Directorul general al societăţii de termoficare din Botoşani, trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu

Florin Sandu, director general al SC Modern Calor SA Botoşani, societate cu capital integral de stat, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.
Romania TV
11 ian. 2018, 11:55
Directorul general al societăţii de termoficare din Botoşani, trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu

În acelaşi dosar au mai fost deferiţi Justiţiei pentru abuz în serviciu sau complicitate patru inculpaţi cu funcţii de conducere în cadrul aceleiaşi societăţi, precum şi doi reprezentanţi ai SC Elsaco Electronic SRL.

„La data de 19 iunie 2013, între SC Modern Calor SA (societatea de termoficare din Botoşani) şi o asociere de firme al cărei lider era inculpata SC Elsaco Electronic SRL a fost încheiat un contract de mentenanţă a unor grupuri de producere a energiei termice (module de cogenerare). Contractul a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice şi la un preţ supraevaluat, documentul respectiv fiind semnat şi de inculpatul Sandu Florin, în calitate de director general al SC Modern Calor SA Botoşani”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, asocierea reprezentată de SC Elsaco Electronic SRL nu avea posibilităţile tehnice de a presta acest gen de servicii, astfel că le-a subcontractat la un preţ mai mic decât cel care urma să îi fie plătit de către beneficiarul final, SC Modern Calor SA. Societatea care a efectuat în realitate serviciile de mentenanţă era aceeaşi care furnizase modulele de cogenerare, fiind autorizată de producător să presteze activităţi de service pe teritoriul României.

„În acelaşi context, în perioada 21 iunie – 15 octombrie 2013, SC Elsaco Electronic SRL a emis trei facturi fiscale, aferente serviciilor de mentenanţă prestate în perioada 16 noiembrie 2012 – 30 iunie 2013, în valoare de 1.156.525 lei fără TVA, care au fost acceptate la plată de către inculpaţii Sandu Florin, Diaconu Ion şi Agapie Denisia-Paula, deşi serviciile respective nu fuseseră prestate în realitate (existând o discrepanţă evidentă între perioada prestării serviciilor facturate şi data intrării în vigoare a contractului)”, se mai menţionează în comunicat.

Potrivit DNA, la aprobarea la plată a celor trei facturi au contribuit Claudiu-Mihai Ursache – care a acordat viza de control financiar preventiv – şi Cristian Puflea – care a confirmat realitatea serviciilor prestate. Rezultatul acestor demersuri a fost producerea unui prejudiciu de 3.295.259 de lei, sumă cu care SC Modern Calor SA Botoşani, s-a constituit parte civilă în cauză.

Procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile care aparţin inculpaţilor din dosar. Aceeaşi măsură s-a dispus şi asupra a 6.955 părţi sociale, reprezentând capitalul total social subscris integral vărsat al Elsaco Electronic SRL Botoşani, şi asupra a 75 părţi sociale pe care aceeaşi societate le deţine în calitate de asociat la o altă firmă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoşani, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse de procurori.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Gerard Pique i-a scris un mesaj simplu, însă Shakira l-a uimit cu răspunsul ei: ”Doamne, nu e normală”
Capital.ro
Reguli noi pentru cetățenii fără buletin. Lege pentru persoanele care au împlinit 18 ani
Playtech.ro
Câți litri de alcool poţi produce în gospodărie fără să încalci legea. Noile limite propuse de Parlament, aşa nu vei plăti accize
Adevarul
Un membru al juriului din R. Moldova explică de ce România a primit doar 3 puncte la Eurovision: „Și juriile lor sunt incompetente?”
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Probleme mari la ANAF! Românii se plâng, Ministerul Finanțelor promite un nou portal mai simplu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi