Doi elevi de clasa a VIII-a, aproape în comă alcoolică, la spital, după banchet

Doi elevi de clasa a VIII-a, din Gura Humorului, au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău de la prea mult alcool. Cei doi adolescenţi de 14 ani au băut şampanie la petrecerea de sfârşit de an până spre dimineaţă, când au fost luaţi cu ambulanţa şi duşi de urgenţă la spital.
Romania TV
13 iun. 2014, 08:56
Doi elevi de clasa a VIII-a, aproape în comă alcoolică, la spital, după banchet

Petrecerea de sfârşit de an şcolar s-a terminat prost pentru doi elevi de clasa a VIII-a, din orașul Gura Humorului. Minorii, ambii în vârstă de 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, după ce li s-a făcut rău de la alcool. În acest caz s-a deschis o anchetă pentru a se stabili cum au avut acces minorii la băuturi alcoolice, potrivit România TV.

Cei doi elevi împreună cu colegii lor au sărbătorit la o pensiune din Gura Humorului sfârşitul clasei a VIII-a. Au petrecut toată noaptea şi au consumat alcool până au căzut din picioare. Colegii au sunat la 112 şi adolescenţii au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Municipal din Gura Humorului. De aici, au fost transferaţi la Spitalul de Urgenţă din Suceava.

Vezi şi: ELEV EXMATRICULAT în ultima lună de ŞCOALĂ după ce s-a filmat în timp ce îi făcea o FARSĂ PROFESOAREI VIDEO

„Au fost aduşi doi minori de 14 ani având semnele unei stări de ebrietate, presupunem o intoxicaţie cu băuturi alcoolice. Deocamdată sunt stabili, s-au luat probe toxicologice, analize şi urmează să fie internaţi pe secţia de pediatrie”, a declarat Liviu Cârlan, șeful UPU Suceava.

În acest caz poliţia a deschis o anchetă pentru a se stabili de ce au avut acces la alcool elevii, şi cum de niciun profesor nu a făcut nimic.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Edi Iordănescu a refuzat să semneze cu CFR Cluj: „Nu vreau să antrenez în orice condiții!”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România