Dobre: Am respectat legile. Sunt extrem de dezamăgit că am fost pus într-o astfel de situaţie

RomaniaTV.net
11 09. 2012, 14:05

„Cred că, după mai bine de 20 de ani de politică, după mai bine de 20 de ani de activitate în administraţia publică, unde am îndeplinit foarte multe responsabilităţi şi înalte responsabilităţi pentru mine, azi, a fost o zi foarte tristă. Sunt extrem de dezamăgit că am fost pus într-o situaţie de acest gen, atât timp cât am respectat legile ţării, respect instituţiile, am mare respect pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor şi niciodată nu mi-am permis să-i impun cuiva să nu respecte legea. E o zi în care sunt extrem de dezamăgit”, a precizat Dobre.

Deputaţii au respins, marţi, cererea de începere a urmăririi penale pentru deputatul Victor Paul Dobre, fost ministru delegat pentru Administraţie.

În 10 august, Parchetul ÎCCJ a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre, care, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.