Criminalul din Norvegia, Anders Breivik, a scăpat de închisoare

Anders Behring Breivik nu era în deplinătatea facultăţilor mintale când a comis atentele din Norvegia, spun pishiatrii. Ultimul cuvânt privind responsabilitatea penală a lui Breivik i-a revenit tribunalului. Parchetul norvegian a declarat că Breivik nu va mai fi judecat.
Romania TV
29 nov. 2011, 11:59
Criminalul din Norvegia, Anders Breivik, a scăpat de închisoare

Extremistul de dreapta care a ucis 77 de persoane în urmă cu patru luni în Norvegia nu va fi condamnat la închisoare, dar trebuie internat într-o instituţie psihiatrică. Conform experţilor, Behring Breivik suferă de „schizofrenie paranoidă”, o afecţiune mentală care i-ar fi alterat judecata înainte şi în momentul atacurilor.

Pe parcursul celor 13 întâlniri pe care psihiatrii le-au avut cu criminalul, acesta s-a arătat cooperant şi dornic să ofere cât mai multe informaţii. După tratamentul de specialitate, primit în clinica în care va fi reţinut, Breivik ar putea fi eliberat sau ar putea fi trimis într-o închisoare, dacă se va considera că mai prezintă pericol pentru societate.

Anders Breivik recunoscuse la prima audiere publică de luna aceasta faptul că ucis cele 77 de persoane pe 22 iulie, în atacul din tabăra de copii şi în atacul cu maşina capcană, dar negase vina criminală care i se aducea.

Procesul lui Anders Behring Breivik, autorul atacurilor comise în Norvegia pe 22 iulie, urma să înceapă pe 16 aprilie 2012.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT