Consulatul american din Herat, din Afganistan a fost ţinta unui atac cu camion-capcană

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte 18 rănite, într-un atac lansat vineri dimineaţa de către un grup de persoane înarmate împotriva consulatului american de la Herat, în vestul Afganistanului, au anunţat surse concordante.
Romania TV
13 sept. 2013, 06:58
Consulatul american din Herat, din Afganistan a fost ţinta unui atac cu camion-capcană

Departamentul de Stat a informat, într-un comunicat, că atacul s-a încheiat fără victime în rândul americanilor. Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte 18 rănite în acest atac. Un purtător de cuvânt al unui spital local, Mohammad Rafiq Sherzai, a declarat că printre răniţi se află patru poliţişti.

Potrivit Departamentului de Stat, atacul a fost lansat vineri dimineaţa de către un grup de persoane înarmate, care a detonat un camion la intrarea principală a consulatului, avariind o barieră.

Toţi atacatorii au fost ucişi, a anunţat Forţa Internaţională a NATO în Afganistan (ISAF), iar militari din cadrul forţelor speciale ale coaliţiei se aflau la faţa locului, informează AFP, citată de Mediafax.

Atacul nu a fost revendicat, dar acest tip de asalt corespunde modului de operare al rebelilor talibani, care poartă, de la îndepărtarea lor de la putere în 2001, o insurecţie violentă împotriva forţelor guvernamentale şi internaţionale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT