Colegiul Medicilor,reacţie după ce Avocatul Poporului a anunţat că monitorizează spitalele printr-un domeniu pentru prevenirea torturii

Colegiul Medicilor București a reacţionat după ce Avocatul Poporului a transmis spitalelor din țară o înștiințare potrivit căreia acestea sunt monitorizate prin "Domeniul pentru prevenirea torturii în locurile de detenție". Renate Weber, consideră că orice loc în care o persoană este "lipsită de libertate, de unde nu poate să plece prin voință proprie, este considerat loc de detenție". Practic, Avocatul Poporului este nemulțumit de faptul că pacienții infectați cu COVID-19 nu pot părăsi spitalele în care sunt internați.    
Filip Stan
12 iun. 2020, 07:03
Colegiul Medicilor,reacţie după ce Avocatul Poporului a anunţat că monitorizează spitalele printr-un domeniu pentru prevenirea torturii

Potrivit Colegiului Medicilor București, „formularea aleasă de instituția Avocatul Poporului în notele atașate informării poate induce ideea că în spitale li se aplică sau există posibilitatea să li se aplice pacienților rele tratamente, tortură sau pedepse”.

Colegiul Medicilor București ține să reamintească faptul că decizia de internare a pacienților asimptomatici confirmați cu infecție cu SARS-CoV-2 se face în baza ordinelor Ministrului Sănătății și nu este o decizie a corpului medical din cadrul unității, în speță medicii, aceștia având prerogative legate efectiv de actul medical.

„Am luat notă de clarificările transmise de instituția Avocatul Poporului, potrivit cărora ‘în accepțiunea legislației internaţionale și interne, orice loc în care persoana este lipsită de libertate, de unde nu poate să plece prin voința proprie, este considerat loc de detenție, iar prin Mecanismul Național de Prevenire se urmărește respectarea drepturilor și demnității persoanelor aflate în acele locuri’. Mai mult, înțelegem că Avocatul Poporului, prin Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenție ‘are obligația să monitorizeze tratamentul aplicat oricărei persoane aflate în locurile de detenție, iar prin activitatea de monitorizare se dorește asigurarea că persoanelor internate le sunt respectate drepturile fundamentale, dar și demnitatea’ „, arată reprezentanții Colegiului Medicilor.

Ei atrag atenția că „formularea aleasă de Avocatul Poporului în notele ce ar trebui afișate de spitale este, în cel mai bun caz, una nefericită. Menirea medicului este să îngrijească și să protejeze sănătatea pacienților săi și, după cum au arătat ultimele luni, o face cu dedicare până la sacrificiu, sacrificiu ce poate însemna chiar propria viață. Medicii sunt cei care luptă pentru sănătatea celor pe care îi îngrijesc, iar spitalele sunt locurile unde clipă de clipă se luptă pentru viață. A sugera, a lăsa impresia, a induce ideea chiar și dintr-o scăpare, că sunt centre de tortură sau rele tratamente este un derapaj grav, în accepțiunea noastră.”

În aceste condiții, Colegiul Medicilor din București îi solicită Avocatului Poporului să revină „asupra informării transmise, precum și modificarea formatului notelor destinate personalului medical, pacienților și aparținătorilor.”

Reprezentanții Colegiului Medicilor țin să precizeze că „nu încearcă să limiteze în vreun fel o instituție a statului să își ducă la îndeplinire atribuțiile, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o instituție care apără drepturile cetățenilor acestei țări. Considerăm, însă, tocmai în condițiile în care vorbim despre o instituție a statului, că mesajele pe care le transmite trebuie să fie clare, fără echivoc și fără risc de interpretări.”

Citeşte şi Dr. Imbri, după ce Avocatul Poporului asimilează spitalele centrelor de tortură. „Nu va fi pe pereţi afişul cu monitorizarea torturii”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT