Cresc sumele pentru despăgubirea celor care depuseseră bani pentru Dacia la CEC. Vezi cu cât

Statul suplimentează cu 100,22 milioane de lei sumele pentru despăgubirea persoanelor fizice care au depus bani la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) pentru achiziţionarea de autoturisme, în special pentru cei care, după 22 decembrie 1989, şi-au transferat depunerile de la CEC la fosta Bancă Română pentru Dezvoltare (BRD) în acelaşi scop, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Iulian Tudor
28 apr. 2014, 11:09
Cresc sumele pentru despăgubirea celor care depuseseră bani pentru Dacia la CEC. Vezi cu cât

În cazul deponenţilor CEC, valoare despăgubirilor va fi majorată cu 222.232 lei, care reprezintă recalcularea despăgubirilor pentru patru deponenţi, unul neinclus iniţial pe listă, iar ceilalţi beneficiază de despăgubirile rezultate din şase hotărâri judecătoreşti executorii, se precizează în proiectul de act normativ, informează Agerpres.

Citeşte şi Ce se întâmplă cu păgubiţii care au avut carnete CEC pentru Dacie

‘Valoarea totală a despăgubirii este calculată de către CEC Bank SA, prin indexarea, de la data depunerii şi până la data de 31 iulie 2007, a sumelor existente, cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care de deduce dobânda legală bonificată de CEC Bank SA pe perioada în care a fost acordată’, se menţionează în documentul citat.

În cazul deponenţilor BRD, despăgubirile vor fi acordate clienţilor care şi-au transferat depozitele pentru maşini de la CEC la banca respectivă după 22 decembrie 1989, suma alocată în acest sens de stat fiind de 100 de milioane de lei. Sumele cuvenite foştilor deponenţi se vor calcula prin indexarea sumelor transferate cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, după eliminarea dobânzilor încasate de la CEC anterior transferului. Din suma rezultată se va scădea dobânda legală acordată de BRD pe durata depozitului, se menţionează în proiectul de act normativ.

Citeşte şi Aţi avut carnete CEC pentru DACIA? Cum vă recuperaţi banii. Anunţul din Monitorul Oficial

‘Din calculul valorii totale a despăgubirii pentru deponenţii care şi-au transferat depozitele de la CEC SA la BRD SA, vor fi eliminaţi deponenţii care au încasat despăgubirea urmare executărilor silite asupra conturilor statului sau prin plată voluntară şi sunt excluse depunerile de sume efectuate la BRD Groupe Société Générale SA, ulterior datei transferului depozitelor de la CEC SA la BRD SA’, se mai arată în documentul citat.

Persoanele care pretind despăgubirile vor fi obligate ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ, să se prezinte la cea mai apropiată unitate BRD Groupe Société Générale cu documente doveditoare în original ale sumei depuse la CEC în vederea calculării sumelor cuvenite. În plus, solicitantul trebuie să depună la BRD un act de identitate valabil, acte de stare civilă, procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale, după caz, precum şi declaraţie pe proprie răspundere autentificată notarial că nu a încasat despăgubirea.

De asemenea, deponentul trebuie să depună la Ministerului Finanţelor Publice o copie legalizată de instanţa judecătorească emitentă după hotărârea judecătorească executorie însoţită de o cerere pentru despăgubirea în baza acesteia.

‘În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 156/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.232/2008, întreaga responsabilitate pentru realitatea şi corectitudinea sumelor reprezentând valoarea despăgubirilor, precum şi pentru ducerea la îndeplinire a acţiunii de despăgubire efectivă a persoanelor fizice beneficiare ale acestora, revine fostei Case de Economii şi Consemnaţiuni CEC – S.A. actualmente CEC Bank SA, respectiv fostei Bănci Române pentru Dezvoltare BRD – SA actualmente BRD Groupe Societe Generale SA’, se subliniază în proiectul de Hotărâre.

Sumele necesare despăgubirilor vor fi asigurate de Ministerul Finanţelor Publice prin emisiuni de titluri de stat, pe numele CEC BANK SA, în valoare de 222.231,94 lei, pe numele BRD Groupe Societe Generale SA, în valoare de 100 de milioane de lei.

Data emisiunilor titlurilor de stat va fi 04 august 2014 iar data scadentă, 3 septembrie 2014. Pentru emisiunile de titluri de stat care se vor efectua ulterior, în limita plafonului stabilit, datele de emisiune şi scadenţă se vor menţiona în Prospectele de emisiune a titlurilor de stat.

‘În prima zi bancară imediat următoare datei scadenţei emisiunii de titluri de stat persoanele fizice care au dreptul la despăgubire, se pot prezenta la ghişeele CEC BANK SA sau BRD Groupe Société Générale SA după caz, în vederea punerii la dispoziţia acestora a sumelor cuvenite’, se mai arată ân proiectul de act normativ.

DailyBusiness
Joburi 2025. Unde te poți angaja dacă nu ai studii superioare. Marile orașe sunt cele mai ofertante. Sectorul de activitate care este permanent în căutare de angajați
Spynews
Halloween 2025: Idei de costume, decorațiuni și cum să organizezi o astfel de petrecere acasă
Fanatik.ro
„Îl botez și pe el!” Planul lui Gigi Becali pentru fotbalistul transferat pe 1.000.000 de euro
Capital.ro
A murit unul din profesorii de geniu ai țării. Diana Șoșoacă spune adio unui mare român: O făclie a românismului, veșnic arzând pentru adevăr
Playtech.ro
Ce este arma 'joker'? Ar putea declanşa al Treilea Război Mondial, spun specialiştii
Adevarul
Economiștii explică motivul retragerii Carrefour din România: „Va urma o perioadă foarte complicată”
wowbiz.ro
AVEM PRIMA REACȚIE a lui Irinel Columbeanu după ce Monica Gabor s-a întors în România: „Nici nu m-a...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Ioana Țiriac, în bikini, i-a pus pe jar pe arabi!
kanald.ro
Doi dintre bărbații care au murit în Munții Făgăraș erau polițiști. Niciunul nu era echipat corespunzător pentru drumențiile montane
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
Rădoi, lucrat de jucători?! Vestiarul Universității Craiova stă pe un butoi de pulbere! Cum i-a scos din sărite antrenorul pe fotbaliști
MediaFlux
Grindeanu aruncă bomba! Nemajorarea salariului minim poate supune România unui infringement
stirilekanald.ro
Câtă durere! Alina a murit în urma unei crize de astm bronșic. Tânăra de 30 de ani era mama unei fetițe de 7 ani: „Oamenii ca ea nu se uită ușor”
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara