Dan Suciu: Guvernul caută soluţii pentru modificarea legilor, aşa cum solicită crescătorii de animale

Guvernul caută o soluție tehnică și legală pentru modificarea legilor, solicitată de crescătorii de animale, dar acest lucru nu se poate face prin ordonanță de urgență, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Romania TV
15 dec. 2015, 14:42
Dan Suciu: Guvernul caută soluţii pentru modificarea legilor, aşa cum solicită crescătorii de animale

Premierul Dacian Cioloş a fost sunat, marţi, de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai oierilor care au protestat la Bucureşti şi, după discuţiile cu aceştia, a cerut modificarea prin ordonanţă de urgenţă a legii vânătorii şi a fondului cinegetic. Guvernul Cioloş nu poate modifica, însă, respectiva lege, întrucât aceasta a fost iniţiată de către Parlament, astfel că se caută soluţii tehnice şi legale pentru a se îndeplini cerinţele ciobanilor care au „invadat” marţi Bucureştiul.

„O modificare simplă prin ordonanţă de urgenţă nu este posibilă pentru că e vorba de o lege iniţiată de Parlament şi Guvernul nu poate face modificări de urgenţă pe legi intrate în vigoare pe această cale. Putem găs o altă formul ă legislativă care să cuprindă revendicările oierilor într-o formă sau alta. Chestiunea în sine poate fi cumva reglementată, o să încercăm să o reglementăm printr-un act normativ. Depinde de cum se negociază şi care sunt, punctual, revendicările oierilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Acesta a precizat că premierul Dacian Cioloş este în temă cu problema oierilor, dat fiind faptul că este specialist într-un domeniu cât de cât apropiat de al acestora. „La Ministerul Agriculturii şi la Ministerul Mediului vor avea loc întâlniri între secretarii de stat şi delegaţii ale protestatarilor. Miniştrii sunt la Bruxelles, la întâlniri cu omologii lor europeni, dar se analizează împreună cu secretarii de stat care pot fi soluţiile şi care sunt, mai exact, revendicările oierilor. Trebuie găsită o soluţie tehnică şi legală, care să mulţumească pe toată lumea şi aceasta va veni în cel mai scurt timp”, a punctat Dan Suciu, care a refuzat să comenteze incidentele care au avut loc în timpul protestului ciobanilor.

Mii de ciobani, din toată ţara, protestează, marţi, la Palatul Parlamentului, împotriva modificărilor la Legea vânătorii, intrate recent în vigoare. Ciobanii au blocat bulevardul din faţa Parlamentului, în timp ce alţii au sărit gardul şi au intrat în curtea instituţiei. O delegaţie a protestatarilor discută cu preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu. Zeci de jandarmi au fost mobilizaţi în zonă.

Mii de ciobanii s-au strâns, marţi, în Parcul Izvor, în faţa Palatului Parlamentului. După un protest paşnic, oierii au pornit pe carosabil în jurul Parlamentului. Unii au sărit gardurile Parlamentului, intrând în curtea instituţiei, unde au blocat intrările şi ieşirile. La Palatul Parlamentului s-au luat măsuri sporite de securitate, jandarmii fiind pregătiţi să intervină cu gaze lacrimogene.

O delegaţie a protestatarilor a intrat în Parlament, la negocieri. Ciobanii au fost primiţi de preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu. Oficialul a declarat, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii protestatarilor, că va transmite premierului Cioloş revendicările acestora.

„E foarte greu să ne angajăm în fața reprezentaților oierilor cu o rezolvare pozitivă, în sensul așteptărilor pe care le au. Le-am propus să vorbesc cu premierul, să îi transmit revendicările, cu rugămintea să fie preluate și rezolvate printr-o ordonanță de urgență care trebuie să fie promovată de Ministerul Mediului și Agriculturii”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

La discuţii a fost prezent şi fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin.

Senatoarea Cristiana Anghel a mers printre protestatari ca să îi înfrunte, însă a reuşit să îi înfurie şi mai tare, după ce l-a numit „prost” pe unul dintre ciobani.

Ciobanii au ameninţat că vor bloca străzile din România şi vor protesta cu furci şi topoare, dacă politicienii nu le vor rezolva cerinţele. „Dacă nu se va rezolva, vom bloca străzile în Romania. Vom veni cu furci şi topoare, pentru că aşa au făcut strămoşii noştri şi au rezolvat problemele”, a spus unul dintre protestatari.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Cât a costat rochia impresionantă purtată de Corina Caciuc la botezul fiului ei și al lui Laurențiu Reghecampf. Este creația unui român
Capital.ro
ANAF schimbă regulile pentru veniturile din străinătate: ce trebuie depus și când apare obligația 
Playtech.ro
Limită de plăţi impusă de bancă fără cererea clientului. Poți rămâne fără posibilitatea de a plăti dacă ai depăşit acest număr de tranzacţii
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Toto Dumitrescu, săltat de polițiști și internat la Psihiatrie. Fiul lui Ilie Dumitrescu a făcut prăpăd într-un magazin și s-a certat cu iubita
iamsport.ro
Giovanni Becali ar fi sabotat transferul lui Prunea în Serie A: ”E șmecher, nu? Am trimis hârtie acolo că e operat la genunchiul drept, că a avut ligamentele rupte!”
MediaFlux
Horoscop 24 iunie: O zi a alegerilor inspirate și a întâlnirilor care pot schimba planuri de viitor
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?