Cum explică Mang decizia de a demisiona

Ioan Mang a declarat, marţi, la Palatul Victoria, că a decis să demisioneze de la conducerea Ministerului Educaţiei deoarece acuzaţiile formulate la adresa sa afectau imaginea Guvernului şi a învăţământului, inclusiv pe plan extern.
Romania TV
15 mai 2012, 15:19
Cum explică Mang decizia de a demisiona

El a arătat că a tratat acuzaţiile de plagiat drept un atac politic, motiv pentru care nu s-a gândit încă de la început să demisioneze.

„Nu mi-am dat demisia mai devreme, pentru că am crezut că totul este un atac politic care se va opri. Eu nu am făcut declaraţii politice în acest scop”, a spus Ioan Mang.

Întrebat de jurnalişti de ce nu a aşteptat rezultatul analizei efectuate de Academia Română, Mang a arătat că iniţial aşa a dorit, dar că atacul a continuat şi se extindea „în întreaga Europă”.

„Iniţial aşa a fost intenţia, să aşteptăm mai întâi dovada nevinovăţiei, practic, în cadrul acestor comisii, dar am constatat că, şi după ce premierul Victor Ponta a solicitat acest lucru şi după ce s-a solicitat Comisiei Naţionale de Etică din cadrul ministerului analiza acestor lucrări, atacul a continuat, se extinde în întreaga Europă. Practic, nu cred că este cazul ca, pentru un lucru pentru care nu sunt vinovat – şi care se va dovedi – să afectăm imaginea Guvernului aştepând până în 15 iunie să fim atacaţi încontinuu”, a spus ministrul demisionar.

„Adresez celor peste câteva mii de cadre didactice şi elevi care mi-au adresat mesaje de încurajare, că îi asigur că voi continua să lupt pentru bunul mers al Educaţiei şi pentru a face reformă în educaţie„, a completat fostul ministru.

Cât priveşte acuzaţia de plagiat, Ioan Mang a spus că nu este vinovat. „Nu pot fi dovedite ca plagiat dacă nu sunt ale mele lucrările„, a conchis oficialul.

Premierul Victor Ponta a anunţat că Ioan Mang a solicitat să fie eliberat din postul de ministru al Educaţiei, cerere pe care a acceptat-o pentru a-i permite acestuia ca, fără presiunea portofoliului, să „restabilească adevărul” în urma acuzaţiilor de plagiat. „Regret situaţia în care l-am pus pe Mang. Se pare că este un scaun electric acolo la Ministerul Educaţiei, să vedem cine mai vrea să se aşeze pe el”, a mai spsu Victor Ponta.

Interimatul la conducerea ministerului va fi asigurat de către ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, urmând ca în termenul legal de 45 zile să fie nominalizat un alt ministru.

Ponta a precizat că asigurarea interimatului de către Liviu Pop a fost acceptată de preşedintele Traian Băsescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Furtună în familia Șucu, declanșată de Daniel Pancu! Ce s-a întâmplat între Andrei și mama sa. Exclusiv
Capital.ro
Pensiile celor cu grupe de muncă au scăzut după recalculare. Sorin Nemeș: Noua lege a pensiilor a comis o eroare fundamentală
Playtech.ro
Ai procură pe contul bancar al unui părinte. Ce se întâmplă cu banii după deces și cine îi poate retrage
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT