Dacă îți dorești să ai un mujdei de usturoi ca în Deltă, descoperă în rândurile de mai jos cum trebuie să-l pregătești.
Spre deosebire de mujdeiul clasic, preparat doar din usturoi, apă și are, varianta pe care o folosesc multe restaurante din Delta Dunării are o textură fină, asemănătoare unei maioneze, fiind extrem de catifelată și delicioasă. Secretul constă într-o tehnică simplă și în câteva ingrediente pe care aproape orice gospodină le are deja în bucătărie.
Citește și: Cât au dat doi români pe trei porții de mâncare în Thasos: „Cantitate suficientă, gustos”
Rețeta a fost dezvăluită de un angajat dintr-un restaurant, iar de atunci a fost încercată de numeroși pasionați de gătit.
Regula de bază este foarte simplă: o parte lapte și două părți ulei. Cantitățile pot fi adaptate în funcție de cât sos dorești să obții.
Mod de preparare:
Curăță cățeii de usturoi și pune-i în vasul blenderului vertical. Adaugă laptele rece, apoi toarnă uleiul de floarea-soarelui. Este important ca laptele să fie bine răcit, deoarece acesta ajută la obținerea unei consistențe stabile și cremoase.
Așează capul blenderului pe fundul vasului și pornește aparatul fără să îl miști în primele secunde. Vei observa că amestecul începe să se lege rapid, căpătând aspectul unei maioneze. Abia după ce baza s-a format poți ridica încet blenderul, pentru ca restul uleiului să fie încorporat uniform.
Întregul proces durează aproximativ 30-40 de secunde, iar rezultatul este un sos fin, dens și foarte aromat. Tocmai această metodă face ca mujdeiul să nu se taie, motiv pentru care este preferată de mulți bucătari.
La final, asezonează cu sare și piper după gust. Adaugă două lingurițe de oțet sau, dacă preferi un gust mai proaspăt, zeamă de lămâie. Mai mixează câteva secunde, doar cât ingredientele să se omogenizeze.
Pentru un rezultat și mai bun, lasă sosul la frigider timp de 20-30 de minute înainte de servire. Aromele se vor combina perfect, iar textura va deveni și mai cremoasă, sfătuiește emilia.gătește.