Decizia finală privind deschiderea şcolilor se ia azi. Care sunt scenariile

Elevii ar putea să se întoarcă în sălile de clasă din 8 februarie, o dată cu încheierea vacanţei intersemestriale, însă o decizie clară urmează să fie luată astăzi de către autorităţi.
Viorel Dobran
02 feb. 2021, 06:31
Decizia finală privind deschiderea şcolilor se ia azi. Care sunt scenariile

Decizia finală privind redeschiderea şcolilor începând cu 8 februarie este aşteptată, marţi, după o nouă evaluare a situaţiei epidemiologice. Revenirea elevilor în bănci este dorită de majoritatea factorilor implicaţi în luarea deciziei, însă contagiozitatea mare a noii tulpini de coronavirus şi faptul că puţini dintre angajaţii din învăţământ s-au vaccinat sunt principalele vulnerabilităţi.

Decizia privind deschiderea şcolilor după vacanţa intersemestrială va fi luată de preşedintele Klaus Iohannis împreună cu premierul Florin Cîţu, miniştrii Sănătăţii şi Educaţiei şi specialiştii din sistemul sanitar care deţin cele mai noi date referitoare la evoluţia pandemiei.

În cazul în care se va reveni la şcoală decizia va fi descentralizată la nivelul fiecărei localităţi, în funcţie de incidenţa cumulată.

ŞCOLI DESCHISE din 8 februarie. Care sunt cele PATRU scenarii

Dacă rata infectării în ultimele 14 zile va fi sub 1,5 la mie, toţi elevii vor merge la şcoală, fiind aşa-numitul ”scenariu verde”. La o rată de infectare cuprinsă între 1,5 şi 3 la mie, scenariul galben, vor participa fizic la ore copiii de grădiniţă, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, şi copiii din clasele terminale – VIII, XII.

Dacă localitatea intră în scenariul roşu – o rată de infectare de peste 3 la mie – vor mai face cursuri ”faţă în faţă” copiii de grădiniţă şi de ciclu primar.

La peste 6 la mie, orice localitate intră în carantină, iar toţi elevii trec la cursuri online.

Încă din 14 ianuarie preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că decizia finală privind redeschiderea şcolilor va fi luată în 2 februarie.

”În data de 2 februarie, înainte să înceapă şcoala, vom face tot împreună o reevaluare a situaţiei pandemice şi decizia finală – repet, decizia finală – va fi luată pe 2 februarie”, a anunţat atunci preşedintele, explicând foarte clar că decizia va ţine cont de evoluţia pandemiei.

Preşedintele a explicat că îşi doreşte revenirea elevilor în bănci, dar acest lucru trebuie să se facă în siguranţă, atât pentru elevi, cât şi pentru personal.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că nu doreşte să se antepronunţe. “Vom avea mâine toate informaţiile şi pe baza acestor informaţii vom lua decizia, nu pot să mă antepronunţ. Până mâine vom avea mai multe informaţii.  Din ce vedem, evoluţia este constantă, nu avem o îmbunătăţire fantatistcă de acum două săptămâni, dar nu avem nici o înrăutăţie, deci suntem pe un platou. Dacă până mâine apar şi alte informaţii, vom vedea ce decizie vom lua mâine împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile”, a anunţat Florin Cîţu.

Tor luni, întrebat dacă şcolile ar trebui sau nu să se redeschisă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat: ”O să evit să mă pronunţ. Întrebaţi-mă altceva, vă rog”.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, în repetate rânduri, că există ”un interes major pentru redeschiderea şcolilor”, dar a precizat că apariţia noii tulpini de coronavirus impune mai multă prudenţă.

Cîmpeanu, a anunţat, vineri, că 112.000 de angajaţi în sistemul de educaţie sunt programaţi pentru vaccinare, iar 19.000 s-au vaccinat deja, acestora adăugându-li-se şi 6.000 de medici vaccinaţi în prima etapă, care sunt şi cadre universitare. Numărul total al angajaţilor din învăţământ, preuniverstar şi universitar, este de 350.000.

Ministrul a mai detaliat şi situaţiile în care sistemul de învăţare-predare se va face în online, chiar dacă activităţile didactice cu prezenţă fizică se vor relua, la nivel naţional:

  • pentru elevii care au vulnerabilităţi medicale;
    pentru elevii care prezintă simptome specifice COVID-19;
    pentru elevii care au aparţinători în familie cu vulnerabilităţi medicale certificate;
    pentru profesori care au vulnerabilităţi cronice, certificate de către un medic de familie;
    pentru profesori care prezintă simptome specifice COVID-19.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere, în cazul redeschiderii şcolilor din 8 februarie, asigurarea echipamentelor şi a produselor de dezinfecţie în toate unităţile de învăţământ din întreaga ţară, vaccinarea personalului din educaţie cu prioritate, imediat ce va fi asigurat necesarul de doze de vaccin, stabilirea unei linii suport în cadrul unităţilor de învăţământ pentru elevii care întâmpină probleme în asimilarea cunoştinţelor la clasă şi asigurarea mijloacelor tehnice necesare pentru cadrele didactice şi elevii care vor continua şcoala online.

”Atenţie mare la redeschiderea şcolilor! Nu ne permitem nicio greşeală; costul plătit ar putea fi sănătatea copiilor şi a colegilor noştri”, au transmis sindicaliştii.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni 1.313 noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, numărul total al îmbolnăvirilor fiind de 730.056. De la debutul pandemiei, 18.402 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Majoritatea judeţelor sunt în ”scenariul vrde”, cu o rată de infectare de sub 1,5 la mie, însă chiar şi în acestea există localităţi unde numărul infectărilor se menţine mare. Judeţele Alba, Botoşani, Braşov, Cluj, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi Suceava sunt în scenariul galben, la fel şi Capitala. Singurul judeţ în scenariul roşu este, potrivit datelor de luni, judeţul Timiş, cu o rată de infectare de 3,18 la mie.

În plus, Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni, confirmarea a încă două cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus, numărul total ajungând la 20.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Florin Salam, dans incendiar cu Floricica Dansatoarea! Puțini știu ce relație este între ei, de fapt
Fanatik.ro
Ipostaza inedită în care s-a pozat Paula Badosa alături de sora sa mai mică. Tenismena face furori cu formele sale
Capital.ro
Se schimbă regulile la bancomat. Obligație în UE, se va verifica în timp real. Anunț pentru cine retrage bani numerar
Playtech.ro
Ce cheltuieli taie românii pentru a face față scumpirilor. Mulți se plâng că au ajuns la limită: „Nu mai am la ce renunța”
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară folosită în Parkinson
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Calendar ortodox pentru 22 aprilie 2026. Ce NU trebuie să facă creștinii pentru a se feri de boli și necazuri
iamsport.ro
L-a auzit pe Gigi Becali și s-a revoltat în direct: ”Îmi venea să sparg televizorul, mi-a fost o scârbă teribilă! Nu are Hristos, nu are mamă, nu are tată”
MediaFlux
Alertă în SUA: Trump a vrut să acceseze arma nucleară. Cine a reușit să-l oprească
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara