Concluzii OFICIALE în cazul zborului MH17. Ce au descoperit anchetatorii despre implicarea Rusiei

Zborul MH17, prăbușit în iulie 2014 în estul separatist al Ucrainei, a fost doborât de o rachetă sol-aer de tip BUK lansată dintr-o zonă controlată de rebelii proruși, au concluzionat anchetatorii internaționali însărcinați cu stabilirea cauzelor tragediei.
Romania TV
13 oct. 2015, 08:57
Concluzii OFICIALE în cazul zborului MH17. Ce au descoperit anchetatorii despre implicarea Rusiei

Cursa MH17 a companiei Malaysia Airlines a fost doborâtă deasupra estului Ucrainei de o rachetă sol-aer de fabricație rusă, informează marți Biroul olandez pentru securitate în raportul său final privind tragedia aviatică din iulie 2014 soldată cu 298 de morți.

Biroul, care nu are în atribuții să stabilească responsabilitatea pentru doborârea avionului, nu a specificat cine a lansat racheta, care a lovit avionul Boeing 777 în partea stângă a cockpitului, fiind lansată dintr-o zonă de 320 kmp din estul Ucrainei.

Zborul MH17. Constructorul rus al rachetelor BUK respinge concluziile anchetei internaţionale

Potrivit raportului, Ucraina ar fi trebuit să închidă spațiul aerian deasupra zonei de conflict. În ziua doborârii avionului, 160 de aparate de zbor au survolat zona în care a fost lovit avionul Malaysia Airlines.

Anterior, cotidianul olandez Volkskrant care cita trei surse care „au contribuit la finalizarea raportului” asupra prăbușirii aeronavei aparţinând companiei Malaysia Airlines, anunţase deja că raportul experţilor indică o posibilă implicare a Rusiei, chiar dacă nu se face în mod clar determinarea unui vinovat.

„Suspectez un ajutor din partea unor militari ruși”, a declarat, pentru Volkskrant, una dintre surse. Racheta „BUK a fost în orice caz concepută și produsă în Rusia și putem porni de la principiul că rebelii nu știau să folosească singuri un astfel de dispozitiv”, a adăugat sursa citată.

Potrivit surselor citate de Volkskrant, raportul conține hărți care arată mai multe locuri din care ar fi putut fi lansată racheta, toate situate într-o zonă controlată de rebeli.

Biroul olandez pentru Securitate (OVV), care a coordonat ancheta internațională, urmează să prezinte marți oficial concluziile raportului, la 15 luni de la prăbușirea avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, care efectua un zbor pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur și care a fost doborât într-o zonă afectată de lupte între separatiștii proruși și forțele guvernamentale ucrainene.

În tragedie și-au pierdut viața toate cele 298 de persoane aflate la bord, două treimi dintre victime fiind olandezi.

Ucraina și SUA susțin că avionul a fost doborât de separatiști proruși cu o rachetă sol-aer de tipul BUK, ce le fusese furnizată de Rusia. De cealaltă parte, Moscova respinge acuzațiile și atribuie forțelor ucrainene responsabilitatea pentru această tragedie.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, reacție vehementă despre intrarea lui Puiu Popoviciu în acționariatul Universității Craiova: „Subiect închis!”. Update exclusiv
Capital.ro
Campania „Accesibil pentru tine”. Unde a început reducerea prețurilor la peste 1.700 de produse de bază
Playtech.ro
Ai tastat PIN-ul greșit de trei ori la bancomat. Ce se întâmplă cu cardul și ce trebuie să faci
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorul Laurențiu Mogoantă a încetat din viață. Întreaga comunitate medicală din Craiova este îndoliată
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Primele imagini de la priveghiul actriței Anca Pandrea! Marea doamnă a teatrul românesc, înmormântată alături de Iurie Darie | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor