Coronavirus Spania. Se va întocmi un registru cu persoanele care refuză vaccinarea

Coronavirus Spania. Autorităţile spaniole vor ţine un registru cu persoanele ce refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, fişier la care vor avea acces şi alte state europene, dar nu va fi făcut public, a anunţat luni ministrul spaniol al sănătăţii, Salvador Illa.
Alina Costache
28 dec. 2020, 23:05
Coronavirus Spania. Se va întocmi un registru cu persoanele care refuză vaccinarea
Ministrul Salvador Illa a asigurat că acest registru nu va fi făcut public

Coronavirus Spania. Ministrul Salvador Illa a asigurat că acest registru nu va fi făcut public şi va fi elaborat ”cu cel mai mare respect pentru protecţia datelor”, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Declaraţia sa survine la o săptămână după publicarea unui studiu al Centrului de investigaţii sociologice, un institut de sondare al guvernului de la Madrid, care a relevat o scădere spectaculoasă a procentului spaniolilor reticenţi faţă de vaccinare, de la 47% în noiembrie la 28% în decembrie, în timp ce procentul celor care sunt de acord să se vaccineze a crescut de la 36,8% la 40,5%.

Citeşte şi: Spania analizează scurtarea programului de lucru, la patru zile pe săptămână

Coronavirus. Spania a început vaccinarea

Spania, una dintre ţările europene cele mai greu lovite de pandemie, cu peste 50.000 de decese conform datelor oficiale, a început duminică vaccinarea cu vaccinul produs de Pfizer-BioNTech.

Guvernul de la Madrid şi-a stabilit ca ţintă vaccinarea a circa 2,5 milioane de persoane – din categoriile prioritare sau cele mai vulnerabile – până la sfârşitul lunii februarie şi să ajungă până în vară la 15-20 de milioane de persoane vaccinate, dintr-o populaţie totală de circa 47 de milioane de locuitori.

Ministrul Sănătăţii din Spania spune că sfârşitul pandemiei va fi în 2022

Salvador Illa, ministrul spaniol al Sănătăţii, a asigurat că Spania ar trebui să obţină imunitatea colectivă faţă de Covid-19 la finalul verii 2021, când, probabil, 70% din populaţie va fi primit un vaccin.

Într-un interviu difuzat duminică, ministrul Sănătăţii de la Madrid a vorbit despre sfârşitul pandemiei şi s-a arătat convins că primele vaccinuri vor fi disponibile în Spania în luna ianuarie şi, „dacă totul merge bine”, în cinci sau şase luni, o parte importantă din populaţie va fi vaccinată.

Citeşte şi: Român arestat în Spania. A jefuit patronii unui supermarket şi a încercat să dea cu maşina peste ei

„Probabil, la finalul verii va fi vaccinată populaţia în proporţie de 70%. Şi asta va fi mult, chiar dacă nu va fi sfârşitul pandemiei pentru că asta se va întâmpla când vom fi imunizaţi la nivel mondial într-un mare procent, iar acest lucru ne va lua tot anul 2021 şi o parte din 2022, potrivit experţilor”, a spus el pentru Publico.

În Europa, Salvador Illa consideră că, chiar dacă nu va fi finalul definitiv, „vom fi într-un stadiu foarte diferit”. „Din acest motiv cred că ne aflăm la începutul sfârşitului”, a subliniat ministrul. El a avertizat că măsurile de protecţie – precum purtarea măştii – vor continua să fie necesare până ce o parte semnificativă din populaţie va fi vaccinată.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Horoscop 29 septembrie. O zi cu surprize pentru aceste zodii: banii și dragostea aduc vești neașteptate
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte