau faptelor atribuite acestuia”.

După ce proiectul de raport va fi votat în JURI, acesta se va duce în plen, „unde va fi votat fără a putea fi prezentate amendamente”. Spre deosebire de Comisie, aici europarlamentarul vizat nu mai poate lua cuvântul.

Pe 26 septembrie, DNA a cerut aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli.

Citeşte şi SCANDALUL MICROSOFT. Dan Nica ar fi pretins şi primit o parte din 20 de milioane de dolari plătiţi de Fujitsu

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, referatul, în vederea sesizării Parlamentului European pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Dan Nica, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în perioada 2000 – iulie 2004, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

În 27 septembrie, vicepreşedintele PSD Dan Nica arăta, într-un comunicat, că nu a cerut şi nu a condiţionat primirea de bani sau alte foloase din partea nimănui şi că nu a deţinut şi nu deţine societăţi offshore.

Dan Nica a fost ales europarlamentar pe listele PSD la alegerile europene din mai.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Gigi Becali s-a întâlnit cu Gică Hagi de Revelion: ”Nu-l mai băga pe ăla, te curăță” / ”Nici mie nu mi-ar conveni”
Capital.ro
EXCLUSIV Gelu Voican Voiculescu, dezvăluiri noi despre execuția soților Ceaușescu. Ion Iliescu a redactat cu mâna lui: A omis multe
Playtech.ro
După câte zile se schimbă lenjeria de pat. Intervalul de timp este mai mic decât credeai, spun experţii în curăţenie
Adevarul
Generalii Europei avertizează: continentul trebuie să se pregătească pentru război
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Denisa, iubita bărbatului care și-a pierdut viața la Buzău, mesaj sfâșietor pe internet. Tânăra face apel la oameni: ,,Am nevoie să vă treziți conștiința”
iamsport.ro
Ordinul lui Nicolae Ceaușescu i-a ruinat viitorul românului care a fost ”cel mai bun din lume”: ”L-am iubit enorm! I-au luat pașaportul și l-au dat jos din avion”
MediaFlux
Prognoza meteo 9 ianuarie. Iarna își intră puternic în drepturi. ANM anunță cele mai afectate zone
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend