Darius Vâlcov spune că Fondul Suveran de Dezvoltare ar putea fi înfiinţat în două săptămâni după apariţia motivării CCR

Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului, a afirmat, vineri, că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) ar putea fi înfiinţat în două săptămâni după ce va fi făcută publică motivarea deciziei Curţii Constituţionale în cazul FSDI.
Romania TV
27 iul. 2018, 19:18
Darius Vâlcov spune că Fondul Suveran de Dezvoltare ar putea fi înfiinţat în două săptămâni după apariţia motivării CCR

„Urmează să ne clarifice Curtea Constituţională. (…) Cred că în două săptămâni din momentul în care apare (motivarea, n.r.), apare şi Fondul, după ce apare motivarea”, a declarat Vâlcov la România TV.

Pe 19 iulie, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi înfiinţat printr-o hotărâre de guvern, după ce Curtea Constituţională a anunţat că nu este posibil acest lucru prin intermediul unei legi.

„După decizia Curţii Constituţionale, paşii următori sunt la nivel de guvern – emiterea unei ordonanţe pentru a crea cadrul legal general pe care Curtea l-a considerat necesar, iar pasul următor va fi emiterea unei hotărâri de guvern pentru a stabili înfiinţarea Fondului”, a spus Teodorovici.

Pe 18 iulie, Curtea Constituţională a României a admis sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL, USR şi PMP la legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Populația nu va fi afectată de eventualele limitări de consum de energie. Cristian Bușoi: Nu se vor face limitări de consum către consumatorii casnici
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Rusia amenință din nou România. Mesaj sfidător de la Moscova: ”Va primi cu siguranță un răspuns adecvat”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România