Judecarea sub control judiciar a agresorilor din cazul de viol de la Vaslui este fără precedent, pentru că "lipsirea de libertate a inculpaţilor avea drept raţiune exact împiedicarea acestora de agresa", a spus miercuri, fostul ministru al Justiţiei, Cristian Diaconescu, fost judecător.
:format(webp):quality(80)/https://www.romaniatv.net/wp-content/uploads/2015/04/cristian_diaconescu_62526700.jpg)
„Am fost opt ani judecător în materie penală şi în toata activitatea mea, nu am auzit de vreun magistrat care să fi pronunţat hotărâri, la un viol în grup, de genul celor luate la Vaslui. Pur şi simplu nu există aşa ceva. Lipsirea de libertate a inculpaţilor avea drept raţiune exact împiedicarea acestora de agresa, în orice fel, partea vătămată şi familia acesteia.Privarea de libertate, în fazele de urmărire penală şi judecată, în astfel de cazuri de violenţă, nu are nici o legătură cu aşa-zisa «diluare a vinovaţiei» cum am înţeles din presă că apare în motivarea deciziei judecătorilor de la Vaslui. Toţi cei din CSM care aţi îmbrăcat roba ştiţi foarte bine acest lucru! Nu-i aşa?”, spune fostul ministru al Justiţiei, într-o postare pe Facebook.
SONDAJ. Ce pedeapsă ar merita cei şapte tineri care au violat şi batjocorit o elevă din Vaslui?
Diaconescu a făcut şi o remarcă la adresa Inspecţiei Judiciare din CSM: „Să nu fim ridicoli. La experienţa de mii de dosare pe care sunt convins ca o aveţi nu e nevoie de 90 de zile de inspecţie pentru a «analiza cazul»”.
„Fiţi constienţi. În cazul de la Vaslui s-a creat un val enorm de nervozitate publică, uneori cu accente revanşarde, care riscă să spulbere inclusiv credibilitatea justiţiei. Acest sentiment chiar daca va fi estompat mediatic, în mintea oamenilor nu se va «dilua» fara intervenţia instituţionala adecvată aşa cum se întâmpla oriunde în lume, pentru că nu este un exerciţiu de comunicare, ci dimpotrivă un caz tipic de manual la facultatea de drept. Absenţa unui răspuns judiciar corect pentru contracararea pericolului social concret al faptei a determinat răspunsul societăţii”, a mai comentat fostul ministru al Justiţiei.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, afirmă, referindu-se la cazul celor şapte tineri acuzaţi de viol în Vaslui şi eliberaţi din arest printr-o decizie a judecătorilor, că „justiţia se face în sala de judecată şi doar atât” şi că trebuie aşteptate rezultatele Inspecţiei Judiciare în acest caz.
„Ce s-a întâmplat (în cazul eliberării celor şapte tineri arestaţi, iniţial, pentru viol – n.r.) o să vedem la momentul finalizării demersurilor începute la nivelul Inspecţiei Judiciare. Pe de altă parte, nu putem să uităm că justiţia se face în sala de judecată şi doar atât”, a declarat, marţi, la Ploieşti, Robert Cazanciuc, întrebat despre cazul celor şapte tineri acuzaţi că au violat o elevă pe un câmp din Vaslui.
Întrebat ce părere are despre reacţia opiniei publice privitoare la acest caz, Cazanciuc a spus că este „prudent” să se aştepte concluziile Inspecţiei Judiciare.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20