Deputatul Gabriel Plăiaşu este al 16-lea liberal care demisionează din grupul parlamentar al PNL: „Agenda partidului este dusă de noua conducere, într-un mod absurd şi nepermis”

O nouă demisie din grupul parlamentar PNL. Deputatul Gabriel Plăiaşu a anunţat pe Facebook că părăseşte grupul liberalilor şi că va activa în perioada următoare ca deputat neafiliat, devenind al 16-lea parlamentar liberal care recurge la acest gest.
George Russo
01 nov. 2021, 18:43
Deputatul Gabriel Plăiaşu este al 16-lea liberal care demisionează din grupul parlamentar al PNL:

Aflat la al treilea mandat în Parlament, primele două mandate în perioada 2004-2012, Gabriel Plăiașu denunță modalitatea în care PNL a ajuns să fie condus, cu „binecuvântarea” de la Cotroceni.

„Dragi prieteni,

Am avut cu Dumneavoastră – simpatizanți PNL sau dâmbovițeni fără simpatii politice, dar preocupați de soarta comunității din care faceți parte – un dialog direct, deschis și sincer. Când v-am prezentat proiectele noastre economice și sociale, v-am privit în ochi și v-am spus, fără ocolișuri, ce se poate și ce nu se poate realiza imediat, încredințat fiind că Partidul Național Liberal înseamnă garanția unei bune guvernări care poate să asigure dezvoltarea țării, a fiecărei localități în parte. Am crezut cu tărie că Partidul Național Liberal, care a guvernat România în momente dificile șia reușit să așeze bazele dezvoltării economice a țării, va fi și acum partidul spre care românii potprivi cu încredere. Date fiind istoria, valorile, experiența, principiile acestui partid nu aveam cum să dăm greș, în ciuda perioadei grele prin care trece România. Și, tocmai dată fiind această perioadă dificilă, nu aveam voie să dăm greș.

Însă ceea ce n-am crezut că se poate întâmpla vreodată se petrece acum, sub privirea consternată a unei țări întregi: agenda Partidului Național Liberal este dusă de noua conducere, într-un mod absurd și nepermis, foarte departe de problemele și grijile oamenilor. Noii lideri ai partidului, rătăciți prin birourile din Modrogan,par să aibă o singură preocupare: cum ar putea dl Cîțusă rămână premierul României. Trebuie blocată o țară întreagă pentru asta, chiar dacă este un moment extrem de dificil și trebuie luate măsuri urgente, în contextul exploziei prețurilor și a crizei sanitare?Nu-i nicio problemă,blocăm țara! În paralel, se fac febril calcule politice și negocieri, iar cei care ne-au votat văd cum e posibil să se contureze și o alianță cu stânga, deși nu ne-au dat încrederea lor ca să se trezească, la nici un an de la alegeri, cu o astfel de variantă ”pe masă”. Și toate acestea, sub privirile îngăduitoare, venite din Dealul Cotrocenilor.

Gabriel Plăiaşu, demisie din grupul parlamentar PNL: „Istoria şi principiile au fost înlocuite de orgolii personale şi calcule meschine”

Dragi prieteni,

Vă simt dezamăgirea profundă, fiindcă o trăiesc și eu. Personal, ca om care face parte, în mod activ, din Partidul Național Liberal încă din 1992, resimt această dezamăgire cruntă ca pe o imensă durere sufletească. N-am părăsit PNL nici atunci când partidul era în opoziție, perioadă grea, în care nu mai deschidea aproape nimeni ușa sediului județean. N-am părăsit partidul nici atunci când am fost scos, în ultima clipă, de pe lista de candidați pentru Camera Deputaților, deși mi s-a oferit posibilitatea de a candida din partea altei formațiuni politice. Am rămas credincios partidului din care fac parte de 30 de ani și i-am dedicat suflet, energie și timp, fiindcă știam în acele momente că, dincolo de istorie și principii, reprezintăînsumarea speranțelor și încrederii oamenilor care ne-au susținut și ne-au votat.

Numai că, acum, istoria și principiile au fost înlocuite cu mărunte orgolii personale și calcule meschine. În schimbul încrederii pe care ne-au acordat-o, românii primesc acum griji și incertitudini și văd pe noiilideri ai PNL cum se joacă de-a guvernarea, irosind nepermis ore și zileprețioase în bătălia care ar fi trebuit dată cu criza din ce în ce mai profundă.

Cum nu pot accepta să se întâmple așa ceva, am hotărât să mă retrag din grupul parlamentar al PNL. Nu mi-a fost și nu-mi este deloc ușor să iau această decizie. Cred, însă, că importante sunt problemele Dumneavoastră și, în ultima perioadă, vă spun sincer, nu mai știu ce să răspund la întrebarea pe care mi-o adresați din ce în ce mai des: ”Am avut încredere în PNL, dar PNL ce face pentru noi?”.

Vă asigur, dragi prieteni, că nu mă voi îndepărta nicio secundă de principiile liberalismului, de valorile autentic liberale, de oamenii cu care am muncit în ultimii ani, așa cum nu voi abandona ideile pe care mi le-ați împărtășit și proiectele de dezvoltare a comunităților locale pe care mi le încredințați. Le voi susține cu toată puterea!

Și, nu în ultimul rând, adresez un mesaj aparte colegilor mei. Am făcut împreună o echipă redutabilă și am obținut, cu ajutorul Dumneavoastră, al tuturor, rezultate frumoase, pe care mulți nu le credeau posibile. Vă mulțumesc pentru tot și vă asigur că rămân același om în care veți găsi întotdeauna un prieten și un partener pentru proiectele importante.

Cu speranța că eforturile noastre vor face să putem depăși, în curând, acest moment dificil, vă asigur de toată prietenia mea!”, scrie Gabriel Plăiașu pe Facebook.

Citeşte şi: Florin Cîţu, atacat după ce a scris pe Facebook că a fost la Colectiv în seara tragediei: „Sunt momente în viaţă când oamenii îşi manifestă ticăloşia, prostia, cinismul cu o nonşalanţă înfiorătoare”

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Comuna din România cu teren de fotbal ca-n Premier League. Gazon perfect și mii de oameni la meci
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Se schimbă regulile pentru coletele din China. Ce taxe noi vor plăti românii pentru Temu și Shein
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Momentul în care Gică Hagi s-ar fi supărat pe Dorinel Munteanu: ”A fost o ură împotriva lui”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 27-28 iunie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?