Cu cât au crescut preţurile la apartamente în luna octombrie

După trei luni consecutive de scădere, preţurile apartamentelor din marile oraşe din România au crescut cu 2,2%, potrivit ofertelor postate de către proprietari pe imobiliare.ro. În Bucureşti, preţurile la apartamentele vechi au crescut şi ele în luna octombrie faţă de septembrie, însă cele ale apartamentelor noi au scăzut.
Romania TV
08 nov. 2012, 09:47
Cu cât au crescut preţurile la apartamente în luna octombrie

Valoarea medie a Indicelui naţional imobiliare.ro pentru luna octombrie, 984 euro/mp util, este cu 2,2 % mai mare decât cea înregistrată în septembrie, aceasta fiind cea mai mare ajustare lunară înregistrată în ultimii patru ani.

„În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele din România sunt mai ieftine cu 3,8%, aceasta fiind una din cele mai mici diferenţe calculate la un interval de 12 luni, de la începutul crizei. Practic, cu excepţia Timişoarei, apartamentele s-au scumpit în toate oraşele mari din ţară, tonul fiind dat însă de Braşov”, informează imobiliare.ro.

Apartamente mai ieftine în Bucureşti

Preţul mediu al apartamentelor noi şi vechi calculat la nivelul întregii Capitale a crescut în luna octombrie până la valoarea de 1.131 euro/mp util, valoare cu 0,4% mai ridicată decât cea înregistrată în luna precedentă. Totuşi, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, Indicele imobiliare.ro pentru Bucureşti arată o valoare mai mică cu 4,2%. Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti a ajuns în luna octombrie la valoarea de 1.277 euro/mp util, pe acest segment înregistrându-se o scădere destul de importantă (0,9%) faţă de luna septembrie. În comparaţie cu octombrie 2011, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Capitală este în prezent cu aproximativ 7,3% mai mic.

Proprietarii din Braşov au crescut preţurile în octombrie

Conform Indicelui imobiliare.ro, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare aici a atins, în luna octombrie, valoarea de 855 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 1,3% mai mult decât în luna precedentă. Preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi din ansamblurile rezidenţiale braşovene a crescut în ultimele treizeci de zile până la valoarea de 942 euro/mp util. În ceea ce priveşte evoluţia preţului mediu solicitat pentru apartamentele vechi din Braşov, în luna octombrie, a fost înregistrată valoarea medie de 841 euro/mp, în stagnare față de luna trecută. Valoarea actuală este , de altfel, cu doar 1,2% mai mică decât cea înregistrată în urmă cu 12 luni.

Preţuri apartamente în Cluj

Preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca au crescut în luna octombrie, dar mai temperat decât în septembrie. De această dată, vorbim de o creştere moderată de 0,3%. Apartamentele noi din oraşul de pe Someş sunt cele care au dat tonul şi în această lună, scumpindu-se cu 2,9% în ultimele treizeci de zile, până la 837 euro/mp util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele noi din Cluj-Napoca sunt mai scumpe în prezent cu 1%. Preţul mediu cerut pentru apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 din Cluj-Napoca a ajuns la valoarea de 974 euro/mp util, în luna octombrie. Asistăm aşadar la o scădere de 1% pe acest segment.

Apartamente la malul mării

Valoarea actuală a apartamentelor din Constanţa este mai mică cu 7% decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut. În ceea ce priveşte evoluţia preţului mediu cerut pentru apartamentele noi, înregistrăm o scădere de 0,6%, de la 895 euro/mp util până la 890 euro/mp util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile solicitate pentru apartamentele noi din Constanţa sunt, în medie, cu 4,3% mai mici.

Apartamentele din Timişoara au preţuri mai mici

Timişoara este singurul mare oraş din ţară unde preţurile apartamentelor au scăzut în octombrie. Valoarea Indicelui imobiliare.ro înregistrată aici pentru luna octombrie, 776 euro/mp util, este cu 0,5% mai mică decât cea înregistrată în septembrie. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile apartamentelor din Timişoara sunt mai mici cu 4%. În octombrie, preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi scoase la vânzare a ajuns la 865 euro/mp util, înregistrând o scădere de peste 2% în ultimele treizeci de zile. Totodată, preţul mediu actual solicitat pentru unităţile noi este cu 1,6% mai mic decât cel afişat în aceeași perioadă a anului trecut. Într-un ritm mult mai puţin alert s-au ieftinit şi apartamente vechi din cel mai mare oraş din vestul ţării. În ultimele treizeci de zile, preţul cerut de proprietari şi intermediari pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă în cazul apartamentelor vechi a ajuns la 763 euro, valoare cu 0,3% mai mică decât cea înregistrată în septembrie.

DailyBusiness
Alertă alimentară în mai multe magazinele din România. Un condiment folosit în toate bucătăriile a fost retras de urgență
Spynews
Fiul lui Ilie Dumitrescu ar fi provocat un accident, în Capitală! Toto Dumitrescu este căutat, după ce a fugit de la locul faptei
Bzi.ro
Imagini spectaculoase cu Andreea Esca în Grecia! „Cea mai lungă vacanță de când am carte de muncă!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Tzancă Uraganu a fentat ANAF de milioane de euro. Cum au ajuns banii făcuți pe YouTube într-o firmă din Luxemburg. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă cărțile de identitate din octombrie. Statul care trece la buletinul electronic
Playtech.ro
Tabel cu bolile pentru pensionare pe caz de boală 2025. Afecțiunile acceptate oficial și cum se calculează pensia
Adevarul
Scenariu de coșmar - Dronele din Polonia, doar o diversiune, România ar fi ținta reală. Șeful generalilor: „Acțiunea rușilor a fost deliberată”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
La mulți ani, David Popovici! Campionul mondial la 200 de metri liber împlinește 21 de ani: „De ziua mea nu vreau cadouri”
Cancan.ro
S-a aflat! El este bărbatul care l-a ucis pe Auraș în lupta de stradă de la Craiova. Cu ce se ocupă tânărul
iamsport.ro
Bătută crunt de Imane Khelif, pugilista acuzată că ar fi bărbat, acum a rupt tăcerea: ”O rană infectată sângerează și doare”
MediaFlux
Tichete sociale pentru alimente şi mese calde, către persoanele defavorizate. Când intră primii bani pe card
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Ce ascunde Elena Udrea. Secretele nebănuite ținute bine de fostul ministru. „Știe multe. N-a ciripit nimic!”