Dan Negru, profesor de jurnalism la Universitatea din București. Ce salariu primește prezentatorul: „Merită, oricât s-ar câștiga”

Prezentatorul TV Dan Negru este și profesor de jurnalism la Universitatea din București. Ce spune bărbatul despre experiența la catedră.
Alina Costache
27 nov. 2022, 15:45
Dan Negru, profesor de jurnalism la Universitatea din București. Ce salariu primește prezentatorul: „Merită, oricât s-ar câștiga”

Dan Negru, prezentatorul a două emisiuni de succes la Kanal D, este acum și profesor de jurnalism. Acesta a povestit într-un interviu pentru impact.ro despre noua experiență, despre studenți, dar și despre salariul său.

Și-a început cariera la radio, iar apoi a trecut la televiziune, având o experiență de peste 25 de ani în domeniu. Acum le împărtășește și studenților din experiența sa, chiar dacă, recunoaște el, adresările cu „domnule profesor” îl încurcă uneori.

Citește și: Dan Negru aruncă pe piață o nouă teorie a conspiraţiei: „Mondialul e regizat, nu pariaţi pe meciuri!” Cine trage sforile din umbră

„Adresarea de „Domnule profesor” mă încurcă cel mai mult, dar înțeleg că ăsta e respectul care trebuie acordat mediului universitar și celor care predau acolo cu normă întreagă.

Sper că mă percep ca pe unul de-ai lor, pentru că dincolo de teorie încercăm să construim și exerciții practice. Dar ca să ajungi la practică, e obligatoriu să treci prin teorie”, a declarat Dan Negru.

Acesta susține că nu o face pentru bani, ci pentru întâlnirile și discuțiile pe care le are cu studenții.

„Merită, oricât s-ar câștiga, pentru că nimeni nu-ți dă energie mai multă decât o sală de studenți cu care poți să dialoghezi. E cel mai bun tratament antiîmbătrânire. L-am descoperit târziu, dar mă bucur că într-un final am descoperit rețeta anti-age!”, a adăugat prezentatorul.

Citește și: Cum îşi educă Dan Negru cei doi copii. De ce a ales discreţia: „Celebritatea nu are loc în familie!”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Ruptură totală între Gigi Mustață și MM Stoica! Liderul Peluzei Nord a răbufnit: „O să-i dau portavocea, să fie în locul nostru”
Capital.ro
Păreau cheltuieli mici, dar la final s-au strâns 4.500 de euro. Ce a făcut o femeie timp de un an
Playtech.ro
Poți cere concediu de pe o zi pe alta? Ce drepturi ai și când te poate refuza angajatorul
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
MediaFlux
Trump anunță un nou teritoriu american! Decizia președintelui SUA
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat