Diabetul a înregistrat o creştere dramatică în rândul copiilor din SUA

Diabetul a înregistrat o creştere dramatică în rândul copiilor din Statele Unite între anii 2000 şi 2009, relevă un nou studiu citat de USA Today, potrivit Agerpres.
Romania TV
05 mai 2014, 13:50
Diabetul a înregistrat o creştere dramatică în rândul copiilor din SUA

Cazurile de diabet de tip 1, o boală autoimună, s-au înmulţit cu 21% între 2000 şi 2009, ajungând la 1,93 la 1.000 de copii. Prevalenţa diabetului de tip 2, asociat cu obezitatea, a crescut de asemenea cu peste 30% în aceeaşi perioadă, ajungând la nivelul de 0,46 la 1.000 de copii, potrivit studiului prezentat sâmbătă la o reuniune a Societăţilor de pediatrie desfăşurată la Vancouver, în Canada.

Pe plan naţional în SUA, aproape 167.000 de copii şi adolescenţi suferă de diabet de tipul 1, iar peste 20.000, de diabet de tipul 2, a precizat autoarea studiului, Dana Dabelea, de la Institutul de sănătate publică din Aurora, statul Colorado. Or, fiecare caz nou înseamnă povara pe viaţă a unui tratament dificil şi costisitor şi riscul de complicaţii grave, a subliniat aceasta.

În studiu au fost implicaţi 3 milioane de copii şi adolescenţi din diferite regiuni ale SUA, fiind cel mai cuprinzător studiu de acest gen realizat până acum, potrivit lui David Ludwig, directorul Centrului de prevenire a obezităţii al Fundaţiei New Balance, de pe lângă Spitalul de Pediatrie din Boston, dar care nu a luat parte la studiu. Autorii acestuia nu au luat în calcul şi informaţiile din ultimii cinci ani.

Diabetul de tip 1, cunoscut mai demult şi ca diabetul juvenil sau insulino-dependent, apare în situaţiile când pancreasul nu secretă suficientă insulină, hormon de care organismul are nevoie pentru prelucrarea zaharurilor şi producerea de energie. În cazul diabetului de tip 2, declanşat de regulă la vârsta adultă, organismul devine ‘rezistent’ la efectele insulinei sau nu produce destulă insulină, după cum explică Clinica Mayo.

Medicii au obţinut progrese majore în tratarea diabetului de tip 1 şi prevenirea complicaţiilor, a menţionat David Ludwig. În schimb, copiii care fac diabet de tip 2 se confruntă cu riscuri serioase, cu atât mai mari cu cât este vorba în cea mai mare parte de copii obezi. Împreună, obezitatea şi diabetul generează un risc sporit de atacuri de cord, cerebrale, disfuncţii renale, orbire sau amputări ale membrelor. Dacă în trecut diabetul de tip 2 era considerat o boală a vârstei mijlocii sau a treia, care se instala în rândul celor supraponderali, faptul că în prezent copiii fac această boală la vârste atât de fragede arată gravitatea la care a ajuns criza obezităţii din SUA, a punctat Ludwig.

Per total, diabetul afectează în SUA 25,8 milioane de oameni de toate vârstele, sau circa 8,3% din populaţie, conform Institutului naţional pentru diabet, boli digestive şi renale, din cadrul Institutului pentru Sănătate Publică.

Răspândirea diabetului de tip 2 pare să aibă la origine creşterea ratei obezităţii, lipsa de exerciţiu fizic şi o dietă precară. În ce priveşte diabetul de tip 1, oamenii de ştiinţă sunt mai puţin siguri, dar există indicii că răspândirea sa ar fi legată de modificarea microbiomului, ansamblul bacteriilor şi al altor microbi care trăiesc în şi pe corpul omului, cu precădere în tractul digestiv, a precizat Ludwig.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Jucătorul care s-a îmbătat în avionul naționalei și s-a luat de selecționer. ”Nu m-a băgat nici măcar un minut în trei meciuri amicale”
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât este indemnizaţia de plasament la final de 2025: tabel oficial în funcţie de judeţ
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Ce a spus Trump despre întâlnirea cu Nicușor Dan. Se negociază "la sânge"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet