Dacia, locul 3 în topul celor mai fiabile mărci auto din Marea Britanie

Lista celor mai fiabile mărci de automobile din Marea Britanie este dominată de producătorii japonezi, o surpriză fiind însă clasarea pe locul trei a mărcii Dacia, ceea ce dovedește că reducerea costurilor nu înseamnă și diminuarea fiabilității, potrivit unui articol apărut în publicația Auto Express.
Filip Stan
20 feb. 2017, 18:09
Dacia, locul 3 în topul celor mai fiabile mărci auto din Marea Britanie

În fiecare an, 50.000 de automobiliști din Marea Britanie participă la un sondaj derulat de Driver Power fiind rugați să dea note automobilelor lor în funcție de diferiți factori, inclusiv fiabilitatea. Rezultatele sondajelor se bazează pe declarațiile automobiliștilor astfel că pot apărea nume surpriză dar sondajul oferă un indiciu cu privire la constructorii auto care se bucură de aprecierea automobiliștilor.

Mărcile japoneze domină primele zece poziții, Lexus, Toyota, Honda, Mazda, Suzuki și Subaru fiind incluse. Dacia ocupă locul al treilea, după Lexus. „Simplicitatea și calitatea componentelor mecanice Renault par să fie la baza succesului produselor Dacia”, apreciază jurnaliștii de la Auto Express.

Cea mai mare surpriză o constituie faptul că marca Tesla este considerată cea mai fiabilă marcă de automobil, în pofida faptului că producătorul american produce un număr relativ mic de automobile. În schimb, pe ultimele poziții ale celor mai fiabile mărci de autoturisme se regăsesc Mini, Jeep, Land Rover, Volkswagen și Nissan.

În 2016, Dacia a vândut peste 584.000 de vehicule în total și a atins un nou record pe piețele externe, cu mai mult de 545.000 de unități comercializate. Europa domină în clasamentul pe regiuni, circa trei sferturi din mașinile vândute de Dacia în 2016 fiind înmatriculate în țările Vechiului Continent. Cu peste 112.000 de unități, ceea ce reprezintă cea mai bună performanță înregistrată până în prezent, Franța este prima destinație de export a Dacia. Spania ocupă a doua treaptă a podiumului, cu vânzări de 54.543 unități și o cotă de piață de 4,13%. Italia se situează pe poziția a treia, cu peste 52.000 de unități, urmată de Germania, unde au fost vândute anul trecut aproape 51.000 de vehicule marca Dacia. În Marea Britanie, Dacia a vândut anul trecut 26.562 unități, ceea ce situează Regatul Unit pe locul șapte în clasamentul piețelor externe ale mărcii.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Fiul lui Nicolae Guță a fost prins drogat și fără permis la volan. A fost reținut de poliție
Fanatik.ro
Surprize mari la FCSB – U Cluj: fără căpitanul Darius Olaru. Elias Charalambous folosește primul 11 anunțat de Fanatik. Update exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu ar fi ajuns președinte! Primul șef al SRI: Anularea alegerilor a fost un abuz!
Playtech.ro
Andreea Anița, condusă pe ultimul drum. Momente sfâșietoare la înmormântare
Adevarul
„Probabil că va fi numit Al Treilea Război Mondial peste 10 ani”. Ce spune Generalul Ben Hodges despre conflictul din Iran
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt Alexandru și Valentin, tinerii de 29 și 24 de ani care și-au pierdut viața în urma accidentului din Însurăței. Pe Alexandru îl aștepta acasă o fetiță de 4 ani
iamsport.ro
”Ai figuri, îți strici cariera! Acceptă-ți, bă, condiția”. Fotbalistul format de Hagi, făcut praf de un impresar român după ce a refuzat transferul pe care i l-a propus
MediaFlux
Ministrul Nazare, implicat într-un accident auto. Două persoane au ajuns la spital UPDATE
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj