Cum vor fi protejaţi senatorii de căderile de pietre de la intrarea în Senat

Conducerea Senatului ia măsuri ca să-i apere pe senatori de căderea de pietre dar și de ploaie. La intrarea în Senat se vor demara lucrări pentru instalarea unei copertine care să îi protejeze pe senatori când urcă scările către Parlament.
Romania TV
11 aug. 2015, 08:01
Cum vor fi protejaţi senatorii de căderile de pietre de la intrarea în Senat

Senatorii se tem că atunci când intră în clădirea Parlamentului ar putea să le cadă pietre în cap. Ei spun că faţada Parlamentului este deteriorată şi există riscul să se trezească cu pietre în cap atunci când urcă treptele Senatului, potrivit România TV.

Citeşte şi: CHIUL MASIV şi multe ZILE LIBERE, la Senat: Mai mult de jumătate dintre senatori nu au venit la muncă

Conducerea Senatului a organizat o şedinţă şi a decis să ia măsuri pentru a-i proteja pe senatori de căderea de pietre.

Astfel, conducerea a decis să achiziţioneze servicii de proiectare şi de instalare a unor copertine la intrarea principală, dar şi la cea destinată angajaţilor şi a presei pentru a evita producerea unor accidente de muncă.

În plus, parlamentarii spun că odată cu instalarea acestei copertine nu vor mai fi nevoiţi să-şi deschidă umbrelele atunci când vin la serviciu şi plouă. Ei vor coborî din maşină şi vor urca direct scările Senatului, potrivit România TV.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT