Ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor

Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc duminică pe Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sărbătorit anual la 27 octombrie), ale cărui sfinte moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală.
Romania TV
27 oct. 2013, 08:41
Ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor

Cuviosul Dimitrie cel Nou s-a născut în satul Basarabi, aflat la sud de Dunăre, la 2-3 kilometri depărtare de cetatea Rusciuc.

Părinţii Sfântului erau ortodocşi, de origine valahă (română), şi se îndeletniceau cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Deşi nu s-au păstrat multe documente scrise în legătură cu data naşterii Sfântului Dimitrie, se crede că aceasta s-ar fi întâmplat prin sec. XIII, pe vremea împăraţilor Petru şi Ioniţă Asan ai statului româno-bulgar.

Ocupaţia de bază a tânărului Dimitrie era tot creşterea animalelor, ca şi a părinţilor săi, dar adevărata sa vocaţie era aceea de a-L sluji pe Hristos. De aceea, încă din tinereţe, a intrat în viaţa monahală. Nu se poate afirma cu certitudine unde şi-a început viaţa monahală tânărul Dimitrie, dar sunt păreri că acesta ar fi dus o viaţă pustnicească, într-o peşteră ce se afla în apropierea satului său natal, pe marginea Lomului. Luând însă în considerare faptul că în prima jumătate a sec al XIII-lea exista o viaţă monahală destul de bine organizată, este foarte probabil ca tânărul Dimitrie să-şi fi început viaţa monahală într-o comunitate monahală mai bine cunoscută, ca de pildă cea de la Basarabi, din sudul Dobrogei (Sciţia Mică).

Este posibil ca supranumele de Basarabov să i se fi dat în legătură cu această mănăstire, astfel de numiri întâlnindu-se şi în cazul altor mari nevoitori ai vieţii noastre monahale: Nicodim de la Tismana, Daniil Sihastrul, Paisie de la Neamţ, Calinic de la Cernica, etc.

Despre chipul nevoinţelor sale, despre data trecerii la cele veşnice, despre locul în care s-a întâmplat aceasta, despre cei ce l-au însoţit sau nu pe ultimul său drum, cât şi despre locul mormântului său nu există niciun fel de date. Doar cântările Bisericii vorbesc despre nevoinţele acestui Sfânt: ‘Ca un înger pe pământ viaţa ţi-ai săvârşit, în post şi rugăciune ziua şi noaptea petrecând, ca să înfrângi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostaş adevărat al lui Dumnezeu, a cărui voie ai împlinit-o din tinereţe, Dimitrie, şi toate întunecime le-ai socotit. Pentru aceasta şi noi cu credinţă te lăudăm şi te slăvim’.

Moaştele Sfântului aveau să fie descoperite în mod minunat, atunci când au crescut apele Lomului, surpând intrarea în peştera Sf. Dimitrie. O copilă bolnavă a avut o viziune despre locul unde se aflau moaştele Sfântului, viziune pe care a povestit-o părinţilor. Aceştia au anunţat preoţii Bisericii, care adunându-se cu sobor mare la locul indicat de copilă, au descoperit acolo, în albia râului, moaştele întregi ale Sfântului.

Ca mărturie a revărsării Duhului Sfânt asupra unde au stat, fiind cinstite cu evlavie, până în anul 1774, când, datorită invaziei armatelor otomane, ele au fost luate şi trecute Dunărea, la români, cu scopul de a fi duse în Rusia. Însă, la Bucureşti, un creştin cu inimă aleasă, anume Hagi Dimitrie, a intervenit pe lângă autorităţile militare ruseşti, aflate în acel moment la sud de Dunăre, pentru a dărui aceste sfinte moaşte românilor, având în vedere că Sfântul Dimitrie era de neam vlah. Autorităţile ruseşti au fost de acord, totuşi s-au învoit ca măcar mâna dreaptă a Sfântului să ajungă la Kiev, unde se crede că se păstrează şi astăzi în Lavra Pecerska.

În acest fel, sfintele moaşte au fost aduse la Bucureşti, întâmpinate cu mare alai, de toţi credincioşii şi clericii bucureşteni, în frunte cu mitropolitul Grigorie al Ţării Româneşti. Ele au fost aşezate în Catedrala mitropolitană, astăzi actuala Catedrală patriarhală, unde şi astăzi moaştele Sfântului Dimitrie sunt izvor de binecuvântare duhovnicească. Sfântul a fost declarat ocrotitor al Bucureştiului, iar harul său s-a făcut simţit şi prin numeroasele vindecări ce s-au petrecut la racla sa.

Luând în seamă aceste daruri dumnezeieşti ale Sfântului Dimitrie, Biserica Ortodoxă îl socoteşte pe bună dreptate doctor iscusit al bolnavilor, izbăvitor al celor chinuiţi de duhuri necurate, întăritor al bătrânilor, învăţător al celor tineri, mângâietor al celor întristaţi, grabnic ascultător al celor ce se roagă, izbăvitor al celor ce sunt în primejdii, sprijinitorul întregii creştinătăţi, precum şi ocrotitorul ţării noastre.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Gheorghe Mustață, reacție după derapajul lui Octavian Popescu de la finalul meciului cu Botoșani: „Îi promit asta!”
Capital.ro
Bani de la stat pentru blocuri. Noul program intră în vigoare azi, 19 august. Ce pot solicita proprietarii
Playtech.ro
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
MediaFlux
Horoscop 19 august. Ziua răsturnărilor de situație! Zodiile care primesc vești neașteptate și trebuie să ia o decizie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat