Cum arată Roxana Vancea însărcinată în 6 luni: „Am pus două kilograme”

Cum arată Roxana Vancea însărcinată în 6 luni. Fosta asistentă TV este foarte fericită, deoarece aşteaptă un băieţel. Are o sarcină foarte uşoară, fără greţuri sau stări de rău, şi nici cu pofte. Până acum a luat în greutate mai bine de două kilograme.
Alina Costache
02 aug. 2021, 14:52
Cum arată Roxana Vancea însărcinată în 6 luni:
Cum arată Roxana Vancea însărcinată în 6 luni

Cum arată Roxana Vancea însărcinată în 6 luni. „Sunt foarte bine, avansez în „sarcini”. Nu se vede, dar se simte foarte mult. Am un bebeluş foarte activ, îl simt toată ziua, îl simte şi Dragoş. Am o sarcină uşoară, nu am avut nicio problemă. Doctorul mi-a dat voie să fac şi un pic de sport, exerciţii cardio. Până acum nu aveam voie. Şi în rest, mănânc tot ce vreau.

Petrecem foarte mult timp cu Milan, îl ţinem mai mult la noi şi încercăm să îl ducem cât mai puţin timp la gradiniţă, să se bucure şi el de vacanţă şi să facem cât mai multe activităţi.

Vestea a primit-o foarte bine, pentru că noi am vorbit cu el înainte, să fim siguri că el îşi mai doreşte. El a spus că orice ar fi, să fie băieţel. Chiar nu sunt speriată de naştere, vreau să nasc natural. Perioada asta a fost foarte ok, nu am avut nici pofte. Am pus două kilograme în cinci luni„, a declarat Roxana Vancea la Vorbeşte lumea.

Citeşte şi: Roxana Vancea, mamă şi soţie: „Înainte am refuzat ideea de căsnicie”

Cum arată Roxana Vancea însărcinată în 6 luni

Roxana şi-a şters pozele sexy de pe Instagram

Roxana Vancea şi-a şters pozele sexy de pe Instagram. Fosta asistentă de la Neatza spune că soţul ei este un bărbat gelos, însă nu acesta este motivul pentru care şi-a făcut „curăţenie” pe reţelele de socializare, ci mai mult pentru Milan, băieţelul lui Dragoş.

„Este un bărbat gelos. Nu îmi arată nici mie câteodată asta. Cred că m-aş îngrijora mai tare dacă nu ar fi gelos. Am şters pozele în care apărea altcineva, care evident nu mai făcea parte din  viața  mea  şi  câteva  poze  mai „obraznice să zic aşa, în costum de baie sau lenjerie, dar asta nu din cauza lui, ci atunci când l-am înscris pe Milan la grădiniță şi eram urmarită pe Instagram sau Facebook de alte mămici sau educatoare.

 Eu n-am fost geloasă în viața mea până să îl întâlnesc pe Dragoş! Acum sunt, nu pentru că îmi dă motive, ci pentru că e un bărbat foarte frumos şi foarte râvnit!

Avem parole, dar o ştim fiecare pe a celuilalt. Nu avem nicio limită, niciunul dintre noi nu are nimic de ascuns. Sper!

Când avem o neînțelegere, încercăm să comunicăm până ajungem la ceva comun. Dacă nu reuşim, Dragoş iese pe uşă şi se întoarce în câteva ore ca şi când nimic nu s-a întâmplat, timp în care eu fierb. Apoi ne continuăm liniştiți viața”, a declarat Roxana Vancea pentru Viva.ro.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Fostul atacant al lui Adrian Mititelu a susținut Universitatea Craiova din tribune la meciul cu Getafe
Capital.ro
Volkswagen a rechemat mii de mașini electrice în service. Bateriile pot provoca incendii în anumite situații. Ce modele sunt vizate
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Val de îmbolnăviri în județul Vaslui. Copiii, printre cei mai afectați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT